Un partid intrat în Parlament și-ar putea pierde mandatele
3 octombrie 2025
Decizia finală urmează a fi luată de Curtea Constituțională. Comisia Electorală Centrală a sistematizat mai multe abateri ale acestui concurent electoral care, dacă nu s-ar fi încheiat alegerile, puteau conduce la anularea înregistrării formațiunii. A spus-o vineri tranșant vicepreședintele CEC, Pavel Postică. Post-electoral însă, doar Curtea Constituțională mai poate decide soarta mandatelorcelor șase reprezentanți ai formațiunii conduse de Vasile Costiuc.
Zero cheltuieli, ca și Georgescu
Vineri, 3 octombrie, în timpul examinării unei contestații a Partidului Acțiune și Solidaritate(care a cerut excluderea PDA din cursă) și a unei sesizări a Inspectoratului Național de Investigații ce vizau promovarea ilegală masivă pe TikTok (inclusiv din România) a PDA, CEC a primit și o notă de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, în care se menționa despre legăturile care ar exista între Partidul „Democrația Acasă” și președintele AUR România, George Simion și implicarea acestuia din urmă în susținerea PDA în campania electorală din Moldova. Asta în condițiile în care legislația moldovenească interzice implicațiile externe în campania electorală, sancțiunea fiind excluderea din cursă.
Analiza SIS indică asupra unei rețele de conturi false și asupra unor comportamente inautentice, care au generat milioane de vizualizări și interacțiuni pe rețelele sociale, amplificând artificial vizibilitatea formațiunii lui Costiuc. Potrivit SIS, aceste acțiuni reprezintă tactici de campanie informațională concertată, cu sprijin extern, ce pot fi calificate drept amenințări hibride la adresa procesului electoral.
Schema folosită la prezidențiale în România, pusă la dispoziția PDA în Moldova
„Mii de conturi de TikTok au promovat mesajul PDA, care au generat milioane de vizualizări”, iar unele „platforme online din România au rulat zeci de video-uri cu caracter electoral în care liderul formațiunii, Vasile Costiuc, îndemna la vot în favoarea PDA”, a menționat vicepreședintele CEC. Asta în condițiile în care PDA a raportat zero cheltuieli pentru promovare în online. „Partidul a beneficiat de o promovare coordonată prin intermediul mijloacelor digitale neautentice, implicând conturi false și redistribuiri masive în care au fost implicate persoane oficiale străine declarate indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova. În raportul privind finanțarea campaniei lipsesc orice informații despre cheltuielile legate de elaborarea, producerea și difuzarea spoturilor de promovare electorală, dar și cheltuielile suportate de terți în interesul candidatului”, a precizat vicepreședintele CEC.
Deși alegerile s-au încheiat, CEC nu poate închide ochii la aceste abateri grave, a spus Postică. Potrivit lui, folosirea imaginii unei persoane străine în campanie (George Simion) este circumstanță agravantă, mai ales că acesta este persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova pe motiv că reprezintă „pericol la adresa securității statului”. Prin decizia sa de vineri, CEC a sancționat PDA, lipsindu-l de alocația de la bugetul de stat pentru un an, și l-a avertizat în legătură cu raportarea financiară incorectă.
Bloc camuflat cu AUR
Mai mult, CEC a constatat existenta unui bloc electoral camuflata PDA cu formațiunea AUR Moldova. Când subiectul a ajuns în dezbateri la CEC, postările suspecte analizate de autoritățile moldovene, care vizau relația PDA-Simion, au început să dispară de pe TikTok cu tot cu conturile anonime.
„Anularea înregistrării unui concurent electoral, în contextul constatării unor acțiuni coordonate și concertate în cadrul unui bloc electoral cu un alt concurent, reprezintă o abatere majoră a corectitudinii procesului electoral, ce impune o intervenție proporțională și cu efect de descurajare. Singura sancțiune proporțională în acest caz este anularea înregistrării concurentului electoral, sancțiune care însă nu mai poate fi aplicată la această etapă de către Comisia Electorală Centrală, din moment ce ziua alegerilor s-a scurs. În continuare, revine instanței de jurisdicție constituțională (CC) să se pronunțe asupra acestui aspect în cadrul procesului de confirmare a legalității alegerilor și eventualei validări a mandatelor de deputat”, a explicat vicepreședintele CEC, Pavel Postică.
Altfel spus, CEC constată că există suficiente argumente pentru anularea înregistrării și anularea mandatelor celor șase potențiali deputați PDA, dar la această etapă - după ce alegerile s-au consumat - toate constatările de acest tip nu mai pot fi făcute de CEC și vor fi remise către Curtea Constituțională pentru a lua o decizie finală.
Costiuc o atacă pe Maia Sandu
Liderul PDA, Vasile Costiuc insistă în continuare că vizibilitatea sa și a partidului său pe rețelele de socializare este una firească și că nu a cheltuit bani pentru promovare în online. „Repet, noi nu am apărut de nicăieri, știți cine suntem, am fost super-prezenți, ar fi o mare prostie să fie anulată înregistrarea noastră. Noi n-am încălcat nimic. (...) Sunt sigur că ei (guvernarea PAS, care a obținut 55 de mandate – n.n.) au nevoie de mandatele noastre ca împreună cu un alt partid să modifice Constituția pentru ca Maia Sandu să fie aleasă al treilea mandat. Ca și Putin”, a reacționat Costiuc.
Conform legislației moldovenești, Curtea Constituțională are la dispoziție 10 zile pentru a lua o decizie în privința alegerilor din momentul prezentării raportului final de către CEC. Potrivit rezultatelor alegerilor din 28 septembrie, PDA a obținut 5,62% din voturi, ceea ce echivalează cu 6 mandate de deputat din totalul de 101. De menționat că niciun sondaj realizat înaintea alegerilor din 28 septembrie nu credita PDA cu vreo șansă de accedere în legislativ, pragul pentru partide fiind de 5%.