1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un nou „parteneriat strategic“ in Asia

Thomas Bärthlein13 aprilie 2005

Primul ministru al Indiei Manmohan Singh şi omologul său chinez Wen Jiabao, au prezentat bilanţul întâlnirii lor în termeni patetici, precum „s-a scris istorie“ sau „parteneriat strategic“. De asemenea a mai fost menţionată şi înfiinţarea unei zone de comerţ liber între India şi China. Dar, euforia nu este oare exagerată? Care sunt rezultatele concrete ale întâlnirii?

https://p.dw.com/p/B1XN
Imagine: AP

Termeni precum „parteneriat strategic“ sunt în Asia la moda, deoarece nimeni nu îi poate defini cu exactitate.

La fel de neclar este şi proiectul iniţiat de cele 7 state asiatice – printre care India si Pakistan – membre ale comunitaţii ţărilor Asiei de Sud, de a înfiinţa o zonă de comerţ liber şi chiar de a introduce o monedă unică, după modelul Euro. Până în prezent, aceste propuneri nu există decât pe hârtie.

Şi totuşi, întâlnirea dintre liderii Indiei şi Chinei nu a fost doar simbolică. De un rezultat concret se poate vorbi pe două planuri: în primul rând în problema graniţelor şi în al doilea rând în priviinţa reformei Consiliului de Securitate al ONU.

Liderul chinez Wen Jiabao a adus la Delhi hărţi în care Sikkim – regiune aflată între Nepal şi Bhutan şi anexată de India la începutul anilor 70 – figurează ca parte a Indiei şi nu ca stat independent. Unul din cele trei conflicte de la graniţa comună, pare a fi astfel rezolvat. Celelalte probleme de frontieră se află una în vest, unde China a anexat deja din anii 50 regiunea Aksai Chin, pe care India o defineşte ca făcând parte din Caşmir şi astfel, din India şi a doua în est, unde China revendică regiunea Arunachal Pradesh.

În ambele cazuri, negocierile îndelungate pe cale diplomatică nu au dus la nici un rezultat. Conform declaraţiilor celor doi şefi de stat, făcute in urma întâlnirii lor, această stare de fapt are să se schimbe. S.D. Muni, expert in probleme de securitate la facultatea Nehru din Delhi, crede că soluţia va consta probabil, în recunoaşterea status quo-ului teritorial:

„Sunt de părere că China va trebui să accepte faptul că Arunachal Pradesh va rămâne parte a Indiei. Şi poate India va recunoaşte drepturile Chinei asupra regiunii Aksai Chin“, spune el.

Satyabrat Sinha, membru al institutului pentru cercetarea conflictelor din New Delhi crede că rezolvarea problemelor de frontieră a Chinei şi Indiei era de mult necesară şi afirmă:

„Este o situaţie din care ambele ţări pot ieşi câştigătoare – cel puţin în ceea ce priveşte graniţele comune. De o rezolvare rapidă a problemelor profită ambele state.“

Un al doilea rezultat concret al întâlnirii este faptul că China susţine aderarea Indiei la un loc în Consiliul de Securitate al ONU, chiar dacă Wen Jiabao nu a specificat dacă va fi vorba de unul cu drept de veto.

Se pune desigur şi întrebarea cum va reacţiona partenerul tradiţional al Chinei şi rivalul Indiei: Pakistanul?

Ţinând seama de faptul că Wen Jiabao a făcut o vizită săptămâna trecută la Islamabad, pare foarte probabil ca declaraţiile făcute la Dehli să fie în acord cu Pakistanul.