1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un mesaj prezidențial mai elogios decât se cuvine

Horatiu Pepine13 noiembrie 2015

Notarii din România au devenit în ultimii 20 de ani o categorie socială privilegiată, profitând de legi pe care juriștii le-au dat încă din anii '90 în beneficiul lor și al propriilor familii.

https://p.dw.com/p/1H5C1
Imagine: picture-alliance / maxppp

Mai sunt încă mici lucruri pe care președintele Klaus Iohannis nu a reușit, pesemne, să le afle. O dovadă este mesajul pe care l-a emis astăzi, cu ocazia celui de-al XIII-lea Congres al Notarilor Publici din România: ”Departe de a fi depășit în percepția publică multe dintre prejudecățile legate de profesie - spune Președintele - notariatul public a înregistrat în cei 20 de ani de existență progrese incontestabile”. Și continuă apoi pe un ton elogios și solemn.

Nu e deloc clar la ce prejudecăți se referă președintele, dar, oricare ar fi acestea, e cert că există multe motive de nemulțumire cât se poate de serioase. E adevărat, de pildă, că notarul e liber de orice ingerință, dar libertatea - ca multe alte soiuri de libertăți în România - a devenit prilej de abuz. Taxele notariale sunt exorbitante și orice document de mică însemnătate costă nefiresc de mult. Nu vorbim aici de impozitele pe care le percepe notarul în numele fiscului, ci de taxele notariale propriu-zise și mai ales de cele privitoare la tranzacții. Notarul este, într-adevăr, independent, instituind taxa pe pompă, pe solemnitate și protocol.

Se poate obiecta că în sânul acestei profesii există și concurență. Într-adevăr, cabinetele notariale s-au înmulțit, ceea ce este foarte bine și tarifele diferă de la un notar la altul. Numai că ceva e totuși în neregulă și cu aceste diferențe, căci serviciile notariale sunt asimilate serviciilor publice și, prin urmare, taxele nu pot fi lăsate pur și simplu la îndemâna cererii și ofertei ca la frizerie. Pe de altă parte, competiția din cadrul acestei profesii nu este autentică, căci accesul în rândul notarilor depinde de prea multe lucruri nespuse, cum ar fi rudenia și apartenența la un grup de interese. E o activitate prea bănoasă și comodă ca să fie lăsată pur și simplu la îndemâna oricui.

Cu siguranță că multe din laudele președintelui Iohannis sunt meritate. Este adevărat, de pildă, că ”prin faptul că face parte din viața de zi cu zi a cetățenilor, de la cele mai simple și până cele mai complexe acte juridice, notarul public îndeplinește un important rol social.”

Dar președintele (oricât de uimitor e acest fapt) pare să ignore că notarul, în autonomia sa deplină, profită de ignoranța și neputința cetățeanului, obligându-l să încheie acte redundante, fără utilitate juridică reală, sau îl constrânge să comande mai multe duplicate decât ar fi nevoie, toate amplificând, evident fără niciun efort, taxele notariale.

Mai mult decât atât, notarul nu ezită să interpreteze codul civil și să ceară acte pe care uneori nici măcar confrații lui nu le cer. ”Am fost la o conferință pe tema cutare, spunea deunăzi un notar, și am aflat că un anumit aspect e controversat din perspectiva doctrinei juridice.” Iar urmarea este că cetățeanul-client e pus să facă noi și noi declarații costisitoare care să ateste cutare și cutare. În realitate controversa juridică e doar o scuză pentru amplificarea notei de plată. Uneori poate notarul e de bună credință și se teme pur și simplu de urmări într-o lume în care practica judiciară nu e unitară și orice se poate întâmpla. Atât doar că temerea lui e plătită din buzunarul clientului.

În sfârșit, e bine ca și președintele să afle că un notar percepe o taxă de 20-30 de lei (nu mult!) ca ”să verifice” documentul emis de un alt notar. Așadar, cu toată prețuirea pentru importanța profesiei, notarul îi stoarce de bani pe bieții cetățeni prinși în capcana formelor legale.

Notarul face totul legal și în asta constă perfidia situației. Una din primele legi care a fost adoptată după 1990 a fost legea notarului, pentru că Parlamentul era, firește, dominat de juriști care dădeau legi pentru ei și propriile familii. Iar dacă cetățeanului i se cer adesea declarații redundante este tot vina Parlamentului, care a creat un sistem legal stufos în profitul exclusiv al notarilor.

Putem bănui că și notarii au motive de nemulțumire. De pildă faptul că fiica unui fost președinte asista tranzacțiile unor mari companii cu toate că avea un cabinet în periferie e de natură să distrugă ”competiția leală” din sânul profesiei. Totuși niciun notar nu a protestat în mod public, tocmai pentru că știe că această competiție nu există cu adevărat și că ar fi preferabil pentru toți să tacă.

Rezumăm. Notarul din România a devenit o castă privilegiată, una care nu ezită să-și sporească mereu avantajele prin diferite tertipuri perfect legale. Președintele Klaus Iohannis promitea nu demult să stimuleze un proces de revizuire a întregii legislații românești. Legea notarului nu ar trebui să facă excepție.