Ultimii deținuți politic în ceasul uitării | România | DW | 22.04.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

Ultimii deținuți politic în ceasul uitării

De ce ultimii supraviețuitori ai închisorilor comuniste nu sunt chemați în școli să le vorbească elevilor despre ororile prin care au trecut, să li se pună întrebări, să le dea povețe?

Foștii deținuți politic nu mai prezintă interes pentru nimeni. Peste 200.000 au murit în închisorile comuniste sau în lagăre. Din cei 65.000 care trăiau în 1990, acum mai sunt în viață câteva mii. Pe site-ul Asociației Foștilor Deținuți Politic din România (AFDPR) apare scris lună de lună, și nu doar o dată, anunțul: „Cu deosebită tristețe anunțăm că la data de… a încetat din viață un fost deținut politic reprezentativ…“ Cât de curând vor muri toți. Când va muri ultimul, atunci da, asta va fi o știre care va fi preluată de toată presa din România și chiar de cea internațională.

Timp de trei decenii foștii deținuți politic au primit din partea statului indemnizații modice, mult mai mici decât falșii revoluționari ai lui Iliescu. În 2020 parlamentul a votat o lege în virtutea căreia sunt despăgubiți și urmașii de gradul întâi ai celor care au fost crucificați în închisorile comuniste. Însă conform actului legislativ, „prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora“.

Discriminarea în ceea ce-i privește pe copiii foștilor legionari este mai mult decât evidentă. Cu ce este vinovat fiul unui fost legionar, care poate că se apropie și el de pragul morții, pentru fapta tatălui, chiar și dacă tatăl a fost criminal? Și el ca și copiii celorlalți deținuți politic a fost hăituit de sistemul comunist, a fost dat afară de la facultate, a fost trimis la munca de jos. Este o nedreptate pe care legislativul nu vrea să o repare.

După noua lege, compensațiile foștilor deținuți politic sunt decente. Însă a trebuit să moară peste 60.000 dintre ei pentru a se ajunge aici. E cinic, dar parcă de 30 de ani guvernele au așteptat să rămână cât mai puțini pentru ca efortul financiar să fie cât mai mic.

Am stat de vorbă cu istoricul Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, despre problemele foștilor deținuți politic. Una dintre acestea este faptul că de multe ori nu li se eliberează rețete gratuite, deși cei mai mulți suferă de boli cronice dobândite în anii de detenție. Mai sunt și altele. „Suferința lor cea mai mare este aceea că se simt marginalizați, spune Marius Oprea. Practic, trecutul lor carceral nu este împărtășit decât între ei, în rarele momente de comemorare, cum este cel din 10 mai când va avea loc Ziua Martirilor Anticomuniști din Temnițele de Exterminare.“

Chinurile pe care le-au trăit în închisori ar trebui împărtășite tinerelor generații. Am spus-o nu o dată că sistemul nostru de învățământ este lipsit de memoria crimelor comunismului și în general de memoria ororilor secolului trecut. Un secol în care suboamenii au dus răul până la ultimele limite. Istoria comunismului pe care elevii o învață la școală este o bătaie de joc. De ce ultimii supraviețuitori ai închisorilor comuniste nu sunt chemați în școli să le vorbească elevilor despre ororile prin care au trecut, să li se pună întrebări, să le dea povețe? Istoria atrocităților comuniste ar putea în felul acesta să fie învățată pe viu.

Pe de altă parte, în comparație cu alte țări privind istoria comunismului, noi nu avem studii temeinice, avem cărți de memorialistică și lucrări de doctorat. E mult prea puțin. Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Academia Română ar trebui să investească masiv pentru punerea în lumină a unui trecut vinovat. Inclusiv a propriului trecut vinovat.

„Dacă la Institutul Memoriei din Polonia lucrează 1.400 de oameni, spune istoricul Marius Oprea, la noi au lucrat și lucrează 38, asta incluzând și personalul tehnic.“

Prin comparație, Institutul Revoluției Române înființat de Ion Iliescu în 2004 la finalul mandatului de președinte a primit fonduri uriașe de la bugetul statului. Anul trecut, guvernul Orban a desființat sinecura lui Iliescu printr-o Ordonanță de Urgență, devenită ulterior lege, însă CCR a declarat legea neconstituțională.

„Continuăm demersurile pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din 1989. Mişcarea revoluţionară nu poate fi studiată şi interpretată de către cei care au confiscat idealurile revoluţiei. Ion Iliescu, preşedintele de onoare al Institutului, este judecat pentru crime împotriva umanităţii“, a declarat la vremea respectivă deputatul liberal Alexandru Muraru.