UE se poate extinde doar pe termen lung
6 noiembrie 2007O nouă extindere ar putea avea loc doar pe termen mediu sau lung, se arată în raportul anual al Comisiei Europene privind ţările candidate, care a fost prezentat luni la Bruxelles.
Croaţia trebuie să tureze motoarele. În 2009 doreşte să devină membru al UE, dar la Bruxelles a fost apăsată frâna deocamdată. Recentul raport al CE atrage atenţia asupra încetinirii procesului de reformă. Combaterea corupţiei nu a înregistrat destule progrese. Eforturile de a adapta administraţia la standardele europene şi de a institui un cadru legal sigur pentru investiţii străine abia dacă au dat vreun rezultat.
Scena politică din Croaţia
Momentul publicării raportului este extrem de sensibil: în Croaţia tocmai se desfăşoară campania electorală pentru alegerile de la sfârşitul lui noiembrie. Guvernul de centru-dreapta condus de premierul Ivo Sanader se luptă pentru supravieţuirea politică. Raportul Comisiei este o palmă morală pentru guvernanţi, afirmă liderul opoziţiei socialdemocrate Zoran Milanovic.
„Criticile sunt fondate. E simplu: Vrei în club trebuie să respecţi regulile. Nu pot decât să mă alătur îndemnelor de a pune reforma în justiţie şi combaterea corupţiei în capul listei de priorităţi”, a spus Milanovic.
Oamenii se simt nedreptăţiţi de UE
Dar el nu a abordat subiectul integrării europene pe parcursul campaniei electorale. Nici conservatorul Sanader nu a lua aderarea în braţe. Iar această situaţie nu este deloc întâmplătoare, ci mai degrabă o intenţie. Ambii se tem de opinia populaţiei, care respinge presiunea politică de la Bruxelles. Croaţii sunt de părere că ţara lor este mult mai sever controlată decât România şi Bulgaria, care au aderat deja la Uniune. Mai multă dreptate socială, bunăstare. Acestea sunt lucururi pe care cetăţenii croaţi nu le aşteaptă de la UE.
Dorinţele se îndreaptă mai degrabă în direcţia unui sistem de învăţământ mai performant sau reducerea şomajului în rândul tinerilor. Oamenii recunosc necesitatea unor schimbări, dar nu văd pe actuala scenă politică din Croaţia pe cineva care ar fi în stare să le implementeze.
Climatul de afaceri are nevoie de un impuls
Nici firmele străine, care doresc să investească în Croaţia nu au o părere mai bună. Ele se lovesc de un aparat birocratic anti-european, apreciază consultantul german Andrea Mewaldt.
„Marele impediment este nesiguranţa investiţiilor, a banilor aduţi în această ţară. Iar procedurile de înfiinţare a unei societăţi sunt, ca şi până acum, extrem de complicate şi de greoaie”, spune Andrea Mewaldt.
Europa de Sudest per total
Numai decizia politică mai pate salva aderarea Croaţiei în 2009. În schimb, regiunea în ansamblul ei nu prea are motive să îşi facă speranţe. Guvernul de la Belgrad nu cooperează cu Tribunalul ONU pentru Crime de Război, iar viitorul provinciei Kosovo este la fel de incert.
Bosnia-Herţegovina este instabilă din punct de vedere politic. Lipsesc premizele unei apropieri de structurile europene, se arată în raportul Comisiei. Iar Macedonia sau Albania nu mai pot spera nici măcar la negocieri de aderare.