1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE, Protasevici și dictatorii

Petre M. Iancu
25 mai 2021

În reacție la aterizarea forțată a avionului Ryanair în scopul arestării lui Roman Protasevici, un blogger disident, UE adoptă sancțiuni contra regimului Lukașenko. Sunt ele justificate? Indicate? Suficiente?

https://p.dw.com/p/3tuks
Imagine: picture alliance/dpa/ONLINER.BY/AP

Dictatorul Rusiei Albe, care furase anul trecut alegerile din Belarus, reprimând apoi sângeros protestele poporului său revoltat, a comis recent un act de piraterie aeriană. A răpit oameni, deturnând un avion civil, plin cu pasageri, spre a captura un jurnalist disident.

Pe scurt: a săvârșit un act de terorism de stat. Unul fără precedent, comis aproape cert cu complicitatea, dacă nu și la ordinul stăpânului său de la Kremlin, a cărui poliție politică susține serviciile secrete schingiuitoare și ucigașe din Belarus și l-a salvat de debarcare, când i s-a răsculat națiunea, pe stăpânul lor, dictatorul din Minsk.

Vladimir Putin i-a fost lui Lukașenko un dascăl de ticăloșii excelent. Ani de zile Putin a dat cu tifla statelor europene adăpostind disidenți ruși, uciși în serie în Anglia sau Germania cu arme de distrugere în masă, de pildă cu Poloniu și Noviciok, sau cu unele convenționale, dar și ele letale.

Fapte și reacții

Împreună și separat, Rusia și Rusia Albă au amenințat serios pacea internațională. Mai grav decât oricând, tâlhăria și crima politică puse în operă mai nou, în spațiul aerian al Belarus, la aeroportul din Minsk și în fața camerelor de luat vederi exhibând luni un disident ca Protasevici nu doar arestat, ci și bătut, torturat și forțat să-și admită vinovății imaginare, a încălcat toate liniile roșii ale unei conviețuiri cât de cât civilizate.

Mai mult. Prin intermediul răpirii lui Protasevici, serviciile secrete ale lui Lukașenko și ale complicelui său de la Kremlin, probează că amenință concret viața și libertatea oricărui jurnalist critic față de tirani, ba chiar întreaga presă, încă liberă, din Europa, precum și legile, instituțiile și drepturile cheie ale statelor ei. Între altele, atacă la rădăcină sacrosanctul drept la azil politic în vigoare în toate țările UE. Și pune deci în pericol întregul Occident.

În replică, UE a închis spațiul aerian pentru aparatele de zbor ale societății bieloruse, Belavia și a înghețat fonduri în valoare de trei miliarde destinate investițiilor în Belarus. Atât? Atât. Reprezentanții Comunității au mai bâiguit în plus, luni seara, câte ceva, confuz, despre alte eventuale sancțiuni de genul unor noi interdicții de circulație în UE și înghețări de conturi pentru inși din anturajul lui Alexander Lukașenko, recompensați oricum, bogat, de dictator, pentru samavolniciile înfăptuite și crimele pe care, dacă vor fi lăsați, le vor mai înfăptui.

Iar SUA? A reacționat chiar și mai ”dur”. Președintele Biden a calificat textual acțiunea aterizării forțate a avionului de pasageri la Minsk și arestarea consecutivă a lui Roman Protasevici drept ”scandaloasă”. Brrr. Ce groaznic. Ce frică trebuie să li se fi făcut teroriștilor și asasinilor. Tiranii de la Moscova și Minsk precis că se vor fi cutremurat infernal.

Scopul sancțiunilor și propaganda împotriva lor

Lăsând hazul de necaz deoparte, e evident că era nevoie de sancțiuni, că pedepsirea regimului din Belarus era și este justificată și că e obligatoriu ca sancțiunile să fie suficiente. Căci ar fi menite să clarifice odată pentru totdeauna că lumea civilizată nu poate admite barbaria, terorismul de stat, pirateria. Și simultan să descurajeze credibil și eficient crima teroristă.

Or, nu era, cert, nevoie de noi măsuri de felul celor care au dat greș jalnic în trecut. Când sancțiuni de tot caraghioase i-au stimulat și încurajat timp de ani și decenii pe Lukașenko, pe Putin, pe extremiști, pe tirani și teroriști să scuipe fără jenă pe Europa și uneori pe-americani, pe legile și libertatea statelor de drept, pe drepturile omului de-acasă și de dincolo de granițe și să încalce tot mai des, tot mai impenitent și insolent, din ce în ce mai multe linii roșii.

Propaganda dictatorilor de la Moscova și Minsk se ”justifică” vehiculând pretenția, potrivit căreia și vestul, ipocrit, ar fi făcut la fel, când, în 2013, ar fi forțat aterizarea unui avion bolivian al președintelui Morales, pentru că s-a presupus că la bord se afla americanul Edward Snowden. Demersul fusese discutabil. Dar, atunci nu se trimisese la atac un avion militar. Aparatul lui Morales ceruse aterizarea pe bază de dificultăți tehnice. Liderul marxist al Boliviei acceptase ca autoritățile austriece să percheziționeze aparatul său de zbor. Iar fugitivul nu era un ziarist și un protestatar pașnic, ci un delincvent, un spion și, din unghi american, un trădător, care încălcase flagrant, cu urmări în parte funeste, legile țării sale, furând milioane de documente secrete.

Reacții punitive reale, sau cele verbale, preferate de profitori

E, deci, obligatoriu ca pirateria și terorismul de stat să genereze nu doar condamnări verbale, de care teroriștii își bat joc și profită aproape ca de documentele divulgate de Snowden, considerându-le o recompensă, ci o ripostă viguroasă și unitară a vestului.

În acest scop se cere boicotarea, de către Occident, a întreprinderilor de stat din socialistul Belarus, care-i procură valută dictatorului, prin intermediul exportului de gaze, petrol și sare de potasiu. În cauză sunt, între altele, întreprinderi precum "Belaruskali", un mare exportator de îngrășăminte chimice, care face afaceri extrem de rentabile cu firma germană Eickhoff.

Și sute de alte companii germane, între care Bayer, Siemens, Daimler și Commerzbank, ori fabrici de mașini-unelte ca Hauni Maschinenbau din Hamburg, profită din plin de pe urma lucrativelor afaceri cu întreprinderile sângerosului dictator din Minsk.

Le-ar durea un boicot? Desigur. Ar lovi și în salariații din Belarus? Din păcate, da. Dar ar fi fără alternativă dacă s-ar dori cu adevărat sancționarea și descurajarea fără altercații militare a terorismului de stat.

Nu mai puțin evident este că nu trebuie pedepsit doar dictatorul de la Minsk, ci și patronul lui de la Kremlin. Fără de care Lukașenko n-ar mișca în flanc. Fără de care n-ar fi fost invadată Ucraina, declanșat acolo un război civil și prin interpuși, doborât avionul de pasageri MH 17 cu o rachetă, asasinați autohtoni și străini cu arme de distrugere în masă, ajutați kaghebiștii lui Lukașenko să reprime violent protestele pașnice din Belarus.

A admite evidența, potrivit căreia Lukașenko ”a comis terorism de stat cu probabila complicitate a Rusiei”, dar a refuza, cum face expertul diplomatic al grupului social-democrat din Bundestag, Schmid, necesitatea opririi proiectului de gazoduct Nord Stream II, prin care Putin dezbină Europa, NATO și vestul e, la alegere, o reacție ori neghioabă, respectiv ticăloasă, ori schizofrenă și involuntar sinucigașă.

Perspective sumbre

Dar lumea liberă e parcă hotărâtă să confirme impresia dictatorilor, a extremiștilor și teroriștilor, că e agrenată în degringoladă valorică și în galopantă dezagregare morală. Vestul se arată ticăloșit, corupt, lacom și orb, prea orb ca să-și mai vadă interesele reale.

Conducătorii lui sunt, vai, incapabili, chiar și în ceasul al 12-lea, să asculte de avertismentele celor care, ca Gary Kasparov, atrag atenția de ani și decenii că împăciuitorismul față de tirani ca Putin e la fel de fatal, precum cel afișat de liderii francez și britanic în anii 30, cu prețul zecilor de milioane de vieți secerate de cel de-al Doilea Război Mondial.

Din acest motiv, vestul, pe cât de ”progresist”, pe atât de poltron și trufaș, nu ascultă nici de liderii comunitari baltici, polonezi, cehi și slovaci, nici de ucrainienii lăsați aberant în afara NATO, și nici de opozanții din Belarus.

Or, vaccinați de o sută de ani de bolșevism, est-europenii știu cu toții despre ce e vorba în materie de comunism, fascism și tiranii răsăritene. Altfel decât diplomații români din subordinea lui Klaus Iohannis și Bogdan Aurescu, ori a șefei Comisiei Europene, cum e fatal inadecvata Adina Vălean, est- și central-europenii solicită degeaba, tot mai deznădăjduiți, fermitatea și rigoarea unui vest tot mai moale și mai rizibil față de noul totalitarism din est.

Încât nu se pune întrebarea dacă va avea loc următorul act de barbarie și de terorism de stat, ci unde, când și cine-i vor fi victimele, ce jurnaliști vor fi răpiți și torturați, ce presă liberă îngenuncheată, ce disidenți și bloggeri schingiuiți și uciși. Chiar nu vrem să ne facem bine?