1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE și relațiile sale externe

Horațiu Pepine
23 martie 2018

La ultima reuniune a șefilor de stat și de guvern, Uniunea Europeană a lăsat impresia că, țintindu-și inamicii din afară, caută să ascundă cât de divizată este în interior.

https://p.dw.com/p/2urhu
Summitul de la Bruxelles
Imagine: picture-alliance/dpa/D. Tatic/Bundeskanzleramt

În ciuda ambianței foarte critice la adresa Rusiei, puțini au eludat convenția mesajelor de felicitare. Președintele Klaus Iohannis a transmis la rândul său un mesaj președintelui Vladimir Putin, după victoria acestuia în alegeri. Gest de rutină, dar care a atras atenția din cauza afacerii Skripal. Comunicatul prezidențial nu publică întregul mesaj (căci lipsesc frazele protocolare obișnuite în aceste ocazii), reținând numai ceea ce consideră a fi relevant pentru public: ”Pe această cale, țin să vă asigur că rămân încrezător cu privire la beneficiile dezvoltării relațiilor dintre statele noastre pe baze pragmatice și predictibile, prin dialog constructiv și în conformitate cu principiile și normele de drept internațional.”

Dar chiar și așa, gestul însuși l-ar putea expune criticilor. Totuși, așa cum am sugerat deja, președintele României nu este singur în această situație. Cancelarul Germaniei și alți lideri europeni au transmis la rândul lor felicitări președintelui Rusiei. Cel puțin președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care l-a felicitat și el pe Vladimir Putin cu două  zile în urmă, fără să facă nicio trimitere la afacerea Skripal, s-a ales cu criticile cele mai severe nu doar din partea unor eurodeputați britanici, dar și din partea liderului de facto al federaliștilor europeni, Guy Verhofstadt. Acesta din urmă a ținut totuși să menționeze că Europa are pe mai departe nevoie de o relație cu Rusia. De fapt, în același spirit a decurs și declarația purtătorului de cuvânt al cancelariei federale, Steffen Seibert, care a precizat că, deși Germania critică politica Rusiei în ce privește Ucraina și Siria, nu dorește să rupă complet dialogul. Nici președintele Franței, Emmanuel Macron, nu a refuzat să transmită felicitările sale președintelui Putin, dar - și aici se află excepția, el a cerut Rusiei să clarifice afacerea Skripal. 

Odată reuniți în Consiliu, liderii UE atât de precauți în mesajele lor separate, au adoptat însă un ton mai sever, asa cum reiese din mesajul publicat pe twitter de Donald Tusk, președintele Consiliului: ”Liderii UE au convenit să considere laolaltă cu guvernul britanic că Rusia se găsește cel mai probabil la originea atacului de la Salisbury și că nu există o altă explicație plauzibilă”. UE  a mai decis să-l recheme la Bruxelles pe ambasadorul ei la Moscova, Markus Ederer, deși acesta nu îndeplinește decât o misiune simbolică.

Să nu uităm însă că afacerea Skripal nu este nici pe departe cea mai gravă împrejurare capabilă să suscite critici de natură morală. Bilanțul negativ al Rusiei, dacă ne referim la epoca de după sfârșitul Războiului Rece, este lung și a atins punctul culminant în timpul războiul din Cecenia cu represiunea feroce dictată pe atunci de Boris Elțîn. În anii aceia de ”relaxare”, Occidentul privea însă Rusia cu mare îngăduință, trecând cu vederea lucruri care depășesc cu mult în gravitate defectele Rusiei actuale. Dar este posibil ca ”intransigența” de astăzi să joace la nivelul unei Uniuni divizate și rolul unui liant de circumstanță.

Este relevant de pildă că, în cursul acestei reuniuni, cele mai consistente critici s-au îndreptat în cele din urmă nu împotriva Rusiei, ci împotriva Turciei din cauza situației din Cipru, și că premierul Greciei, Alexis Tsipras, a cerut nu doar susținerea colegilor săi europeni, dar l-a sunat și pe președintele Putin să ceară sprijin în Mediterana împotriva marinei turcești.

După un asemenea consiliu a fost vizibil cât de dificil este pentru Uniunea Europeană să conceapă o politica externă cât de cât consistentă. Dar s-a văzut poate mai bine decât altă dată că solidaritățile retorice împotriva ”amenințărilor externe” servesc de minune pentru a crea o unitate artificială și mai ales pentru a minimaliza adevăratele probleme ale Uniunii, așa cum sunt fractura ideologică între Vest și Est, tema migrației sau cea a Europei cu două viteze. Țintindu-și tot mai insistent inamicii din afară, UE dă impresia că dorește să uite cât de divizată este în interior.