Ucraina, România și ce avem de învățat, împreună cu Vestul, din acest război? | România | DW | 15.07.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Ucraina, România și ce avem de învățat, împreună cu Vestul, din acest război?

De ce e tragic când o țară are la cârmă plagiatori și neghiobi? Nu doar pentru că e imoral și lansează poporului un semnal fatal. Unul eminamente antimeritocratic. Ci și pentru că liderii ei nu învață nimic.

Monumentul dedicat patriei, la Kiev

Monumentul dedicat patriei, la Kiev

Or, e esențial ca, în anumite momente cheie ale istoriei, să înțelegem bine ce-am greșit de am ajuns în criză, dacă vrem să putem lua măsurile necesare s-o evităm pe viitor.

Fostul ambasador american la Moscova, Michael McFaul, se întreba recent, într-un articol, cum trebuie pregătit viitorul și ce lecții sunt de învățat din istoria relațiilor ruso-ucrainene. Legitimă întrebare. Și sunt interesante și concluziile sale, reluate de Ukrainska Pravda. M-am întrebat la rândul meu, ce erori grave s-au comis, în Vest și în România, în deceniile din urmă.

Ce i s-a răbdat și suportat cu dragoste creștinească lui Putin

Lista mea e, parțial, congruentă cu a diplomatului american, coordonator al Grupului Internațional de Lucru pentru Sancțiuni impuse Rusiei. Dar nu e identică. Pentru că eu am urmărit degringolada din postura de ziarist și nu de om politic sau diplomat apropiat al administrației Obama. Care a periat și alintat cât a putut regimul Putin. Ca și pe alți dușmani ai Americii și ai Vestului.

Ce prostii s-au comis, deci, din unghiul meu, în ultimii 20 de ani?

I s-a dat prea mult nas lui Putin. Mai cu seamă sub administrațiile Bush și Obama. I s-a cedat în chestiuni ca aderarea Ucrainei la NATO. Or, ca să nu i se stimuleze poftele și a se încuraja democrațiile, nu tiraniile, trebuia să i se pună piciorul în prag.

S-a capitulat în fața Moscovei în siajul crimelor strigătoare la cer comise nu doar prin agresiuni militare, precum cea din 2014, ci și prin asasinate săvârșite cu arme de distrugere în masă, ca în cazul disidenților Litvinenko, Skripal, etc. I s-a dat voie, concomitent, să-și bată joc de corectitudinea alegerilor din Rusia. Și, vai, să comită repetate masacre în Cecenia, iar apoi în Siria.

Și-anume fără să fie pedepsit. Mai grav, Vestul și-a permis luxul moral și politic sinucigaș de a le trata cu indiferență. Ba chiar de a le răsplăti. De pildă, prin sporirea dependenței energetice de Moscova și de producția de petrol a mafiei lui Putin, care l-a expropriat pe Hodorkovski, pentru că oligarhul încerca să promoveze democrația. Noi am trădat-o. Nu doar pentru că am tolerat scrutine măsluite, ci și fiindcă ne-am îngăduit să nu ascultăm de vocile celor care ne avertizau.

Ne-am smintit – unii dintre noi – să credem că hitlerismul nu s-ar putea repeta. Rătăciți fiind, nu ne-a interesat suficient ideologia totalitară, fascist-bolșevic-ortodoxistă a unor Ilin, Dughin și a celorlalți ideologi faliți ai regimului putinist, care au alcătuit fantasmele hrănind delirul de grandoare, megalomania, expansionismul și belicismul țarului revoluționar, kaghebist și totalitar.

Am făcut rău – unii dintre noi – să nu realizăm că e vorba de un lider nu doar autoritar, ci totalitar (când am evocat fascismul lui, în 2014, mi s-a cenzurat un comentariu pe acest subiect) – și la fel de rău să nu încercăm să-i edificăm pe ruși mai eficient, constant și mai isteț, despre propria lor istorie nefalsificată, despre infamia, iraționalitatea și iresponsabilitatea unora ca Putin, despre neghiobia și răutatea doctrinarilor lui. Și despre potențialul genocidar al liderului lor.

Ne-am ratat menirea, lăsând Moscova, încă din ultimele trei decenii sovietice, să prostească eficient tineretul occidental printr-o uriașă rețea de propagandă, pe care rușii au reciclat-o în ultimii zece ani. S-a gafat groaznic, în Vest, neînțelegându-se (în ciuda avertismentelor unor istorici ca Robert S. Wistrich), afinitățile elective, potențialul de cooperare și pericolul sporit al variilor ideologii, mișcări și regimuri teroriste și totalitare.

Și ne-am înșelat grav cu privire la prioritățile educației date tinerimii. Ca atare: am căzut în păcat, acceptând să fim conduși de inși inepți, care, în ciuda avertismentelor multiple ale mai-știutorilor, au lăsat de izbeliște forțele armate ale statelor europene, când de fapt trebuiau să le întărească masiv, spre a descuraja agresiuni. Și am greșit, tolerând ca Occidentul și, mai ales, Germania, să tragă concluzii greșite din propria istorie totalitară.

În absența acestei eronate abordări a trecutului, Rusia lui Putin nu și-ar fi îngăduit tot ce și-a permis și a început să facă mai întâi în 2008 în Georgia, apoi din 2014 și, mai ales, de la 24 februarie curent în Ucraina. Lista inadecvărilor Vestului nu se oprește aici.

Alte crime imprescriptibile

Michael McFaul adaugă eroarea noastră colectivă de apreciere a propensiunii lui Putin spre recursul la forță. Dar aceasta nu e o eroare: e doar lipsa voinței de a o vedea. McFaul deplânge de asemenea dezinformarea Vestului și cere investiții masive într-un domeniu fatal neglijat. Propagandei ruse, relevă el, de această dată pe drept, nu trebuie să i se răspundă cu agitprop occidental.

El adaugă listei erorilor apusene greșeala administrației Biden și a altor guverne occidentale de a investi, zadarnic, enorm de multă energie în a-l convinge pe Putin că Vestul nu vrea să extindă NATO spre est, fără să priceapă că Putin nu se temea de această extindere, ci avea în vedere cu totul alte chestiuni. (Cum ar fi să îngurgiteze o Ucraină care lui îi pare a fi Rusia, nu o țară independentă).

Spre lauda sa, McFaul vede și culpa concretă, majoră, a Vestului. Care, nepregătindu-se militar, după ce a văzut ce a făcut Rusia Georgiei, în 2008, a omis să-l decurajeze pe potențialul agresor.

Spre lauda sa, profesorul de la Stanford relevă că Occidentul ar face bine ca, după încheierea actualului război, să nu uite Ucraina, cum va fi tentat, ci s-o înarmeze până în dinți, astfel încât, ca Israelul sau Taiwanul, această țară să poată rezista și pe viitor presiunilor unor vecini mari, puternici și agresivi.

În fine, diplomatul american elogiază statele apusene pentru întărirea NATO, adoptarea de sancțiuni împotriva Rusiei și înarmarea Ucrainei, dar notează, just, că „nu s-a făcut în aceste domenii nici pe departe destul”.

România, unde ești?

În acest context e evident că țările potențial victimizate de imperii expansioniste, agresive, nu se pot bizui pe exterior, pe diplomați, pe aliați și prieteni, spre a se apăra. Fiecare trebuie să se înarmeze suficient ca să-și apere propriul teritoriu.

Or, ce-a făcut România șefului CSAT Iohannis până acum? S-a bizuit aproape exclusiv pe NATO și a cultivat cleptocrația. A neglijat apărarea efectivă a României, nu doar a Republicii Moldova. De ce? Unde o fi fost actuala conducere a țării?

N-a fost la Cotroceni din 2014 încoace? Nu i s-a atras în repetate rânduri atenția, în presa de limbă română, că e bine să întărească rapid democrația, justiția și apărarea țării amenințate de marea corupție? Nu i s-a atras atenția în repetate rânduri cu privire la pericolul reprezentat de Rusia lui Putin?

De ce e plină țara de universități-și-academii-fabrici-de-diplome-și-de-bănet-pentru-doctorate? De ce are țara la șefia guvernului un general plagiator, absolvit în mod nedemn de păcatul furtului de idei de un judecător scos apoi, convenabil, la pensie, deși Emilia Șercan a reliefat în Pressone că premierul a furat idei în aproape o treime din teza sa de doctorat?

De ce un președinte ajuns la putere pe o platformă antipesedistă a manevrat astfel, încât să i se prăbușească țării guvernul reformist, iar la cârmă să ajungă PSD, care l-a propulsat la CCR pe un magistrat plagiator?

Realizează Iohannis și compania cât de puternic au vulnerabilizat România în aceste timpuri extrem de grele? Cât de mult i-au vătămat imaginea, cât i-au păgubit prestigiul, înscriind România între țările care s-au sustras impardonabil datoriei de a ajuta cu arme Ucraina? Dacă realizează și sunt oameni politici responsabili, de ce nu demisionează mai repede? De ce nu demisionează acum?

Un leadership românesc mai adecvat ar înțelege, între altele, alt sfat al diplomatului american, profesor la Stanford, care a fost ambasadorul superputerii la Moscova. Și anume că, într-adevăr, nimeni, nici America, nu-și va putea permite să ajute economic în chip nelimitat Ucraina.

Motiv pentru care Comunitatea Internațională, din care face parte și România, va trebui să facă totul acum, spre a ajuta Ucraina să se impună militar, iar lumea să revină la o ordine mondială bazată pe drept internațional, nu pe forța brută și barbară a tiraniilor.

Vă mai recomandăm