1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Oleksii Makeiev, Ukrainian Ambassador to Germany, in a DW interview
Oleksii Makeiev, ambasadorul ucrainean în Germania, intervievat de DWImagine: Richard Walker/DW

Ucraina nu a cerut încă avioane de luptă Germaniei

Richard Walker
31 ianuarie 2023

Guvernul german a aprobat recent furnizarea tancurilor de luptă Ucrainei. Însă o nouă dezbatere, de această dată privind posibilitatea trimiterii de avioane de luptă în țara atacată, ia amploare în Republica Federală.

https://p.dw.com/p/4MvYq

Într-un interviu în exclusivitate pentru DW, ambasadorul Ucrainei în Germania ia presiunea de pe umerii cancelarului Olaf Scholz. Cel puțin pentru moment.

"Prioritățile mele ca ambasador aici, de la bun început, au fost vehiculele blindate, tancurile de luptă și sistemele de apărare aeriană, precum și unitățile de artilerie. Progresăm la toate aceste capitole și vom continua să discutăm cu partenerii noștri germani în principal pe marginea acestor patru priorități”, a declarat ambasadorul Ucrainei la Berlin, Oleksii Makeiev.  

Întrebat dacă Ucraina are nevoie de avioane de luptă din Germania, Makeiev a spus: "Nu am înaintat încă nicio cerere Germaniei cu privire la avioane de luptă".

Ambassador: Ukraine has not yet asked Germany for jets

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că o solicitare ar putea veni în viitor, el a răspuns: "Ar depinde de situația de pe câmpul de luptă. Și, încă o dată, dacă voi primi de la militarii noștri o astfel de cerere, vom colabora cu partenerii noștri. Aceasta în spatele ușilor închise și într-un climat bazat pe încredere”, a spus diplomatul ucrainean. 

Într-o aparentă aluzie la adresa predecesorului său Andrii Melnik, Makeiev a adăugat: "Nu avem nevoie de submarine și crucișătoare și alte OZN-uri din Germania”. Recent, Melnik a sugerat că Germania ar putea trimite un submarin în Ucraina.

Makeiev a declarat că avioanele de vânătoare sunt necesare pentru a consolida apărarea aeriană a Ucrainei. "Rusia lansează o mulțime de rachete spre orașele ucrainene, țintind infrastructura, iar avioanele de vânătoare fac parte din eforturile noastre de apărare aeriană”.

Totuși, Makeiev a insistat că Occidentul trebuie să accelereze procesul decizional privind sprijinirea Ucrainei: "În timp ce discutăm și dezbatem aici sau pe plan intern și negociem cu partenerii, soldați ucraineni și civili ucraineni mor. De aceea este atât de important ca această discuție să aibă loc cu promptitudine și să primim livrări de arme și muniții cât mai curând posibil. Fiecare zi de tergiversare costă viețile soldaților și civililor ucraineni”.

Makeiev a vorbit și despre preocupările Occidentului cu privire la riscurile potențiale ale încercării țării sale de a recuceri Crimeea. "Înțelegem îngrijorările și suntem într-un dialog profund cu partenerii noștri pentru a explica și planifica următorii pași. Avem sprijinul total din partea tuturor partenerilor internaționali și toată lumea știe că Ucraina stabilește când să oprească acest război. Președintele meu, forțele armate ale Ucrainei și poporul ucrainean nu au altă opțiune decât să elibereze complet teritoriul ucrainean și să alunge forțele rusești înapoi în Rusia din sudul și estul Ucrainei și din Crimeea”, a spus diplomatul. 

Ambasadorul Ucrainei Oleksii Makeiev la DW
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Oleksii Makeiev, intervievat de DWImagine: Dmytro Katkov/DW

Crimeea, a amintit el, este ocupată de Federația Rusă. ”Important este să nu vorbim numai despre teritorii, ci și despre restaurarea suveranității ucrainene și eliberarea oamenilor noștri din aceste teritorii ocupate. Știm ce grea este situația lor acolo. Atât de mulți compatrioți ucraineni se află încă în captivitatea regimului de ocupație rusesc în estul și sudul Ucrainei și în Crimeea ocupată. Vom descoperi din nefericire atrocitățile rușilor când ne vom elibera compatrioții”, a afirmat Makeiev.  

Întrebat cât de realistă este ideea recuperării Crimeei, care găzduiește o bază militară rusă și care este de maximă importanță pentru Vladimir Putin, Makeiev a răspuns:

”Nu cred că trebuie să fim preocupați de ceea ce este important pentru Vladimir Putin personal sau pentru ruși și Kremlin. Rusia a comis un act de agresiune în 2014 și am văzut că lumea a încercat să îl influențeze pe Putin cu sancțiuni, cu limitarea activităților sale internaționale, cu izolarea Rusiei. Acestea nu au funcționat iar Putin a mers mai departe și a pornit un război pe scară largă în Europa, în secolul 21. Este prin urmare în interesul nostru și al tuturor partenerilor noștri internaționali să oprim acest război de uzură, război de agresiune al Rusiei, și să ajutăm Ucraina să-l câștige”. 

În ceea ce privește oprirea războiului, Makeiev a arătat că există mai multe opțiuni pe masă iar planul de pace în 10 pași al președintelui Zelenski este discutat pe larg cu toți partenerii internaționali, cu sprijinul deplin al Statelor Unite și al Germaniei. 

”Am văzut că toate acordurile care au fost semnate cu Rusia, cum ar fi marele nostru tratat cu Federația Rusă, în care Rusia s-a angajat să recunoască independența și integritatea teritorială a Ucrainei, au fost încălcate de Moscova. Același lucru s-a întâmplat și cu acordurile de la Minsk, pe care încă de la început Rusia nu a vrut să le pună în aplicare. Așa că acum depinde de comunitatea internațională să se asigure că niciun război nu mai poate fi pornit vreodată de Federația Rusă, după ce noi, împreună, vom câștiga acest război împotriva ei”, a spus ambasadorul.