1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ucraina: întoarcerea la 2004

8 februarie 2010

Rezultatul intermediar al scrutinului prezidenţial din Ucraina indică o victorie a liderului actualei opoziţii, fostul premier Viktor Ianukovici. Acesta o devansează pe şefa în exerciţiu a Guvernului, Iulia Timoşenko.

https://p.dw.com/p/LvSa
Viktor IanukoviciImagine: DW

Viktor Ianukovici, marele înfrânt al prezidenţialelor din 2004, stă să câştige alegerile, cinci ani mai târziu. Numărătoarea, la sfârşitul dimineţii, îi conferă două procente în plus faţă de contracandidata sa, premierul Iulia Timoşenko. Scorul, 48,28% la 46,11%, după numărarea a 96% din sufragii, este mult mai strâns decât se presupunea înaintea balotajului. Un scor care, deocamdată, l-a determinat pe Ianukovici să îşi proclame victoria dar pe care Timoşenko nu l-a considerat definitiv, dovadă stând amânarea, cu câteva ore, a primei ieşiri publice oficiale.

Revenirea în fruntea Ucrainei a candidatului Opoziţiei, Viktor Ianukovici, are iz de răzbunare. Succesul, în cazul în care prognozele difuzate în cursul dimineţii se confirmă, este la limită - la fel cum, de altfel, cap la cap s-a dus lupta şi în 2004, când fusese depăşit de o coaliţie condusă de preşedintele în exerciţiu, Viktor Iuşcenko, şi primul ministru Iulia Timoşenko. Felicitat, la vremea aceea, de Moscova pentru victoria în alegeri, Ianukovici a fost declarat învins prin decizia instanţei, sub presiunea străzii. Motivaţia: numărătoarea care îl desemnase învingător fusese greşită.

Ukraine Wahlen Julia Timoschenko in Kiew
Iulia TimoşenkoImagine: AP

Succesul lui Ianukovici se datorează în primul rând sprijinului financiar masiv primit din partea celor mai influenţi oameni de afaceri din estul pro-rus al Ucrainei. Politic vorbind, fostul mecanic a beneficiat din plin de ruptura dintre rivalii săi de altădată, pe fondul degradării accelerate a popularităţii preşedintelui în funcţie, Iuşcenko. În contextul unei situaţii economice cvasi-identice stării în care s-a aflat ţara în urmă cu cinci ani, Ianukovici şi-a dus campania pe sloganuri populiste, promiţând combaterea sărăciei. În ce priveşte politicile externe, mesajul candidatului aflat în avans, în dimineaţa de după alegeri, a fost clădit pe neutralitate strategică şi militară şi o apropiere - politic şi economic vorbind - graduală de Europa. Nu este un secret pentru nimeni, însă, că Ianukovici este destul de apropiat de Rusia.

De altfel, bazinul său electoral, concentrat în estul Ucrainei, include nu doar suporteri cu vederi pro-ruse ci chiar minoritatea rusofonă. În mod paradoxal, relaţia specială cu Rusia a fost un câmp de bătălie politică pe care şi l-a împărţit deseori cu Iulia Timoşenko, aceasta din urmă, numită de unii "prinţesa gazului", manifestându-şi, la rândul ei, disponibilitatea unor relaţii speciale cu Moscova.

Cu toate acestea, spre deosebire de trecut, Ianukovici pare, în ochii Occidentului, un politician cel puţin mai pragmatic, dacă nu chiar mai pro-european. Dar, la fel cum, la ore bune după închiderea urnelor, scorul definitiv - şi, implicit, învingătorul - încă nu este clar, la fel de neclar se arată viitorul Ucrainei.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz