Turcii din Germania votează | Germania | DW | 09.06.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Turcii din Germania votează

Începând de joi, turcii din Germania votează în alegerile din ţara lor de origine. Opţiunile politice par să fie împărţite, după cum reiese din discuţiile purtate cu reprezentanţii comunităţii turce din Berlin.

Turcii din Germania votează în alegerile din ţara de origine

Turcii din Germania votează în alegerile din ţara de origine

Ezgi Dikdun este una dintre primele persoane care a venit la Consulatul General al Turciei din Berlin pentru a vota. Ea nu vrea să ne spună şi pe cine a ales, dar ne oferă un indiciu:  "Mi-am exprimat opţiunea pentru speranță, pentru o schimbare, pentru un viitor mai bun, pentru prietenii și familia mea".

Femeia în vârstă de 31 de ani, brunetă, cu păr uşor ondulat, s-a mutat din Izmir la Berlin acum un an și jumătate.

"Am venit aici din cauza tensiunilor sociale, a atacurilor teroriste și a bombardamentelor. Ca turcoaică progresistă, nu m-am simțit reprezentată în Turcia. Am crezut de la bun început că Germania mi-ar putea oferi o șansă".

Nu a dormit bine cu o noapte înainte, ne spune. Și continuă, dezolată: "Îmi pare rău, trebuie să plâng acum."

Mersul la vot în aceste zile nu este un act pur birocratic pentru mulți turci trăitori în Germania.

La fel ca Ezgi Dikdun, alte peste 1,4 milioane de persoane de origine turcă din Republica Federală pot vota, începând de joi.

Însă opiniile despre cum ar trebui să arate Turcia după 24 iunie, ziua alegerilor, sunt foarte divergente. La referendumul constituțional de anul trecut, aproape două treimi din turcii din Germania au susținut sistemul prezidențial promovat de președintele Tayyip Erdogan.

Turcii din Germania votează

Turcii din Germania votează

Susţinere pentru Erdogan

Cu patru ani în urmă, turcilor din Germania li s-a permis să voteze pentru prima dată în Germania, în alegerile prezidențiale turcești.

Noutatea a fost introdusă de Erdogan, prim-ministru al Turciei la acea vreme. Nu a fost un gest chiar dezinteresat.

Dintre cei care au mers să voteze în Germania, 69% au votat pentru el. A fost o cifră semnificativ mai mare decât cea înregistrată în Turcia.

Potrivit dorinţei lui Erdogan, în acest an, alegerile prezidențiale şi cele parlamentare au loc simultan. La scrutin participă şase candidaţi, cinci bărbaţi şi o femeie.

Pentru a distruge puterea lui Erdogan și a AKP, patru partide foarte diferite și-au unit forțele pentru a forma o alianță de opoziție. 

Temerile legate de posibila manipulare a alegerilor turce pe teritoriul german sunt respinse de către consulul general turc din Germania, Muhammet Mustafa Çelik, care le consideră simple zvonuri.

"În fiecare seară, buletinele de vot vor fi sigilate fără a fi deschise, iar pe 20 iunie acestea vor fi expediate, nedeschise, spre Turcia", explică Çelik.

Familia Ardic, care a votat joi la Berlin, speră că vor fi multe voturi pentru Erdogan și AKP.

Tatăl Mehmet, mama Hamide și fiica Fatima consideră că actualul președinte şi partidul său islamic-conservator sunt cea mai bună variantă pentru Turcia.  

AKP a făcut multe pentru oamenii din Germania și Turcia, spune Fatima Ardic, traducând pentru tatăl ei din limba turcă în germană. Spitalele și drumurile din Turcia, care anterior fuseseră într-o stare dărăpănată, au fost reabilitate, spune femeia. 

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unui discurs electoral rostit la sfârşitul lunii mai

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unui discurs electoral rostit la sfârşitul lunii mai

Păreri împărţite la Berlin

La fel ca numeroşi turci, Mehmet Ardic a venit în Germania la sfârșitul anilor '60 ca muncitor și a lucrat timp de mulți ani ca șofer în poliție.

El aminteşte tot timpul cât de fericiți sunt toți că fiica lui are voie să poarte batic în Germania și în Turcia.

Şi acest lucru este tot meritul lui Erdogan, care s-a asigurat că țara sa stă departe de modelul secular. Fatima s-a născut în Germania, nu are un pașaport turcesc, deci nu are voie să voteze. Și-a terminat studiile în stomatologie în Turcia.

Ea presupune că jurnaliștii germani de origine turcă reținuți acolo au susținut lovitura de stat din 2016. Prin urmare, aceştia se află în mod legal în închisoare, spune ea.

Ezgi Dikdun, pe de-o parte, familia Ardic, pe de altă parte. Aceste două exemple arată cât de diferite pot fi abordările turcilor din Germania, când este vorba despre situaţia din ţara lor de origine.

Consulul Muhammet Mustafa Çelik se așteaptă ca până pe 19 iunie numai la Berlin să voteze aproximativ 60 000 de persoane.