Starea Națiunii: Trump, între triumfalism și atacuri
25 februarie 2026
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și-a susținut marți, 24 februarie 2026, discursul anual privind Starea Națiunii, lăudând creșterea producției economice și reducerea imigrației, acțiunile Gărzii Naționale și echipa masculină de hochei pe gheață a SUA, recentă campioană olimpică.
În cel mai lung discurs despre Starea Națiunii rostit de un președinte american (108 minute), Trump s-a concentrat în mare parte pe teme interne și le-a spus membrilor Congresului că ”națiunea noastră a revenit mai mare, mai bună, mai bogată și mai puternică decât oricând înainte”, cu o economie care ”duduie ca niciodată” după ce, ”când am vorbit ultima dată în această sală, acum 12 luni, tocmai moștenisem o națiune în criză, cu o economie care stagna”.
Aplaudat la intervale regulate și scandări ”USA! USA!” de senatorii și reprezentanții republicani, șeful Casei Albe a susținut că ”producția americană de petrol a crescut cu peste 600.000 de barili pe zi” și că cea de gaze naturale ”este la un nivel record, pentru că mi-am respectat promisiunea: drill, baby, drill”.
În privința imigrației, Trump s-a lăudat că Statele Unite au acum ”cea mai puternică și mai sigură frontieră din istoria americană”, afirmând că, ”în ultimele nouă luni zero imigranți ilegali au fost admiși în Statele Unite” în vreme ce anterior ”milioane și milioane de imigranți ilegali” intrau în țară fără a fi controlați. ”Vom permite întotdeauna oamenilor să vină legal, oameni care vor iubi țara noastră și vor munci din greu pentru a o menține”, a mai prfecizat șeful administrației americane.
Pentru a ilustra ceea ce consideră a fi amploarea succesului țării în timpul mandatului său, Trump a invitat în sală echipa masculină de hochei pe gheață a SUA, care tocmai a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina, în Italia, și i-a acordat Medalia Prezidențială a Libertății portarului Connor Hellebuyck.
Iran, Venezuela, Gaza
Trecând la politica externă, Trump a numit Iranul ”principalul sponsor al terorii din lume” și a declarat că nu va permite ”niciodată” ca acesta să obțină o armă nucleară.
”Au dezvoltat deja rachete care pot amenința Europa și bazele noastre din străinătate”, a comentat președintele, susținând apoi, fără a prezenta dovezi, că armata iraniană ”lucrează la construirea unor rachete care vor ajunge în curând în Statele Unite ale Americii”.
Pe fondul tensiunilor în creștere privind programul nuclear al Teheranului, Trump a insistat: ”Prefer să rezolv această problemă prin diplomație.”
Trump a salutat și ceea ce a numit ”un nou început luminos pentru Venezuela”, după ce forțele speciale americane l-au răpit pe președintele Nicolas Maduro într-un raid desfășurat în ianuarie, despre care Trump a afirmat că i-a impresionat pe liderii mondiali.
Președintele s-a referit și la situația din Gaza și a afirmat că ”am negociat ca fiecare ostatic, atât cei vii, cât și cei morți, să fie adus acasă. Vă vine să credeți? Nimeni nu credea că este posibil”.
Despre agresiunea rusă asupra Ucrainei, începută cu exact patru ani în urmă, Trump s-a limitat să precizeze că lucrează ”foarte mult” la rezolvarea acestei crize.
Democrații îl confruntă pe Trump
În timp ce republicanii i-au oferit în repetate rânduri ovații în picioare, democrații s-au ridicat din bănci doar pentru a saluta echipa de hochei și atunci când Trump le-a cerut tuturor parlamentarilor să se ridice dacă sunt de acord că ”prima datorie a guvernului american este să protejeze cetățenii americani, nu imigranții ilegali”.
Aproximativ 50 de locuri din sală au rămas goale, deoarece unii democrați au ales să boicoteze discursul, iar o parte dintre cei prezenți l-au huiduit pe Trump în timp ce vorbea.
După ce și-a repetat afirmația, reluată frecvent, că a ”rezolvat opt războaie”, congresmena de Michigan Rashida Tlaib i-a strigat că ceea ce spune ”este o minciună.” Iar când Trump a lăudat recentele desfășurări ale ICE în Minnesota, reprezentanta Ilhan Omar i-a amintit că ”ați ucis americani.”
Anterior, în timpul discursului, reprezentantul democrat Al Green afișase o pancartă scrisă de mână pe care scria ”Oamenii de culoare nu sunt maimuțe!”, referindu-se la un videoclip rasist cu Barack și Michelle Obama distribuit de Trump. Green a fost ulterior evacuat din sală, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, când, în timpul discursului neoficial despre Starea Națiunii rostit de Trump, l-a întrerupt pe proaspăt realesul președinte, reproșându-i că scorul strâns din alegeri nu-i oferă mandat pentru schimbări radicale.
Victime ICE și din dosarele Epstein, prezente în sală
Având încă proaspete în memorie recentele măsuri dure ale lui Trump privind imigrația și publicarea dosarelor Epstein, unii membri democrați ai Congresului au invitat oaspeți pentru a evidenția ambele subiecte.
Senatorul Chuck Schumer din New York a avut-o alături pe mama unui elev reținut de autoritățile pentru imigrație, iar reprezentanta Maxine Dexter din Oregon și-a cedat locul Lisei Phillips, una din victimele din dosarele Epstein. Phillips a declarat că ”speră doar la un fel de recunoaștere” din partea președintelui în timpul discursului și a insistat că ”nu ne oprim până când toate dosarele nu sunt făcute publice”.
În timp ce Trump își susținea discursul în plenul Congresului, în fața Capitoliului, pe National Mall, mai mulți parlamentari democrați și activiști au organizat un eveniment paralel intitulat ”People’s State of the Union”. Participanții au susținut că prezentarea președintelui nu reflectă realitatea trăită de mulți americani și au vorbit despre costul vieții, drepturile imigranților și protejarea instituțiilor democratice. ”Știm care este starea națiunii. Știm că este sub atac”, a declarat senatorul democrat Chris Van Hollen.
Președintele, verificat în timpul discursului
Rețeaua publică de televiziune americană PBS a verificat în timp real mai multe declarații ale lui Trump și a identificat o serie de exagerări dar și afirmații înșelătoare sau false.
Conform tuturor studiilor recente, taxele vamale impuse de Trump nu au fost achitate de țările vizate. ”Ne salvează țara, la câți bani încasăm”, a comentat președintele. Costurile sunt, de fapt, suportate de firmele importatoare și de consumatorii americani. Apoi: economia era, în 2024, departe de stagnare , PIB-ul crescând în acel an cu 2,8%. Cât despre prețul benzinei, acesta nu este de sub 2,30 dolari pe galon în majoritatea statelor, cum a declarat Trump. Media națională este 2,95$.
Deși președintele a susținut că ”veniturile cresc rapid”, ritmul a încetinit: au fost în 2025 cu doar 0,9% mai mari, mai puțin decât în 2024 (2,2%). Reducerile de prețuri ale medicamentelor cu până la 600% au fost numite de un expert în politici de sănătate drept ”totală ficțiune”.
În privința drogurilor, Trump a invocat o scădere de 56% a importului de fentanil. PBS precizează că este vorba despre capturi, nu despre cantitatea totală introdusă în țară, care este necunoscută.
Toate acestea nu justifică aprecierea lui Trump că Statele Unite au devenit ”the hottest country, the hottest”, cea mai atractivă țară din lume.
Cele opt ”păci” ale lui Trump
”În primele mele zece luni am oprit opt războaie”, a mai spus Trump, și a enumerat: ”Cambodgia și Thailanda. Pakistan și India - ar fi fost un război nuclear. Ar fi murit 35 de milioane de oameni dacă nu ar fi fost implicarea mea, a spus prim-ministrul Pakistanului. Kosovo și Serbia, Israel și Iran, Egipt și Etiopia, Armenia și Azerbaidjan, Congo și Rwanda și, desigur, războiul din Gaza, care continuă la un nivel foarte scăzut”.
Dacă unele dintre conflicte sunt deja stinse de mai mulți ani, în alte cazuri avem multe războaie rămase nerezolvate, în vreme ce rolul lui Trump de mediator al păcii este contestat, observă echipa DW de verificare a faptelor.
În Gaza, atât Israelul, cât și Hamas se acuză reciproc de încălcarea armistițiului iar conflictul continuă. La granița dintre Cambodgia și Thailanda situația rămâne fragilă, acordul indo-pakistanez este departe de a oferi garanții ulterioare, tensiunile sârbo-kosovare persisită, disputa de pe Nil, dintre Egipt și Etiopia, continuă, la fel și conflictul ruandezo-congolez. Iar în jurul Iranului, amenințările războiului sunt la ordinea zilei.
Doar acordul de pace semnat în august 2025 de Armenia și Azerbaidjan pare să funcționeze.