Trump, Ghiţă, Rusia şi conspiraţionismele

Orice ieşire la rampă a preşedintelui ales al SUA, Trump, ar trebui să aibă darul de a plasa global serviciile de ambulanţă în alertă. Se ţin lanţ apoplexiile politic corecte. Valurile de indignare cresc şi se înfierbântă atingând rapid punctul de fierbere. În consecinţă, nervii dau în clocot, doamnele bine leşină, iar altele, nu mai puţin bine, le ţin celor dintâi sărurile la nas. 

Anterior, presa anglo-saxonă răspândise, pe baza unor presupuse divulgări ale ex-spionului englez Christopher Steele, reluate de site-ul BuzzFeed, zvonul potrivit căruia serviciile secrete ruseşti ar deţine material compromiţător despre relaţiile sexuale şi de afaceri ale lui Trump. Care ar fi fost filmat la hotelul Ritz Carlton din Moscova cu prostituate. Făcând câte şi mai câte.

Declaraţiile lui Trump

Dar, chiar dacă presupusele „informaţii” n-ar fi fost „fierbinţi”, conferinţa de presă a şefului ales al SUA, prima după o lungă perioadă de timp, era întrucâtva normal să încingă rapid atmosfera, mai degrabă decât să clarifice. Fiindcă însăşi persoana lui Trump polarizează, iar declaraţiile sale în doi peri nu ameliorează situaţia.

În esenţă, Trump şi-a manifestat intenţia de a-şi pune în aplicare într-un răstimp extrem de rapid - probabil nerealist  - promisiunile electorale. Între ele figurează construcţia unui zid la frontiera mexicană, menit să stăvilească imigraţia ilegală în SUA, precum şi remedierea controversatei reforme a sistemului de asigurări de sănătate, zis Obamacare.  

În ce priveşte „informaţiile” neprobate dar potenţial compromiţătoare la adresa lui, preşedintele a ales tactica apărării prin contraatac agresiv.

A calificat site-ul BuzzFeed care a pus în circulaţie rumoarea referitoare la vulnerabilitatea la şantaj a lui Trump drept o „grămadă de gunoi”. Simultan, a iscat alte valuri întrucât i-a interzis să pună întrebări unui jurnalist de la cunoscutul canal tv progresist, CNN, cordial detestat ca „răspândac de ştiri false”, de către Trump.

Presa de stânga s-a grăbit să-l condamne instantaneu pentru acest gest, deloc elegant, dar situat în limitele regulilor jocului, în speţă ale celor guvernând conferinţele de presă ale Casei Albe.

Zvonistica acoperiţilor şi valoarea dezminţirii ei

Probleme ceva mai ample şi mai durabile ridică, fireşte, raportul atribuit, ca sursă, serviciilor secrete ruseşti. Un „document”, pe care preşedintele ales l-a dezavuat, de altfel, categoric, nu în ultimul rând pentru că tinde să acrediteze, pentru uzul adversarilor politici ai lui Trump, că şeful ales al statului american ar putea fi şantajabil de către Rusia lui Putin. Despre care preşedintele ales al SUA a admis, cu jumătate de gură, că se află la originea agresiunii informaţionale comsie de hackeri în campania electorală soldată cu alegerea sa în funcţia supremă. 

Că dezminţirile prezidenţiale americane, susţinute de alte dezminţiri, de această dată de la Moscova, nu rezolvă mare lucru şi nu soluţionează, în orice caz, problema pendinte, ar trebui să fie clar. La fel de clar, desigur, ca faptul că nu există motive să se confere mult mai multă crezare învinuirilor unui fost „acoperit” de la MI6, decât alegaţiilor, cu siguranţă foarte interesate, neprobate şi neverificate ale unui oligarh şi politician penal şi fugitiv, precum Sebastian Ghiţă.

Ca orice altă teorie a conspiraţiei, afirmaţiile nedovedite, posibil fabricate integral ale BuzzFeed, în speţă ale unor inşi dispăruţi ca Steele, nu valorează până la verificarea şi probarea lor nimic. Această aserţiune rămâne, fireşte, valabilă, chiar dacă victima acuzelor lor e un fost utilizator sau profitor de ştiri neverificate ori false, ca şi de teorii ale conspiraţiei, ca Trump.  Necreditabile rămân aceste afirmaţii chiar dacă sursele lor nu sunt plenar discreditate, ca patronul României TV. Sau, ca Vladimir Putin.

Causa Putin

Or, aici se ascunde scheletul din dulap al preşedintelui ales. Viitorul ocupant al Casei Albe dă de bănuit în relaţia lui suspect de caldă cu liderul KGB-ist al Rusiei. În faptul că se apără invocând, culmea, dezminţirile Kremlinului, care a negat existenţa presupusului dosar compromiţător pe numele lui Trump, întocmit de serviciile secrete ale Moscovei.

E realmente alarmant că Trump însuşi acordă credit unui lider funciarmente imoral, cu mâinile pătate de sânge, un megamincinos, care nu e doar el însuşi un extremist agresiv, ci, după cum reiese dintr-o analiză semnată de David Aaronovitch în The Times, e şi un aventurier şi, concomitent, figura de proră a tuturor populiştilor şi extremiştilor de pretutindeni. Unul, despre care e limpede, conform serviciilor secrete de peste ocean, că a intervenit cu hackeri, postaci şi propagandă subversivă în campania electorală americană,  

Or, doar, extremiştii, naivii şi neghiobii ignoră, sau se prefac că ar ignora, ideologia esenţialmente antidemocratică, antiamericană şi antioccidentală a Kremlinului. Doar ei îşi pot permite să se dedea amneziei reale sau pretinse, „uitând” că 85 la sută din activitatea KGB-istă este consacrată, încă din clasică epocă bolşevică, subversiunii adversarilor reali sau prezumtivi ai Rusiei. Ori că apogeul acestei subversiuni, după cum o descria fostul agent secret rus, Iuri Bezmenov, este, în proporţie de 85%, dezorientarea inamicului, astfel încât vrăjmaşul, demoralizat, să înceteze să-şi mai perceapă duşmanul ca duşman.

Această subversiune a sfârşit prin a-i orbi şi pe fostii preşedinţi americani. Senatorul republican McCain admitea candid, într-un interviu acordat Janei Nemţova, de la Deutsche Welle, fiica fostului adversar politic al lui Putin, asasinat la o aruncătură de băţ de Kremlin, că a văzut trei preşedinţi americani amăgindu-se că ar putea reseta relaţiile cu preşedintele Rusiei, care este în opinia sa "un delincvent şi un asasin". Dar cum se explică oare credulitatea şi vulnerabilitatea intelectuală a preşedinţilor americani?

Subversiunea s-a dovedit eficientă. Pe moment, ajutat de vidul axiologic promovat de progresismul dezlănţuit care a anemiat puternic lumea liberă, războiul hibrid declanşat de Rusia a subminat durabil parte din presa occidentală şi încrederea naţiunilor apusene în ea. Zdruncinarea ei vine la pachet cu destabilizarea democraţiilor din vest, pentru care presa este, pe bună dreptate, a patra putere.

Iată de ce principalii vrăjmaşi ai statelor NATO şi UE, între care şi România, sunt, dincolo de terorismul islamist, tocmai promotorii, acoperiţi sau nu, de informaţii false, de zvonistică şi teorii ale conspiraţiei care periclitează masiv structura instituţională a lumii libere.

Nici mulţi români, nici Donald Trump nu dau semne să fi înţeles provocarea. Cel din urmă încă n-a ajuns la cârmă. Cu atât mai important ar fi ca, prin instituirea unei comisii independente de anchetă, alcătuite din personalităţi cât mai respectate, să pună umărul la refacerea încrederii în administraţia sa, torpilată, semnificativ, încă înainte de a intra în pâine. Doar astfel îşi va putea contracara eficient duşmanii.

Dată fiind tradiţia şi soliditatea instituţională a Statelor Unite, reconsolidarea democraţiei americane mi se pare cât se poate de probabilă. Date fiind gradul ei de dezvoltare instituţională şi reacţiile total neadecvate la imunda zvonistică pusă în circulaţie de Ghiţă şi de alţii la televiziunile oligarhiei, nu împărtăşesc, din păcate, acelaşi optimism în privinţa relansării defectei democraţii româneşti.   

Autor: Petre M. Iancu