Tristeţi, presiuni şi depresiuni

Statul-controlor, statul-inspector se impune mai peste tot pe bătrânul continent. Ca şi teama unora de recesiune şi de sărăcie, frica de izolare a altora e foarte mare. Atât de mare încât se închid, iată, rând pe rând, paradisurile fiscale ale Europei.

Ziarele de limbă germană de la finele săptămânii semnalează, cu uimire, cu bucurie, iar în cazul celor elveţiene cu vădită spaimă şi aprehensiune, că Liechtenstein (ca şi Andorra de altfel) dau semne de oboseală nervoasă. Ambele principate se pregătesc să cedeze în domeniul profanării sacrosanctului secret bancar, spre a satisface revendicarea puterilor apusene care încearcă să pună capăt evaziunilor fiscale.

Spaţii largi se consacră în ziarele occidentale şi altui soi de depresiune. Cea aflată la originea amocului de la Wittenden. Sueddeutsche Zeitung din Muenchen deplânge absenţa din universul şcolar a respectului mutual şi lipsa de interes pentru personalitatea celor tineri, abordaţi prea des ca şi cum ar fi „cazuri” sau „dosare”, iar nu oameni.

Frankfurter Allgemeine Zeitung regretă inexistenţa unor sisteme de alarmă eficiente, respectiv incapacitatea noastră de a înţelege semnalele de avertisment care preced o baie de sânge precum cea din sudvestul Germaniei. Semnale precum „autoizolarea, idolatrizarea armelor de foc şi a jocurilor pe computer agresive, disperarea de moment şi suspendarea unui tratament psihiatric. Luate în sine, toate aceste semnale nu înseamnă mare lucru. Dar împreună” ar fi putut duce la detectarea pericolului reprezentat de tânărul ucigaş şi sinucigaş din Wittenden.

În timp ce, după măcelul soldat cu 16 morţi, unii şi-au reluat în forţă solicitările de înăsprire a regimului armelor, alţi experţi relevă că Germania dispune de cea mai restrictivă practică în domeniu. „Nici o lege din lume n-ar fi putut împiedica acest amoc”, titrează în consecinţă cotidianul berlinez Die Welt.

Reutlinger Zeitung adânceşte analiza şi lărgeşte perspectiva, spre a o include pe cea socială. „E incontestabil că societatea noastră are o problemă cu tinerii bărbaţi, iar ei, cu ea”, scrie cotidianul german. Admiţând că „puţini devin făptaşi”, ziarul relevă că amestecul alcătuit din presiunea performanţei, a „succesului cu orice preţ, din absenţa perspectivelor” şi proiecţia deviată a „rolului atribuit masculilor” în această societate e totuşi un cocteil extrem de exploziv.

„Amocul e atentatul terorist sinucigaş al societăţii noastre post-eroice”, afirmă ca atare ziarul berlinez Tagesspiegel, o propoziţie care pune degetul pe rană. În timp ce alţi comentatori evidenţiază pasivitatea multor părinţi, care refuză să încerce să afle amănunte despre viaţa dublă pe care o duc progeniturile lor, de pildă în internet, Financial Times Deutschland ironizează dezbaterile pe care, ca pe nişte bocete rituale, le iscă fiecare amoc în mass-media societăţii informaţionale, însetate de material nou, în fapt inexistent. Ignorând şansa pe care ar reprezenta-o bunăoară expedierea mai multor psihologi calificaţi în şcoli ziarul crede că ar fi „clar că multiplele propuneri (legislative) avansate după un asemenea masacru sunt imposibil de transpus într-o societate deschisă.

Ale cărei tare, şi mai ales a cărei degringoladă valorică a deplâns-o în repetate rânduri papa Benedict al XVI-lea. Nu puţini comentatori se ocupă şi de tristeţea lui. În speţă de cea manifestată de suveranul pontif într-o scrisoare adresată episcopilor germani, care le cere ierarhilor catolici înţelegere pentru controversatele sale demersuri recente.

În reacţie la acest mesaj editorialiştii germani salută în genere – unii chiar euforic – mea culpa, pe care şi-a făcut-o Papa în tentativa sa de a recunoaşte lacunele de informaţie afectând circuitele Vaticanului şi de a-şi explica poziţia în scandalul declanşat de reabilitarea unor clerici tradiţionalişti, între care şi un negaţionist al Holocaustului.

Schweriner Volkszeitung laudă în special modul clar în care Papa a respins opinia potrivit căreia Sfântul Scaun ar abandona hotărârile adoptate de Conciliul Vatican II şi s-ar fi angajat într-o aventură reacţionară, anti-ecumenică şi antisemită.

Dar cum se împacă oare dogma infailibilităţii Papei cu cenuşa pe care Benedict al XVI-lea şi-a pus-o în cap? Evident, Vaticanul n-a admis că la vârf s-ar fi comis greşeli teologice.

Totuşi Koelnische Rundschau se miră de ceea ce consideră a fi un caz unic în istoria bisericii, şi anume ca un papă „să-şi recunoască deschis greşelile, expunându-şi limpede şi propria vulnerabilitate”.

În schimb, unii analişti relevă că, în marea lor majoritate, cei care l-au criticat pe suveranul pontif n-au făcut-o din ostilitate faţă de persoana sau funcţia sa, ci alarmaţi de prejudicierea prestigiului bisericii, pe care o conduce şi de îngăduinţa excesivă manifestată de Papă faţă de un grup de clerici extremişti.