Trezorierul PSD, propus ministru al Transporturilor, dosar penal după dezvăluirile Newsweek | România | DW | 30.11.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Trezorierul PSD, propus ministru al Transporturilor, dosar penal după dezvăluirile Newsweek

Parchetul General a confirmat că Mircea Drăghici, propus pentru funcția de ministru al Transporturilor, este cercetat penal, legat de modul în care acesta a cheltuit banii primiți de partid drept subvenție de la stat.

„Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări în legătură cu persoana care face obiectul solicitării dumneavoastră”, este răspunsul oferit de Parchetul General pentru redacția Newsweek România. 

Publicația noastră a solicitat oficial o reacție din partea Parchetului, după publicarea, pe www.newsweek.ro, a unor dezvăluiri care arată felul în care Mircea Drăghici și soția sa au beneficiat din plin de banii partidului proveniți din subvențiile primite de la stat. 

În urmă cu câteva săptămâni, Newsweek România a arătat că din postura de trezorier al PSD, Mircea Drăghici gestionează banii partidului, care are peste 400.000 de membri și un buget generos. Și nu doar din cotizații: numai din subvenția de la stat, PSD a încasat peste 83 milioane de lei din 2017 până la zi. O parte din acești bani publici, necesari – în principiu – activităților cotidiene, organizatorice ale unui partid, câteva milioane s-au dus în stângisme „de caviar”: bolizi de lux precum Mercedes V Class, Mercedes GLE Coupe 350 D și Mercedes GLK 250. 

Mașini de lux pentru el și soție, cu banii primiți de partid de la stat

Cele trei mașini – cumpărate cu banii jos de către PSD! - valorează în jur de 188.000 euro. Și, culmea, nici măcar nu sunt folosite în folosul partidului, ci al deputatului Mircea Drăghici și al soției acestuia, Georgiana Drăghici. Cât se poate de personal. Astfel, soția trezorierului Drăghici, Georgiana Drăghici, conduce Mercedesul GLE Coupe 350 D pentru care PSD a plătit 324.799 lei. (Întreaga dezvăluire o puteți citi aici.)

Subvenție de 380.000 de euro pentru o vilă

Newsweek România a mai publicat și un document care arată că, în mai puțin de cinci luni din acest an, 380.000 de euro au plecat din subvenția primită de PSD de la stat în contul unei persoane fizice. 

Puteţi citi articolul integral pe Newsweek.ro accesând linkul de mai jos.

Link-uri www