Trebuie România să recunoască genocidul armean? | România | DW | 27.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Trebuie România să recunoască genocidul armean?

Mai mulți intelectuali, printre care și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, cer Parlamentului recunoașterea oficială a genocidului împotriva armenilor. Ideea e generoasă, chiar dacă nu e nouă.

Monumentul ridicat la Erevan în memoria victimelor

Monumentul ridicat la Erevan în memoria victimelor

Momentul, însă, nu e cel mai favorabil, chiar dacă vine după gestul președintelui american, Joe Biden, care pune în practică promisiunile unora dintre predecesorii săi.

Geografia glisantă de la Marea Neagră, în care Rusia rămâne amenințătoare, determină o configurație care ar trebui să prevină o alianță între Moscova și Ankara. Așa se face că în vreme ce Casa Albă se pregătea să recunoască genocidul împotriva armenilor, ministrul român de Externe și omologul său turc sărbătoreau 10 ani de Parteneriat Strategic. România, deși parte a Alianței Nord-Atlantice, se teme de gesturi simbolice împotriva Turciei, ca nu cumva singura cale de intrare a vaselor aliate în Marea Neagră să fie blocată, fiindcă Ankara este cea care deține cheile Strâmtorilor Bosfor și Dardanele. 

Bucureștiul a refuzat recunoașterea genocidului armean în vremuri mai puțin tulburi, fiindcă a învățat, poate, din istorie că întotdeauna trebuie să aibă un aliat puternic în regiune. În același timp, România ar fi putut miza pe cartea moralității, atunci când Parlamentul European a votat rezoluția privind genocidul armean la 100 de ani de la crimele comise de otomani împotriva comunității armene. Sau, poate, măcar patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ar fi putut recunoaște acest genocid al fraților întru credință, la fel cum a procedat marele rabin din Israel, cu toate că oficialitățile țării nu au făcut-o.

Pe 24 aprilie 1915, liderii politici și religioși ai armenilor din Istanbul au fost arestați și uciși, pe fondul temerilor că Rusia i-ar putea ataca pe otomani și, în acest caz, rușii ar fi fost susținuți de armeni. Imperiul Țarist a fost încă din secolul al optsprezecelea, după tratatul de la Kuciuk-Kainargi, protectorul creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman. Așa că, în perspectiva prevenirii invaziei, la Istanbul a fost pregătit un plan de eliminare a armenilor care a dus la primul genocid din secolul douăzeci. Totul a început prin omorârea fruntașilor comunității și a armenilor tineri, care ar fi putut lupta alături de inamic. Apoi, sute de mii de armeni au fost evacuați cu forța, într-un marș al morții spre Deșertul Sirian, casele le-au fost jefuite, averile confiscate, copiii despărțiți de mame, bătrânii luați de lângă familii și întreaga comunitate umilită. Istoricii estimează că în jur de un milion de persoane au murit.

În 2015, când s-a împlinit un secol de la această tragedie, în mesajul său, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre „conștientizarea dramei prin care a trecut poporul armean” pentru ca „lumea noastră să-și însușească lecția trecutului”. Șeful statului român nu doar că nu a menționat cuvântul genocid, dar a evitat să pronunțe și expresia masacru.

A preferat să preia, cel puțin parțial, teza Ankarei, a spus că au fost „sute de mii de suflete nevinovate” și a adus în discuție nevoia de „recunoaștere și reconciliere”. De fapt, Turcia este de acord că au murit în jur de jumătate de milion de armeni, dar susține că deportarea lor în masă a fost justificată de amenințări la adresa securității naționale. Eventuala reconciliere este descurajată, iar în urmă cu 15 ani un jurnalist armeano-turc a fost asasinat la Istanbul fiindcă avea o strategie a „recunoașterii și reconcilierii”.

România a construit relația cu Turcia, cumva, în contrast față de cea cu Rusia. Pe măsură ce Bucureștiul și Moscova intrau într-o epocă glaciară, relația politică și economică pe axa București-Ankara se aprofunda. În paralel, însă, Turcia și Rusia au ajuns atât de intime încât Ankara a cumpărat și experimentat celebrele rachete rusești S-400. Washingtonul a sancţionat Turcia pentru achiziţia acestor sisteme, dar Ankara s-a declarat, la rândul ei, iritată de faptul că americanii i-au înarmat pe combatanţii kurzi din Siria şi mai ales pentru că Washingtonul a refuzat să-l extrădeze pe Fethullah Gülen, despre care președintele Recep Tayyip Erdogan consideră că se află în spatele loviturii de stat eşuate din 2016.

Oficialii de la București cred că recunoașterea genocidului armean nu-i folosește țării la nimic, că moralitatea nu are loc în politica internațională și că ar fi o afacere proastă, din care doar poate pierde un prieten. În acest peisaj, există, totuși, multe nuanțe, dincolo de arsenalul rusesc, care cel mai probabil nu va fi folosit împotriva statelor NATO. Simbolistica politică spune multe despre valorile un stat, despre loialitatea lui în fața principiilor ireductibile. Condamnarea genocidului armean face parte din acest set de principii, care la momentul potrivit trebuie afirmate.

Teama istorică ar putea fi o bună justificare, dacă Erdogan n-ar fi la fel de impredictibil ca Putin. 

Vă mai recomandăm