Tratatul de la Lisabona în faţa Curţii Constituţionale germane

Adepţii Tratatului de Reformă susţin că tocmai în perioade de criză se poate vedea limpede, cât de necesar este el pentru buna funcţionare a structurilor europene. UE este constrânsă tot mai des să acţioneze rapid şi la unison, or tocmai Tratatul de Reformă permite sau facilitează aceste aspecte. Structurile decizionale trebuie adaptate astfel încât UE să poată acţiona prompt, în prezent, şi să se poată extinde în continuare, în viitor. La încheierea preşedinţiei franceze a UE, la finele anului trecut, şeful statului, Nicolas Sarkozy, a subliniat, încă odată, aspectele esenţiale pentru evoluţia UE :

„Europa nu poate avansa decât dacă dispune de instituţii puternice. Nimeni nu contestă importanţa unui preşedinte autoritar. Şi nu doar pe durata unui mandat de şase luni, ci de doi ani şi jumătate".

Şi politica externă a UE ar urma să fie reprezentată de un singur diplomat pe durata unui mandat de doi ani şi jumătate, chiar dacă acesta nu va purta oficial titlul de "Ministru de Externe".

Tratatul de Reformă prevede, de asemenea, sporirea numărului deciziilor care pot fi adoptate prin majoritate calificată, adică cu 55% din voturile statelor membre, care să reprezinte, totodată, 65% din populaţia UE. Mai departe, documentul prevede atenuarea deficitului democratic, prin acordarea unei mai mari importanţe parlamentelor naţionale.

Jo Leinen, preşedintele comisiei constituţionale din Parlament, subliniază că Tratatul de Reformă nu are ca scop crearea unui super-stat european ci, dimpotrivă, consolidarea drepturilor cetăţenilor :

„Nu-mi pot imagina în ruptul capului cum ar putea contraveni acest document constituţiei Germaniei".

Curtea Constituţională a Germaniei are dreptul însă, în urma audierii, să solicite explicaţii suplimentare. Şi chiar dacă sentinţa finală va fi afirmativă, procesul de ratificare ar putea fi amânat cu mult timp, din cauza extinderii cercetărilor sau prin impunerea unor noi negocieri.

În Germania, Tratatul de la Lisabona a fost ratificat atât de Bundestag cât şi de Bundesrat (cele două camere ale Parlamentului german). Cu toate acestea, preşedintele Horst Köhler doreşte să aştepte decizia Curţii Constituţionale, înainte de a semna documentul. Prin urmare, Germania se numără printre statele care oscilează încă la ratificarea Tratatului, alături de Cehia, care nici ea nu a ratificat definitiv documentul, şi de Polonia, unde lipseşte de asemenea semnătura preşedintelui. În Irlanda e necesară organizarea unui nou referendum. Abia după ce toate cele 27 de state membre vor fi ratificat documentul, Tratatul de la Lisabona va putea, în sfârşit, intra în vigoare.