Tragedia Europei

Nu puţini plătesc cu viaţa nesăbuinţa de a crede în viitorul lor european. Unii se scufundă în bărcile lor şubrede, se îneacă, mor de foame sau de frig pe drum.

Alţii se văd capturaţi, trataţi ca bestiile sălbatice şi delincvenţii ordinari, închişi cu lunile şi anii în temniţe greceşti, italiene sau malteze, trimişi apoi cu forţa înapoi, în ţări în care nu mai au nimic de sperat.

Câţiva ajung într-una sau alta din ţările europene. Număraţi pe degete sunt cei ce reuşesc să-şi reglementeze statutul şi să obţină câte-o slujbă de gunoier, de femeie de serviciu, de căpşunar, de spălător de vase, meserii altminteri onorabile, pe care însă băştinaşii din vestul Europei nu şi le-ar asuma decât în cazuri foarte rare.

De regulă, se vor trezi expuşi resentimentelor şi discriminaţi faţă de autohtoni chiar şi în muncile de cea mai joasă speţă, pe baza culorii pielii, a etniei sau credinţei lor.

O fortăreaţă europeană

Deşi Uniunea a devenit de mult „Fortăreaţa Europa”, mumă pentru cetăţenii ei, ciumă pentru toţi străinii, poate cu excepţia celor din statele islamice, mitul continentului rezistă.

Ceea ce nu e de mirare dată fiind mizeria socială, politică şi economică în care este imersată mare parte din restul lumii.

Barbaria, corupţia, represiunea şi maladiile care domnesc pe continentul african, în lumea post-sovietică, în sclavagista Chină comunistă, în Iranul fundamentalist-islamic şi în Asia centrală guvernată de prezidenţi ex-kaghebişti aleşi pe viaţă conferă Europei o aură pe care de fapt n-o merită.

Fiindcă, de pildă, în România, Ungaria, sau Cehia rasismul anti-ţigănesc continuă să fie la ordinea zilei. Fiindcă se asasinează în serie romi iar ucigaşii nu sunt de găsit. Fiindcă, la Viena, însuşi ministerul justiţiei admite că ajunge, în Austria, să fi o personalitate proeminentă ca să scapi de urmărirea penală în urma fărădelegii pe care ai comis-o.

Fiindcă, în estul Germaniei, şeful de guvern al unui land se simte obligat să ceară ajutorul poliţiei ca să protejeze viaţa unui coleg de partid conservator, de origine angoleză, a cărui culoare de piele îl expune celor mai ample pericole fizice.

Fiindcă regiuni întregi din fosta RDG s-au transformat în zone literalmente interzise „negrilor”. Şi nici în vest nu este, pretutindeni, mult mai bine.

Iar în Franţa o bandă de derbedei de origine musulmană dintr-o mahala îl răpeşte, îl sechestrează, îl schingiuie şi îl ucide pe un tânăr conaţional doar pentru că e evreu.

Un mit fals

Şi fiindcă lista poate continua la nesfârşit e clar că mitul Europei e fals şi găunos.

În răstimp Europa îşi savurează complexul de superioritate şi oferă gratuit şi obstinat lecţii de toleranţă israelienilor, americanilor şi altor ne-europeni lipsiţi în aparenţă de fericirea de a fi trecut prin şcoala înaltă a lui Voltaire şi a iluminismului.

Libertatea e un cuvânt care se articulează altfel. Zidul lărgitei fortăreţe Europa, construit spre a o apăra, a început să erodeze grav libertatea propriilor ei cetăţeni.

Europa a devenit sau e pe cale să devină o naţiune mare, dar una care n-a învăţat prea bine că imigranţii nu sunt tocmai criminali sau delincvenţi.

Superioritatea unei culturi se verifică prin capacitatea ei de a integra talente noi şi de a supravieţui cu forţe proaspete şi timpurilor grele şi epocilor de afluenţă precum aceea, epicuriană, care a venit cândva de hac imperiului roman.

Bunul D-zeu, aflăm din Scrierile Sfinte, nu le-a promis evreilor Ţara Făgăduinţei pentru că ar fi fost un popor mare. Ci pentru că ştia că la un moment dat se va umple cu asupra de măsură butoiul relelor săvârşite de alte neamuri, mult mai mari.

I-ar face bine Europei, cea răpită şi violată cândva de olimpianul taur, ca, după ce s-a umflat mult, să se reducă spiritual la dimensiuni fireşti, să renunţe la trufie şi să-şi amintească de originile ei modeste.

Altminteri se va îndrepta în continuare, cu pas grăbit, spre tragedia extincţiei ei ca spaţiu al unei civilizaţii autonome.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz