To do list dupa motiune: Ce urgente are guvernul care vine dupa Dancila (Ziare.com) | Vocile celorlalţi | DW | 11.10.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalţi

To do list dupa motiune: Ce urgente are guvernul care vine dupa Dancila (Ziare.com)

A trecut motiunea, dar victoria Opozitiei aduce o mare responsabilitate, care va fi decontata mult mai repede decat un ciclu electoral normal, pentru ca urmeaza doua alegeri importante: prezidentialele si legislativele.

Viorica Dăncilă în Parlament, la moțiunea care i-a pus capăt carierei guvernamentale (picture-alliance/dpa/V. Ghirda)

Viorica Dăncilă în Parlament, la moțiunea care i-a pus capăt carierei guvernamentale

Jocul se muta atat la Cotroceni, cat si in institutiile pe care PSD le-a controlat prin impostura.

Odata motiunea adoptata, presedintele Klaus Iohannis devine actorul principal. Din perspectiva imaginii, va putea rasturna una dintre cele mai mari erori ale mandatului, care l-au facut un complice tacut al regimului Dragnea/Dancila: acordarea celei de-a treia sanse PSD-ului, care a adus-o la guvernare pe Viorica Dancila.

Toxicitatea ultimului prim-ministru al lui Dragnea a insemnat in primul rand generalizarea mediocritatii institutionale si abandonarea domeniilor esentiale ale guvernarii: ordinea publica, independenta justitiei, anticoruptia, sanatatea, educatia, fondurile europene.

Guvernul care va veni dupa Viorica Dancila - care iese astfel si din cursa pentru Cotroceni - are in fata o lista grea de prioritati care vizeaza recuperarea institutiilor si restaurarea mizei interesului public.

1) Desfiintarea Sectiei Speciale

Ceruta de institutiile internationale in mod categoric, desfiintarea Sectiei Speciale data pe mana Adinei Florea este un imperativ al Guvernului post-Dancila.

Aceasta este ultima ramasita a arsenalului construit de regimul Dragnea contra independentei Justitiei, in jurul careia greii de azi din PSD au facut scut, cu orice pret. Si pretul a fost platit si la motiune, pentru ca insistenta cu care PSD a luptat pentru Sectia Speciala l-a dus la o serie de erori pe care le-a decontat si joi, la votul motiunii.

Incercarea de demitere a Anei Birchall, adepta a desfiintarii SS, potrivit recomandarilor GRECO, a stat la baza crizei guvernamentale care a urmat si care a atras disensiunile cu ALDE si, mai apoi, chiar in interiorul PSD.

2) Numirea unor ministri competenti la Educatie, Sanatate, Interne si Cultura

Romania a inceput anul scolar fara ministru plin la Educatie si degringolada din sistem a pus in pericol examenul de rezidentiat. Sistemul de invatamant a fost dus in mandatele PSD la un nivel de submediocritate criminala, in care manualele contin erori de gramatica, logica si istorie, examenele nu intrunesc criterii reale de performanta, abandonul scolar este cronicizat in mediile defavorizate, intretinand fenomenul vicios al saraciei educationale.

Sanatatea a fost transformata mai degraba intr-un teren de PR, in care ministrul face incursiuni mediatice in spitale si vorbeste despre spaga generalizata, dar tratamente esentiale lipsesc bolnavilor din Romania, la fel cum un sistem bazat pe acces la cercetare, aparatura medicala de ultima generatie si incredere ii indeparteaza pe medici de spitalele romanesti.

Ordinea publica este intr-o criza criminala, dupa ce moartea Alexandrei, asistata practic de stat, a scos la suprafata legaturile intestine intre clanuri si Politie, dar mai ales neputinta institutiilor de ordine de a-i putea proteja pe cetateni.

Distrugerea acestor institutii nu e de pus in seama vreunei vocatii malefice, ci mai degraba in seama sistemului de nepotisme si pile pe care s-a intemeiat puterea regimului Dragnea/Dancila.

Cultura, trecuta mereu intr-un registru minor, a beneficiat fie de ministri al caror complex napoleonian de superioritate ar putea fi ilar, cazul George Ivascu, fie de ministri fara nicio isprava culturala, al caror nume e din registrul mic. Or, cultura este esentiala pentru felul in care o societate e capabila sa inteleaga mecanismele democratice si, ca atare, e capabila sa voteze rational.

3) Numirea unor sefi plini la institutiile din Justitie

De la demiterea Laurei Codruta Kovesi - o alta victorie a regimului Dragnea, pe care o deconteaza si presedintele Klaus Iohannis - Directia Nationala Anticoruptie e condusa interimar si asta e si situatia DIICOT, dupa ce Felix Banila si-a dat demisia, la cererea presedintelui.

4) Nominalizarea unui comisar care sa intruneasca criteriile de integritate si competenta cerute de Comisia Europeana

Cu toate incercarile abuzive ale Vioricai Dancila de a transforma portofoliul alocat Romaniei intr-o sinecura de partid, Comisia Europeana nu a cedat santajului de la Bucuresti si a amanat, diplomatic, desemnarea unui comisar pentru Romania.

Pe masa CE se afla o propunere pe care Ursula von der Leyen nici nu a deschis-o, Dan Nica, refuzat inca din august, la prima selectie.

5) Recuperarea si restabilirea rolului institutiilor

Consiliul National al Audiovizualului si Institutul Cultural Roman sunt doua exemple de institutii pur si simplu infestate si erodate pana la a deveni inutile.

Or, intr-o epoca in care soft power-ul si reprezentarea internationala cantaresc greu, un institut ca ICR-ul, care si-a demonstrat eficienta in vremea mandatului lui Horia Roman Patapievici, trebuie recuperat in mod esential si reprofesionalizat.

6) Revenirea la un scrutin in doua tururi pentru primari

Puterea PSD s-a ridicat, incepand de la FSN incoace, pe structurile preluate de la PCR in administratia locala. Clivajul care s-a vazut la scrutinurile romanesti, intre rural si urban, intre Nord si Vest, a fost cauzat tocmai de controlul asupra administratiei locale.

In principiu, Opozitia are in acest punct consens.

Citiți articolul integral pe ziare.com.

Link-uri www