Tinerii şi provocarea trecutului
13 aprilie 2011Primul răspuns, sec, al acestei cercetări sociologice este că 38% dintre liceeni cred că perioada comunistă ar fi fost mai bună decît aceea pe care o trăiesc acum.
O mare parte a tinerilor nu au încredere în democraţie şi economia de piaţă, şi nu resping ideea unui lider autoritar. Peste o treime dintre ei resping minorităţile şi sînt intoleranţi.
Acelaşi studiu arată că 26% dintre elevi nu au abordat niciodată subiectul comunismului cu profesorii lor, deşi acest "subiect" este inclus în programa şcolară.
În mod deliberat închei aici înşiruirea de răspunsuri şi procente, pentru a nu cădea în păcatul jurnalelor de ştiri, care, cu bună ştiinţă, îndreaptă atenţia opiniei publice către spectaculosul găunos.
Studiul despre care am vorbit ridică însă cîteva probleme peste care nu putem trece.
Mă opresc mai întîi la starea învăţămîntului românesc. Trecerea de la învăţămîntul bazat pe acumularea de informaţii, la învăţămîntul formativ, ceea ce urmăreşte actuala reformă a educaţiei, este o cale de a-l determina pe elev să gîndească, să dorească să afle pe ce lume trăieşte, dar şi în ce lume au trăit părinţii şi bunicii lui.
Ne surprinde că atîţia tineri cred că regimul comunist a fost mai bun decît perioada pe care o trăim? Eu spun că nu ar trebui să ne surprindă, atîta timp cît asta aud acasă. Dar, foarte important, acasă nu aud nimic despre crimele comunismului, despre minciună şi delaţiune, despre privarea de libertate a omului, despre cum cei mai mulţi dintre noi am ieşit din comunism bolnavi în adîncul fiinţei noastre.
În schimb, tinerii aud acasă că în comunism părinţii lor aveau un loc de muncă asigurat pînă la pensie, că puteau să îşi permită în fiecare an un concediu "pe litoral" sau la munte, că banii le ajungeau pentru traiul zilnic. Un trai prost, dar sigur.
Se stătea la coadă pentru carne, ouă, lapte, pîine - în general cam pentru orice? Desigur, dar te mai şi "descurcai", îţi făceai relaţii, pentru că aşa sînt românii, se ajută între ei!
Cît de mult ne-am minţit atunci, tot atît ne minţim şi acum, pe noi şi pe copiii noştri.
De ce nu au oamenii mari dorinţa de a spune adevărul întreg copiilor lor? Pentru că nu şi l-au spus nici lor. Iar adevărul acesta, selectiv, aş spune "selecţionat", este carapacea sub care îşi hrănesc zi de zi uitarea şi îşi construiesc o identitate străină.
Şi iată cum am vorbit mai mult despre părinţi decît despre copii, aceia care au fost subiecţii studiului realizat de Fundaţia Soros România.
Debusolaţi, fără modele şi repere, tinerilor le rămîne şansa de a învăţa singuri ceea ce nu-i învaţă nici şcoala, nici familia. Iar învăţătura aceasta este singura pe care nu o pot pierde şi pe care o pot transmite mai departe.
Autor: George Arun
Redactor: Petre M. Iancu