1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tibetanii trebuie să se distanţeze de acţiunile violente

Catrinel Preda26 martie 2008

Îndoieli faţă de efectul unei boicotări a Jocurilor Olimpice de la Beijing

https://p.dw.com/p/DV3g

Situaţia din Tibet continuă să se afle şi astăzi în atenţia presei germane şi internaţionale. Ziarul KÖLNER STADT ANZEIGER se îndoieşte însă că boicotarea Jocurilor Olimpice de la Beijing ar servi cauzei tibetane şi ideii olimpice.

Pentru SALZBURGER NACHRICHTEN protestele din Tibet erau de aşteptat, dat fiind unicitatea ocaziei de a atrage atenţia asupra încălcării grave a drepturilor omului. După 50 de ani de opresiune chineză, dezamăgirea este profundă şi pe “acoperişul lumii”, aşa că nimeni nu trebuie să se mire de faptul că tibetani mânioşi aruncă cu pietre în opresori. În cei 50 de ani de ocupaţie chineză 150.000 de tibetani au fost executaţi şi 200.000 aruncaţi în închisori şi în lagăre de muncă forţată.

DER STANDARD din Viena avertizează însă faţă de violenţele din Tibet, afirmând că tibetanii trebuie să se distanţeze de astfel de acţini pentru a înlesni calea începerii unui dialog între conducerea chineză şi şeful lor spiritual din exil, Dalai Lama.

La Madrid ziarul ABC nu crede că este bine să se amestece sportul cu politica, dar nu acceptă nici ignorarea principiilor etice. Această complicată dilemă însoţeşte însă din păcate ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Politizarea lor a fost însă urmărită de conducerea chineză, care doreşte să se prezinte lumii ca nouă putere globală. Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy este cel care a lansat dezbaterea privind posibilitatea boicotării cermoniei de deschidere a Olimpiadei din august, dacă situaţia din Tibet nu se va ameliora.

“Sarkozy înnăspreşte tonul”, scrie CORRIERE DELLA SERA din Milano, reamrcând reaprinderea polemicii privind vocile critice faţă de o exagerată “politică reală” faţă de Beijing, bazată în special pe relaţiile comerciale cu Chia şi pe interesele economice.

La Berlin NEUES DEUTSCHLAND se ocuupă de situaţia din Irak, unde violenţele soldate cu victime continuă mai ales în oraşul Basra din sudul ţării. Comentatorul atrage atenţia că preşedintele Bush a declarat de Paşte că scopul angajamentului militar în Irak este acela de a face America mai sigură şi de a da tinerei democraţii şi păcii în Irak, o şansă. El a afirmat-o în pofida celor 4000 de soldaţi americani căzuţi în Irak la datorie şi a celor 30.000 de răniţi. Ziarul se întreabă, dacă în acest context America a devenit mai sigură?, constatând este că din ce în ce mai multe ţări, între Coreea şi Venezuela se întreabă, cât de sigure mai pot fi ele faţă de America?.

Există speranţa începerii unei noi ere în Pakistan, remarcă LE MONDE din Paris, dar din păcate SUA vor exercita presiuni serioase asupra noului guvern pentru că au în vedere în primul rând câştigarea luptei contra extremiştilor islamişti din zona de graniţă cu Afganistanul, în timp ce noul guvern ar înclina să înceapă cu aceştia un dialog.

O recesiune devine tot mai probabilă în SUA, atrage atenţia NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, care constată că şi în Europa atmosfera a devenit apăsătoare, mai ales în Marea Britanie şi Elveţia. Peste tot creditele au devenit mai scumpe şi mai puţine, iar criza financiară din SUA va avea fără doar şi poate urmări şi asupra consumului şi noilor investiţii.

În sfârşit SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München atrage atenţia asupra crizei grave din sectorul sanitar german, profesiunea de medic ne mai fiind de mult atrăgătoare. Fiecare al cincelea medic se află în pragul pensiei, iar tinerii medici preferă să se angajeze în străinătate în condiţii mult mai bune. Şi cu salarii mai mari. În landul Saxonia inferioară şi în Estul Germaniei nici cu suplimete de bani medicii nu sunt tentaţi să se angajeze. Oamneii politici se bazează pe importul de medici din Est, dar ei nu vor putea acoperi întregul necesar, aşa încât se cere grabnic o reparare a sistemului medical restructurat de curând.