"The Reader"-iubirea, istoria şi morala în ecranizarea romanului german "Der Vorleser" de Bernhard Schlink

„Nu contează ce simt, nu contează ce gândesc, contează că morţii rămân morţi“, sunt cuvintele rostite apăsat, cu pumnii strânşi de Hanna Schmitz jucată de Kate Winslet în filmul „The Reader”, prelucrare după romanul „Der Vorleser” (1995) al autorului german Bernhard Schlink.

Poate că tocmai acestea sunt cuvintele care i-au şocat pe mulţi la finalul filmului, cuvinte ce demască ireparabila apocalipsă care a fost Holocaustul, neputinţa generaţiei prezente de a tămădui incomensurabila durere moştenită.

Filmul deschide publicului de astăzi o uşă spre societatea din Germania de după Cel de al II Război Mondial. Ţara începe să se refacă încet, dar sigur. Copiii merg la şcoală, străzile sunt pline de viaţă, razboiul este departe, închis ermetic în gândurile celor care au supravieţuit.

Primele imagini sunt o reuşită punere în scenă a unui nou început, ce nu lasă să se întrevadă hăul permanent, ascuns de pildă în mintea Hannei Schmitz, fostă supraveghetoare într-un lagăr de exterminare nazist, devenită după război controloare de bilete pe o linie de tramvai.

Lui Michael Berg, un adolescent de 15 ani, i se face rău pe stradă şi este ajutat în mod firesc de Hanna Schmitz, o femeie frumoasă, de care se îndrăgosteşte, deşi este cu aproape douăzeci de ani mai mare decât el. Următoarele luni Michael şi Hanna îşi trăiesc idila departe de lumea dezlănţuită, fără ştie prea multe unul despre celălalt.

La fiecare întâlnire, după orele petrecute euforic, Hanna are o dorinţă pe care Michael o îndeplineşte bucuros:aceea de a-i citi şi recita din literatura universală. Faţa Hannei se destinde ascultând versuri, iar crisparea ei permanentă se transformă într-o bucurie, pe care ochii lui Kate Winslet o exprimă convingător. Aventura nefirească lasă impresia că va dura veşnic.

Până când, într-o zi Hanna dispare, lăsând în urma ei o locuinţă sărăcăcioasă, plină de cărţile citite din scoarţă în scoarţă.

Tânărul actor german de 18 ani, David Cross, îl joacă pe Micheal Berg doar aparent stângaci, atât în pasiunea pentru o femeie cu mult mai în vârstă, cât şi în durerea de a-şi fi pierdut prima iubită, până la şocul pe care îl are un deceniu mai târziu într-o sală de tribunal.

Ca tânăr student la drept, alături de colegi şi de profesor, jucat de renumitul Bruno Ganz, urmăreşte procesele contra naziştilor.

Acolo, în sala tribunalului o reîntâlneşte pe Hanna Schmitz pe banca acuzaţilor de crime de război. Ea refuză să se apere, nu se consideră vinovată, în explicaţii scurte şi reci este dispusă să recunoască un singur lucru: că şi-a făcut datoria de supraveghetoare în lagărul de exterminare, unde, precum iubitului ei Michael, le ceruse şi deţinutelor să îi citească şi să îi recite.

Sentimentele din trecut, durerea şi euforia, grozăviile istoriei şi discuţiile filozofice par a-i sufoca lui Michael discernământul. Sala de tribunal este asemănătoare celei de teatru. De sus, de la balcon, s-ar putea spune din perspectiva prezentă, publicul priveşte în jos, urmărind dezbaterile procesului, ce pare localizat demult, în trecut.

Strigătele pline de ura din public, durerea înfundată a celor două supravieţuitoare, Hanna care nu recunoaşte că este analfabetă, acceptând condamnarea pe viaţă, îl trezesc pe Michael parcă dintr-un vis. In discuţii contradictorii studenţii încearcă să găsească definiţia dreptăţii, pe când profesorul, cu o tristeţe resemnată în glas, rezumă procesul: „exista legi ce trebuie urmate, dreptatea este cu totul altceva”.

Studentul Michael, viitorul avocat, conchide de parcă ar dori mai degrabă să se autoconvingă: "motivul acestor procese, este ca lumea să priceapă tot ce s-a petrecut".

Juristul nu a reuşit să înţeleagă şi nici să depăşească cele întâmplate în tinereţe, precum Hanna nu a reuşit să înţeleagă monstruozitatea faptelor ei nici după deceniile petrecute în închisoare.

Cât de bine se lasă citite toate acestea pe faţa maturului Michael, jucat de Ralf Fiennes şi o aspru îmbătrânită Kate Winslet!!

Actriţa de 33 de ani convinge prin jocul minuţios în final, o bătrână cu un mers de om frânt, o legănare obosită, iar viaţa pare să se fi ascuns doar în privirea ştearsă şi silabisirea stângace a câtorva vorbe.

Iubirea, singurătatea şi ruşinea la început de drum i-a unit pentru totdeauna şi le-a fost fatală.

Rătăcirea lor va dura o viaţă.

Avocatul Michael a eşuat pe toate planurile, ajungând să trăiască doar pentru a-i recita poveşti şi pentru a urmări apoi cum Hanna învaţă singură spre finele vieţii să scrie şi să citească. Expresia răvăşită a lui Ralf Fiennes la ultima lor întâlnire, nu lasă loc de speranţă.

El încercă să o ajute pe prima lui iubită, dar nu găseşte puterea de a o ierta sau a o înţelege pe Hanna, fostă gardiană analfabetă.

Aflând că Hanna a ales moartea, Michael pare eliberat de povara trecutului, şi se reîntoarce la ce a mai rămas din viaţa lui.

Romanul lui Bernhard Schlink, jurist de profesie, devenit un best-seller, a fost controversat de la apariţia lui în 1995, de asemenea premiat şi tradus în peste 40 de limbi.

Criticile, discuţiile, nenumăratele articole pro şi contra în cele mai renumite reviste se înmulţesc pe zi ce trece, mai ales de la premiera filmului din ianuarie 2009. Filmului i se impută, de pildă, de către Centrul Simon-Wiesenthal din New York în primul rând o retuşare a crimelor din Cel de-al II Razboi Mondial, minimalizarea vinovăţiei germane prin eventuala compasiune faţă de Hanna a spectatorului neavizat de astăzi care, se presupune, nu mai poate avea o privire de ansamblu a ororilor de acum şase decenii.

Probabil că polemicile nu vor înceta atât de curând, probabil că va urma şi o noua prelucrare cinematografică, dar până atunci Kate Winslet rămâne cea căreia i-a reuşit să întruchipeze RĂUL ascuns sugestiv într-o femeie pătimaşă şi atrăgătoare, chiar şi cu şorţ de bucătărie şi ciorapi de nylon.

Regia: Stephen Daldry

Scenariu: David Hare

În rolurile principale: Kate Winslet, Ralf Fiennes, David Kross, Bruno Ganz, Anna Maria Lara.

124 de minute.