Test ucrainean

Ucraina e un test nu doar pentru militarii care se confruntă în Donbas, ci și pentru politicienii europeni. Dintre care puțini realizează cât de ușor se pierd, din inadecvare la interesele națiunii, propriul statut, rangul și panașul, că de noblețe azi parcă nu mai poate fi vorba decât la Kiev. Poate și la Londra. Căci răbdarea popoarelor cu liderii care le-au băgat în bucluc sau își bat joc ani la rând de prestigiul și de nevoile lor reale nu e chiar nelimitată. 

Deocamdată scapă de furia germanilor Angela Merkel. Un pic mai prost stau lucrurile cu foarte înstăritul ei predecesor. Lui Gerhard Schröder Comisia bugetară a Bundestagului german i-a lichidat o parte a privilegiilor pecuniare.

Actualul oligarh putinist nu va mai beneficia de birou cu subalterni în Bundestag. Își va păstra în schimb pensia și protecția personală de VIP, cu bodyguarzi. Comisia urmează să reformeze și legea reglementând veniturile și privilegiile foștilor cancelari. Care-și vor păstra privilegiile doar în măsura în care îndeplinesc sarcini compatibile cu funcția.

Actualului cancelar german, Olaf Scholz, și el membru al SPD, ca Schröder, i se pare că fostul său șef de partid ar fi fost pedepsit destul cu tăierea de la porție a biroului său. Or, Parlamentul European s-a pronunțat cu substanțială majoritate în favoarea impunerii de sancțiuni ale UE împotriva fostului cancelar german și a altor foști oameni politici slujind concernelor de stat ruse. Scholz se opune rezoluției Parlamentului, ca membrii europeni ai consiliilor de administraţie ale marilor companii ruse şi politicienii care continuă să primească bani din Rusia să fie incluși pe lista sancțiunilor.

Pe scurt, deși pe cât de regește plătit, ca ștab în Gazprom, pe atât de adânc încovoiat, ca slugă a criminalului de război de la Kremlin, fostul cancelar german Schröder ar urma să se mai bucure de abundente venituri germane, să-și încaseze fericit bogata lui pensie specială și să fie scutit, dacă se face voința cancelarului, de sancțiunile care i s-ar cuveni cu asupra de măsură ca oligarh putinist. Atâta doar că, dacă decizia Comisiei Bundestagului rezistă în justiție, Schröder nu-și va mai dijmui compatrioții germani cu alocațiile pentru colaboratori și birou de fost cancelar în Bundestag, un aranjament care ar putea face mulți sinecuriști să pălească de invidie.

Or, toate aceste privilegii erau de mult nejustificate și trebuiau anulate de mult. Căci omul nu mai aduce din vremi imemoriale vreun beneficiu Bundestagului. Și cu atât mai puțin sieși. Ori partidului său social-democrat. Ori țării sale. Dimpotrivă. Insul e un distruge-tot viclean.

Cum se pulverizează o imagine de om și de țară

Crescând fără tată, un vagabond și un hoț recidivist care și-a dat duhul pe front, în România, în războiul lui Hitler, micul Gerhard a urcat, abil ca un alpinist, scările ierarhiei germane, înainte ca, arghirofil cât cuprinde, să se prefacă în lacheul unui dictator genocidar cu teșchereaua plină ochi.

După ce i-a golit lui Putin portofelul simțitor, (care se reumple însă lesne, grație hidrocarburilor exportate în continuare de Rusia în Europa), cancelarul-pensionar a început să se dedea la stricăciuni. Imaginea proprie și-a făcut-o ferfeniță mai întâi. De o bună bucată de vreme nimicește sistematic și prestigiul foștilor săi tovarăși, care încă îl mai tolerează într-un partid de stânga oricum doldora de păcate politice. Mai grav, ”Gerd”, cum îl alintă amicii, vătămează ireparabil și optica Republicii Federale, care numai de un astfel de fost cancelar n-avea nevoie.

Că și lui Schröder începe să i se strângă funia la par ține de faptul că prea e o povară pentru vaza și autoritatea Germaniei. El a momit-o și rătăcit-o, conducând-o, primul, pe aceleași căi smintite, speciale, pe care țara o apucase la începutul secolului trecut și pe care, după catastrofa Holocaustului, se jurase să nu mai purceadă în veci: e afurisitul de ”Sonderweg”, ispititorul drum ”special” al despărțirii Germaniei de Vest și de America, pe care a umbla aiurea e un nărav nemțesc. Acest nărav i-a pregătit Berlinului catastrofele veacului trecut. Când semeția a făcut Reichul să iște nu unul, ci două războaie mondiale. S-ar fi zis că după decenii de bună purtare, Germania a învățat din istorie, s-a căit și s-a smerit. Dar în mileniul nou, s-a ivit la cancelariatul federal cuplul Schröder-Steinmeier. Cei doi social-democrați au devenit arhitecții unei noi înstrăinări de SUA.

Simultan, au cârmit Berlinul, redevenit capitala Germaniei, spre o reapropiere excesivă de Kremlin și, implicit, de totalitarismul mafiot, cleptocrat, imperialist și agresiv expansionist al regimului Putin, care a fost și marca URSS, în epoca în care înaintașii lor în SPD, Willy Brandt și Egon Bahr, inventau, sub numele de ”Ostpolitik”, căciulitul în fața Moscovei și a comunismului esteuropean.

Toate li s-au iertat tuturor. Dar apoi regimul Putin a invadat întreaga Ucraină cam ca Hitler Polonia, în 1939. Iar Schröder, spre deosebire de Steinmeier, care și-a pus cenușă în cap, n-a vrut să audă nici măcar de o demisie din funcțiile lui grase la conducerea concernelor energetice rusești.

Efectele scârbei parlamentare

În reacție, deputații germani s-au arătat sătui până peste cap de slugoiul german al dictatorului rus. Iar cei europeni au propus Comisiei Europene plasarea sa pe lista de sancțiuni, împreună cu colega lui austriacă, Karin Kneissl. Fosta șefă a diplomației austriece, faimoasa parteneră de dans a lui Putin, care-i făcea țarului mafiot reverențe până la pământ la nunta ei din 2018, e, de anul trecut, în consiliul de administrație al concernului petrolier Rosneft. Consiliu condus de Gerhard Schröder.

Omul pare mai izolat, politic, în patria sa, decât Robinson Crusoe în geografia lui insulară. Căci le e clar până și dregătorilor care-i datorează carierele, că provoacă zilnic daune țării și prestigiului ei în lume, de vreme ce, departe de a se disocia de Putin, insistă să rămână, vai, lipit și de fotoliile lui împărătește remunerate din consiliile de administrație ale concernelor de stat rusești. ”Ceea ce”, s-a spus, ”e inacceptabil”. Așa e. Dar e inacceptabil nu de azi, de ieri. Ci de cam multișor.

Deci nu e clar de ce i s-a dat voie atâta vreme să joace țonțoroiul, să-și facă toate capriciile și să plaseze sistemul politic federal, la vârful căruia fusese, de partea rea a istoriei. În fond, războiul din Ucraina n-a început nici azi nici ieri. Nici acum trei luni, ci în 2014. Când stăpânul lui Schröder a cotropit Crimeea și a anexat-o, iar apoi a început să rupă hălci din trupul Donbasului.

Or, și-atunci economul domn Schröder a rămas fixat în cuie de fotoliile sale de la Nordstream, Gazprom sau Rosneft. Cu toate acestea, s-au mai luat sute de mii de euro (în fapt, multe milioane, în timp) de la gura germanilor săraci, achitându-se cele peste 400.000 de euro anual doar pentru lefurile funcționărimii puse să-l slujească pe Schröder, lacheul lui Putin, în biroul său inutil din Bundestag. La fel de neclar e de ce Angela Merkel n-a avut, după 2014, vreo problemă cu el.

S-ar putea obiecta că una e morala, vădit carentă, a unui individ, cu totul alta să i se suprime banii la care are drept prin lege, ca ex-cancelar. Obiecția pare întemeiată. În fapt, e o enormitate. Una, egală cu dimensiunea colosală a insolenței pensiilor speciale românești.

Funcțiile publice (pentru care contribuabilul plătește) implică un serviciu pentru public, o muncă în interesul publicului. Când, în loc să-și reprezinte colectivitatea în mod demn, un ex-dregător îi aduce ample prejudicii, o face de rușine și refuză orice înțelepțire, (chiar dacă a-i face rău neamului său n-ar fi o activitate gras plătită de șeful unui neam străin și ostil) insul cu pricina are numai două alternative. Ori iese din acest serviciu (adoptând, la rigoare, cetățenia străinătății căreia-i slujește) ori e evacuat din el fără menajamente. La nevoie cu picioare în dos. Pentru că a devenit în cel mai bun caz o bătaie de joc pentru națiunea sa. Iar în cel mai rău, o grea povară de gâtul ei.

Una care, poate, o îneacă. Și care chiar nu merită bugetofage privilegii.

Relevanțe românești

Cazul Schröder nu e izolat. Sau tipic și exclusiv german. Există destui trufași ca el, peste tot. Încep (uneori) bine și sfârșesc (întotdeauna) rău (chiar dacă nu, neapărat, în buzunarul vestei lui Putin) pentru că prea le merge orice și prea din cale afară se încred în capacitatea lor de a profita de pe urma democrației, torpilând-o simultan cât pot. Așa că și-o iau în cap.

Nici defecta democrație a României cleptocrate nu e la adăpost de specia semeață de politician bine căptușită de la buget, căreia nici cu prăjina nu-i ajungi la ficus. La atari politicieni, distanța de la pretențiile uriașe la realizările lor reale pentru țară e ca de la cer la pământ.

La Cotroceni, Klaus Iohannis, care pare a dedica net mai mult timp, energie, elan și pasiune golfului, schiului și aruncatului de haine pe mașini, decât serviciului public, ar face bine să conștientizeze lecția lui Schröder. Potrivit ei, ulciorul nu merge de multe ori la apă nici măcar pentru cei mai norocoși dintre demnitari. Sau pentru cei mai intriganți.

Update: Gerhard Schröder ar urma să demisioneze din postul său de președinte al Consiliului de Administrație la Rosneft, a anunțat concernul de stat rusesc.