Teroristul de la Strasbourg şi restanţele autorităţilor

Îmi pare deplasată relaxarea oficialilor francezi. Care au redeschis târgul de Crăciun de la Strasbourg. Or, la aproape doi ani de la însângerarea printr-o altă crimă în masă, comisă tot de un islamist de origine nordafricană, a celui din Berlin, soldată cu unsprezece victime evitabile, dacă poliţia germană n-ar fi clacat ca în Franţa, nu e clar defel pe ce se bazează seninătatea lor. 

În fond, nu s-a uscat încă sângele nevinovat vărsat de Chérif Chekatt la Strasbourg, unde, la 48 de ore după crimele sale islamiste, trei poliţişti au dat în fine, oarecum întâmplător, peste el, reuşind să riposteze focului deschis de terorist şi să-l ucidă înainte de a fi şi ei omorâţi.

Merită celebrat acest succes? Desigur. Dar nu s-a produs decât după o uriaşa desfăşurare de forţe. Nu mai puţin de şapte sute de agenţi ai forţelor speciale se adăugaseră unităţilor de poliţişti locali şi nemţi stând la pândă, la câţiva kilometri de graniţa franco-germană, în aşteptarea arabului magrebian cu cetăţenie franceză înarmat, specializat în omorât nevinovaţi şi revendicat de statul islamic.

Vestea redeschiderii celebrului târg ar fi, în principiu, minunată, de vreme ce e clar că societăţile apusene aflate sub asalt terorist au toate motivele să refuze islamismului extremist satisfacţia de a le perturba durabil. Dar graba afişării unei normalităţi inexistente, dar mimate, în timp ce crimele teroriste e previzibil să continue în vest şi, poate, chiar să ia amploare, are în ea ceva dintr-o escrocherie. Pare o şarlatanerie politică şi o impostură, cu atât mai puţin suportabile cu cu cât evidenţiază nu doar autoamăgirea şi credulitatea aparentă, ci şi impotenţa oficialităţilor.

Care apar cu regularitate, între victime, după un atentat şi se reped să facă promisiuni şi să rostească încurajări, solemnităţi şi condoleanţe, dar nu se arată în stare să adopte măsuri elementare de securitate eficientă.

Mă întreb unde au fost autorităţile franceze în frunte cu premierul Castaner, aflat, politic benefic, la faţa locului când a fost încolţit şi omorât duşmanul, înainte de baia de sânge de la târgul de Crăciun din capitala Alsaciei, când s-a aflat de radicalizarea lui Chekatt în închisoare? De ce s-au mulţumit să-l treacă în fişierul S, registrul radicalizaţilor, factori de mare risc terorist, din care aproximativ zece mii sunt islamişti pe un recidvist condamnat în prealabil de aproape treizeci de ori (sic!) pentru varii delicte, între care şi violenţe? N-ar fi de datoria autorităţilor să-şi apere poporul?

De ce nu fac destul spre a contracara radicalizarea în închisori? N-ar fi fost oare mai just, nu doar mai ieftin, să se elimine pericolul din timp, fără vărsare de sânge, prin condamnări la închisoare adecvate unui recidivist incorigibil, ca Chekatt? Sau ar fi fost politic incorect?

A fost oare scutit Chekatt de o pedeapsă adecvată şi durabilă din frica autorităţilor de acuza de rasism, ori de intoleranţă religioasă? Cât de departe merge nebunia? N-ar fi timpul să se hotarăscă pentru inşi deveniţi factori de risc securitar major, de tip terorist, ca Anis Amri, sau Chérif Chekatt o privare de libertate preventivă? N-ar fi timpul să se instituie, ca în unele state democratice, precum Australia, SUA, Marea Britanie, Irlanda şi Israelul detenţia preventivă, menită fie să preîntâmpine crime teroriste, fie să îngrădească fenomenul imigraţiei ilegale? Ori, poate, dacă tot a decretat preşedintele Franţei, la al enşpelea atentat islamist din Hexagon, "războiul antiterorist", nu-i poate timpul să se mediteze la instituirea legii marţiale, care permite detenţia, pe timp nelimitat, a inamicilor capturaţi?

Cât de acceptabile, din unghi democratic, ar fi, însă, pachete de măsuri de natură să îngrădească serios drepturile civice? În democraţii asemenea demersuri numai dezirabile nu sunt. Şi ce semnale ar lansa ele regimurilor autoritare, dictatoriale şi totalitare?

Nu cred, sincer, că astfel de regimuri au nevoie de ”încurajările” unor democraţii autentice spre a-şi justifica represiunile şi a ucide libertatea. Totodată, nu cred că a da verdicte aspre, dar drepte şi a utiliza toate instrumentele din arsenalul societăţilor deschise spre a le apăra, înlăturând măcar în parte primejdii majore, de tipul terorismului, contravin civilizaţiei sau unei democraţii solide. 

Alternativa şi imoralitatea ei s-au văzut recent aproximate, în ”Marginalia”, în contextul atentatului de la Strasbourg, de un Ioan T. Morar pe drept alarmat, reluând o postare ciripită pe twitter. Potrivit ei, ”ducele de Montausier, guvernator în vremea fiului lui Ludovic al XIV-lea, era cunoscut pentru sinceritatea sa absolută. Într-o zi, regele i-a spus că a dat pe mâna justiției un asasin pe care-l grațiase după prima lui crimă și care, odată grațiat, mai ucisese douăzeci de persoane. , zice Montausier, . Maiestatea Voastră le-a omorât pe celelalte douăzeci”.

Ar fost util ca serviciile de securitate occidentale să fie mai eficiente şi să coopereze mai bine, astfel încât germanii să afle, de pildă, din vreme, de radicalizarea unui Chekatt. Şi să împiedice, în 2016, crimele săvârşite la târgul de Crăciun de la Berlin. Ar fi fost recomandabil ca inşi ca Anis Amri, sau criminalii terorişti de la New York, Paris şi Nisa, de la Madrid, Londra şi Barcelona, ca şi din alte oraşe însângerate să fie depistaţi din timp şi supuşi unei urgente ”remaculări” a creierelor lor spălate.

Operaţiunea n-ar fi fost posibilă şi n-ar fi reuşit, în fiecare caz în parte. Dar în această lume a mefienţei generalizate în autorităţi ar fi fost imperativ, politic, să existe măcar şansa ei. Ca şi dezbaterile fără de care nu se poate adopta hotărârea edificării structurilor necesare unui asemenea efort preventiv.