Teama de atașament: de ce fugim de relații | Societate | DW | 13.01.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Psihologie

Teama de atașament: de ce fugim de relații

De fiecare dată, după doar câteva luni, Lena se satură de relația pe care a început-o. Pentru a afla de ce vrei mereu să pleci, merită să încerci să rămâi, explică terapeuta de cuplu Gertrud Wolf.

"Din nou aș vrea să o iau la fugă", mi-a mărturisit Lena. Nu-i prima dată când aud așa ceva de la prietena mea. De când o cunosc, relațiile ei evolueză la fel: după euforia fazei de îndrăgostire, urmează o stare de mahmureală gravă, care o determină pe Lena să-și lase partenerul. 

Acum, după doar cinci luni cu noul ei prieten, ea îmi povestește că se plictisește: glumele lui nu o mai amuză, lucrurile care i se păreau simpatice ajung să o enerveze. Lena a mai trecut de multe ori prin aceste etape, dar acum vrea să rămână cu prietenul ei, pentru că ține la el cu adevărat. Prietena mea și-a dat seama că e greu să fugi de propriul comportament.  

Terapeuta de cuplu Getrud Wolf subliniază că fuga de relații nu e o soluție bună, mai ales atunci când vrem să înțelegem modelul nostru de comportament și să-l schimbăm. Dacă vrea să rămână în relație, Lena va avea nevoie de curajul de a se confrunta cu fricile de care încearcă să fugă, explică terapeuta. Potrivit expertei, problemele încep adesea deja în momentul când ne îndrăgostim. 

"În această fază, creierul nostru e asaltat de un fel de cocktail al drogurilor, care nu s-ar vinde niciodată fără rețetă în farmacii: se amestecă serotonina, dopamina și niște opiate." Oricât de euforici și de îndrăgostiți am fi la început, această stare trece repede. 

Ca un drogat 

"În ziua de azi, ne îndrăgostim de niște străini", explică Wolf: adesea îi întâlnim pe platforme ca Tinder. Drogul iubirii ne amețește și nu prea ne dăm seama cu cine avem de-a face. Dacă doi parteneri se întâlnesc întâi ca prieteni sau colegi și ajung să se cunoască mai bine înainte de a forma un cuplu, șansele sunt mai mari ca dezamăgirea să nu fie la fel de gravă.

"Există oameni care ajung la un fel de dependență de sentimentul îndrăgostirii și de cocktailul de serotonină și dopamină", explică terapeuta Gertrud Wolf: "Mai ales lor le-aș recomanda să nu se lase duși de val, ci să mai frâneze din când în când." E la fel ca la o petrecere: cine mai bea apă între paharele de vin sau bere, va suferi mai puțin de pe urma mahmurelii. 

"Cocktailul de droguri din creierul îndrăgostiților își face efectul cam jumătate de an, apoi începem să avem sentimente de teamă - mai exact, teamă de atașament", avertizează terapeuta de cuplu. Potrivit ei, aceasta ar putea fi explicația pentru comportamentul prietenei mele Lena. Există tipuri diferite de atașament, iar Lena ar putea să se încadreze în categoria persoanelor cu un stil de atașament nesigur. 

Teoria menționată de Gertrud Wolf a fost elaborată de medicul psihiatru John Bowlby care a descris geneza și posibilele schimbări ale stilului de atașament. Potrivit lui, persoanele care se tem de atașament au trecut în copilărie prin experiența dureroasă de a fi singure cu propriile frici în situații amenințătoare. Părinții nu au identificat problemele copilului și nu i-au oferit alinare și sprijin.  

Copilul percepe comportamentul părinților drept respingere - o experiență dureroasă prin care nu vrea să mai treacă. Astfel, micuții nu mai comunică despre grijile și problemele lor și încearcă să evite, pe cât posibil, sentimentele negative. 

Când frica dă tonul 

"Persoanele cu un stil de atașament nesigur au probleme cu relațiile pe termen lung la vârsta maturității", explică Gertrud Wolf. "Le e teamă să piardă pe cineva, dar și să ajungă prea dependenți de altă persoană." 

Lena mi-a tot povestit că tatăl ei o enervează foarte repede, pentru că se crede atotștiutor. Ea nu se simte înțeleasă de el și preferă să-l țină la distanță. "Mama și tata sunt primele persoane cu care stabilim o relație, ei pun baza structurilor tuturor atașamentelor viitoare", subliniază Getrud Wolf. Potrivit ei, nu-i deloc întâmplător că multe situații trăite alături de partener îi amintesc Lenei de lucruri care au deranjat-o în relația cu tatăl: "E ca un dans pe care l-ai învățat și pe care îl dansezi iar și iar." 

Terapeuta de cuplu are o veste bună: putem să învățăm noi pași de dans la orice vârstă! "Condiția e să ne confruntăm cu teama noastră de atașament." Acest lucru înseamnă să rezistăm impulsului de a ne lua lumea-n cap. "Iubirea ca stare de urgență nu poate să dureze." Cine crede în acest ideal, va tot fugi de relații toată viața. 

Așadar, Lena trebuie să decidă dacă vrea să-i dea o șansă partenerului ei și fără o supradoză de dopamină. Poate că merită efortul.

Vă mai recomandăm