Talibanizarea și patologia socială. De ce si pe cine urâm? Ce e sexomarxismul? Interviu (SpotMedia.ro) | România | DW | 30.06.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Talibanizarea și patologia socială. De ce si pe cine urâm? Ce e sexomarxismul? Interviu (SpotMedia.ro)

Este o perioadă de talibanizare: una a urii și a incapacității de a dialoga. E o pandemie care s-a transformat într-o patologie socială.

Cauzele sunt în principal două: pe de-o parte, în perioadele de criză crește atât de mult nesiguranța încât oamenii își pierd busola. Pe de alta parte, distanțarea fizică a dus la ostilizare socială, afirma prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, titulara cursului de „ideologii politice contemporane” la SNSPA.

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Mihaela Miroiu a explicat de ce în acest moment vedem un apetit pentru ideologizare sau fanatizare, din păcate, cu termeni puțin cunoscuți sau chiar inventați, precum sexomarxismul.

Prof. Mihaela Miroiu a explicat ce înseamnă cu adevărat progresist, felul în care s-a schimbat raportarea dreptei la LGBT, dar și marile pericole politice ale momentului:

„Democrațiile, chiar marile democrații, au degenerat către populism în ultimii ani într-un mod foarte îngrijorător. Teama este că grupurile populiste de stânga vor intra în extremă și că nu li se vor opune democrații, deci nici conservatorii, ci neofasciștii”.

Trecem printr-o perioadă în care ies din oameni toți demonii într-un puseu de ură de proporții. De ce?

Nu mă surprinde atât de tare. Discursul pe tonuri înalte este unul autist, în care fiecare își spune indignarea fără să se uite la replici, fără să se modeleze în funcție de alte probe sau fapte. Este o perioadă de talibanizare: una a urii și a incapacității de a dialoga.

A fost și înainte într-o anumită măsură, dar ce se întâmplă acum este generalizat, mondializat.

În societățile aflate în criză, mai ales una globală ca cea de acum, crește atât de mult nesiguranța încât oamenii își pierd busola. În special cei maturi și tineri, pentru că vârstnicii și-au jucat cărțile.

Avantajul nostru este că am prins în urmă cu 30 de ani o schimbare radicală care ne-a mutat viețile, unora în bine, altora în rău. Acum suntem într-o situație echivalentă ca nesiguranță, dar la nivel global.

Cred că trebuie să fim de-a dreptul ciudați ca să facem predicții despre evoluția pieții muncii, a locuirii, a societății peste un an, nu peste 10. Este foarte greu de proiectat.

Faptul că ne întâlneam cu oamenii în spațiul fizic categoric creștea gradul de empatie. E greu să ai empatie, care e ingredientul fundamentul moralei, este simțul moral, dacă nu îl simți fizic pe celălalt, nu doar îl asculți sau îl citești. Perceptibilitatea directă creează în noi partea sensibilă a umanității. Când ești față în față cu un om, nu îi spui aceleași mizerii pe care i le scrii pe rețelele de socializare.

Această distanțare fizică a însemnat și distanțare socială, până înspre ostilitate socială. Până acum, ne-a convenit să spunem: am o problemă, o tai de aici, nu mai suport țara asta, îmi iau calul și plec! Unde pleci?

E o pandemie care s-a transformat într-o patologie socială, după cum vedem, dar patologia era complet predictibilă. Așa reacționează oamenii în condiții de incertitudine.

Puteţi citi articolul integral aici