Sunt românii antisemiți? Cazul fostului colonel SRI care neagă Holocaustul  | România | DW | 26.01.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Sunt românii antisemiți? Cazul fostului colonel SRI care neagă Holocaustul 

Nu e clar dacă magistrații români nu știu cum să trateze cazurile de negare a Holocaustului sau dacă, pur și simplu, preferă să le ignore. Mentalitatea ascunderii mizeriei sub preș continuă o tradiție mult mai veche.

Memorialul Victimelor Holocaustului din România

Memorialul Victimelor Holocaustului din România

Cazul colonelului SRI în retragere, Vasile Zărnescu, autorul volumului Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de 'bani de holocaust', este cercetat încă din 2016 și un posibil verdict ar putea fi dat abia pe 2 februarie. În patru ani lucrurile n-au putut fi lămurite și autorul a avut timp să-și popularizeze scrierile pe toate site-urile antisemite și conspiraționiste. Cartea, apărută la editura Tempus, neagă Holocaustul și folosește majoritatea stereotipurilor și prejudecăților atunci când îi descrie pe evrei.  

Din 2002, de când România a impus sancțiuni penale pentru tot ceea ce ține de rasism, xenofobie și fascism, multe rechizitorii în cazuri de negare a Holocaustului au fost respinse de instanțe. Legea precizează însă clar că „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” (Ordonanța de Urgență 31/2002, ratificată de parlamentul României prin Legea 107/2006 și modificată prin Legea 217/2015, Art.6, punctual 1).

Mentalitatea ascunderii mizeriei sub preș, a neglijării negaționiștilor, a pierderii urmelor celor care profanează sistematic cimitirele evreiști, continuă, de fapt, mai vechiul antisemitism moștenit de la vârful elitelor secolului al 19-lea. Barbu Theodorescu, un istoric apropiat de Nicolae Iorga, scria în 1938 că „a lupta în contra evreului însemna că te afli pe linia cea dreaptă”, fiindcă „nu există român de seamă, care să nu fi activat și să nu fi simțit necesitatea luptei contra evreului”, printre ei îi menționează pe Eminescu, Alecsandri, Simion Bărnuțiu, Ion Ghica, Vasile Conta, Hașdeu, Grigorescu și chiar pe Iorga despre care spune că o eventuală eliminare a antisemitismului din ceea ce a scris ar însemna „distrugerea întregii sale științe politice” (în Leon Volovici, Ideologia naționalistă și <problema evreiască> în România anilor ’30, Humanitas, București, 1995). 

Numărul site-urilor care publică texte naționaliste, antisemite, homofobe crește în România de la an la an și nimeni nu le monitorizează cu adevărat. Nici despre cărțile care laudă regimul mareșalului Antonescu sau care, mai mult sau mai puțin direct, prezintă puncte de vedere nostalgice față de Mișcarea Legionară, nu aflăm prea multe. Editurile care le publică nu au fost sancționate niciodată, ca și cum n-ar exista o lege care să le tragă la răspundere, ca și cum n-ar exista magistrați care să o pună în aplicare.  

Prejudecățile se perpetuează de la o generație la alta, mai ales când sunt încurajate de politicieni, de reprezentați ai bisericii sau de mesaje din spațiul virtual care vehiculează clișee și teorii ale conspirației. Nici un președinte român nu a condamnat Holocaustul așa cum a fost, de pildă, condamnat comunismul: probabil, pentru a evita o discuție publică serioasă pe această temă, mai ales că barometrul Kantar TNS arată că pentru 71% dintre români Germania nazistă este considerată ca fiind principalul responsabil pentru declanșarea Holocaustului în România, urmată la o distanță destul de mare de Guvernul Antonescu (17%). 

Un sondaj IRES din 2019 scoate la iveală că 58% dintre români nu au încredere în persoanele de altă religie decât cea ortodoxă, iar 46% nu au încredere în evrei. Un an mai târziu, o cercetare făcută de aceeași instituție arată că românii nu au nimic împotrivă să locuiască în același oraș cu evreii, dar că nu i-ar vrea vecini și nu i-ar vrea în propria familie. Cum au ajuns oamenii la aceste concluzii, când în România trăiesc doar 3271 de evrei? Doar pe baza clișeelor, stereotipurilor și prejudecăților, fiindcă mulți dintre ei nici n-au avut șansa să întâlnească un evreu în viața lor.  

Neîncrederea majorității față de evrei, într-un raport total disproporționat față de numărul lor, sugerează, însă, o serioasă atitudine antisemită, care s-ar putea să-i afecteze și pe cei care ar trebui să contribuie la scăderea fenomenului, prin procese bine argumentate și pedepse care să descurajeze negaționismul și xenofobia. 

Vă mai recomandăm