'Sunt şi eu un om ca oricare altul!'

Nu este deloc uşor să distingi pe cineva pe scările clădirii din Dortmund în care locuieşte această familie de romi români.

Domnul Iancu, soţul Tanţei, deschide cu precauţie uşa micii locuinţe în care trăiesc. Soţia lui începe să şteargă masa de praf. "Nu sunt puturoasă", ne spune, ca şi cum cineva ar fi acuzat-o de lenevie, iar ea ar trebui să se justifice.

În această locuinţă din Dortmund, nerenovată de ani de zile, Tanţa încearcă să facă viaţa frumoasă membrilor familiei, fiind cu gândul mai ales la copii: Bobi (14 ani), Matei (12) şi Suzana, nou născută.

În fiecare dimineaţă la ora 6, soţul pleacă de acasă pentru a colecta materiale refolosibile, aruncate la centrele de reciclare. Nu de puţine ori, miezul nopţii îl prinde bântuind prin coclaurile din Dortmund. Este un sacrificiu pe care trebuie să-l facă. "Copiii trebuie să mănânce", iar familia este cel mai important lucru din lume pentru el.

În România, domnul Iancu şi-a câştigat traiul în construcţii, repara acoperişuri. A venit însă criza economică şi firma pentru care lucra a dat faliment. El însuşi, care a crescut cu bunicii, alături de 12 fraţi, ştie cât de greu este de întreţinut o familie numeroasă şi amărâtă.

De ce a venit, deci, în Germania? Tocmai pentru a-i scuti pe copii de o viaţă plină de lipsuri într-o ţară în care, se spune, fiecare al doilea copil este condamnat să trăiască în sărăcie lucie.

Domnul Iancu n-a venit în Germania nici pentru a cerşi, nici pentru a cere ajutor social, ci pentru a munci. Când au ajuns la Dortmund, Tanţa a fost cuprinsă de un puternic sentiment de mândrie; bucuria că au reuşit să ajungă într-o ţară atât de dezvoltată. În Germania.

Bobi şi Matei merg la şcoală. Părinţii lor au reuşit, într-un final, să traducă în limba germană toate documentele necesare înscrierii celor doi copii în sistemul de educaţie german. În România, Bobi a avut note bune, iar mărturie stau diplomele pe care le-a primit.

În Germania, "totul este mult mai dificil", ne spune el. La şcoală, nu o dată, a fost numit - cum altfel? - ţigan.

Domnul Iancu adună ceea ce alţii aruncă, însă nu o face niciodată neîntrebat. "Eu curăţ Germania", ne spune, fără să uite să precizeze că nu a venit în Republica Federală pentru a comite infracţiuni. Da, a primit amenzi. Oh, dar ce amenzi?

De pildă, amenzi pentru faptul că nu a ştiut ce etichetă de mediu trebuie să obţină pentru maşina pe care o conduce sau pentru că a prezentat autorităţilor, în timpul controalelor, permisul de muncă necorespunzător.

Amenzile şi le plăteşte în rate. La lucru, de cele mai multe ori, spune că este maghiar, ca să evite să audă că este ţigan din România. Îl salvează, ce-i drept, faptul că, la şcoala din Târgu-Mureş, a învăţat limba maghiară.

Când germanii vin în România, sunt bine trataţi, spune el. Soţia lui, timidă, adaugă că, în ţara lor, oaspeţii sunt primiţi cu braţele deschise. În schimb, în Germania, ei sunt marginalizaţi.

Tanţa a simţit pe propria piele ce înseamnă străinătatea, când a trebuit să nască. Durerile facerii au determinat-o să cheme salvarea. Medicii de pe ambulanţă au cărat-o într-un cearşaf pe scări şi au dus-o la spital. Aici, spune femeia, a fost tratată ca un infractor.

"M-am dus la spital pentru a aduce pe lume un copil, pentru a da viaţă. Chiar dacă sunt romă, sunt şi eu un om ca oricare altul", spune Tanţa.

Evident, problema principală a fost că Tanţa nu avea asigurare medicală. Aşa că, în timp ce era chinuită de dureri, a fost obligată să completeze un formular - povesteşte Beatrice Gardea, care a însoţit-o pe femeie la spital. Studenta a cunoscut-o pe Tanţa în timpul unor cercetări universitare privind emigranţii din România şi au rămas prietene.

Ca pe infractori...

Beatrice le-a spus medicilor că femeia nu ştie germană, deci nu poate semna ceva ce nu înţelege, mai ales că se află într-o situaţie de urgenţă. Una din doctoriţele prezente le-a spus, tăios: "Dacă nu semnează, sunăm la poliţie".

Într-atât de rece şi ameninţătoare i-a părut Tanţei această femeie încât s-a temut ca nu cumva, odată ajunsă la poliţie, autorităţile să îi ia copilul.

Beatrice a fost şocată să o audă pe Tanţa spunând că, acum, inclusiv studenta va fi considerată ţigancă, motiv pentru care trebuie să îşi ceară scuze.

Tânăra Beatrice a trimis o scrisoare Ministerului Sănătăţii din landul Renania de Nord-Vestfalia în care a descris cazul Tanţei. În răspunsul transmis de instituţie, se arată că autorităţile au luat act "cu tristeţe" de cele întâmplate şi că regretă această "întâmplare regretabilă".

Rezultatul a fost exonerarea spitalului, cu menţiunea că instituţia medicală nu era obligată să discute cu pacienta. În plus, este limpede că cine nu este asigurat din punct de vedere medical trebuie să semneze un aşa-numit "contract de tratament", valabil pentru toţi pacienţii din Germania.

Cu toate acestea, administraţia locală din Dortmund a transmis că, "în cazurile de urgenţă, când pacientul are dureri mari, acesta nu este obligat să semneze. Niciun spital şi nici un medic nu au voie să refuze un pacient, indiferent dacă situaţia acestuia privind asigurarea este sau nu clară".

Spitalul spune că a procedat corect, în schimb Beatrice este gata să meargă în justiţie, fie şi numai pentru faptul că Tanţa a fost ameninţată, inutil, cu poliţia.

Însă, mult mai grav, operaţia a fost un eşec, în sensul în care femeia s-a ales cu o gravă infecţie. De asemenea, intervenţia chirurgicală i-a afectat un intestin.

Situaţia Tanţei s-a agravat, motiv pentru care a fost operată de 18 ori. Când a cerut medicamente mai puternice împotriva durerilor, i s-a răspuns scurt: astea costă.

Domnul Iancu povesteşte cu lacrimi în ochi evenimentele din acea perioadă. Pleca la muncă urmărit de teama de a nu-şi pierde soţia, dar şi pruncul abia născut, pe care l-ar fi putut confisca autorităţile de la protecţia copilului. A muncit, zilnic, ca un hamal, din dorinţa de a asigura cel puţin hrana pentru copii.

Grijile familiei, chiar şi acum după depăşirea acestei crize, nu au încetat. Au încercat, la sfatul unor consilieri de profil, să depună actele pentru a primi ajutorul de creştere a copiilor.

Nici acum nu au asigurare medicală. Ca liber profesionist, domnul Iancu ar trebui să îşi facă asigurare medicală privată. Asta înseamnă 300 de euro pe lună. O sumă minoră pentru mulţi, dar enormă pentru familia lui.