Summit UE pentru împărțirea posturilor-cheie

Bruxelles-ul are de rezolvat o problemă esențială: împărțirea funcțiilor.Trebuie ocupate cinci poziții europene cheie, despre care s-a discutat intens în ultimele luni. În plus, liderii țărilor membre care nu au fost în Japonia trebuie convinși de o soluție care probabil s-a discutat la summit.

Soluția "candidaţilor de vârf"

În primul rând, cel mai important post este cel al viitorului președinte al Comisiei Europene, cea mai mare și mai puternică autoritate din Europa. Candidatul german Manfred Weber, membru CSU și lider al PPE vizitează de luni de zile capitalele europene și declară că este cel căruia i se cuvine postul de șef al CE. Cu toate acestea, mulți lideri europeni au altă părere. Iar performanța slabă a conservatorilor în alegerile europene nu l-a ajutat pe Weber.

Atunci când Angela Merkel a fost întrebată la Osaka despre șansele candidatului "ei", a răspuns deopotrivă criptic și fără echivoc: "Mă bucur că pare să existe o posibilitate ca acest lucru să se facă pe baza formulei "Spitzenkandidat" (a "candidatului de vârf") și apoi vedem ce se întâmplă, dar în orice caz, candidații de vârf fac parte din soluție". Aceasta înseamnă că atât Manfred Weber, candidatul grupului PPE, cât și Frans Timmermans, candidatul social-democraților, ar trebui să facă parte dintr-o soluție la pachet. Singura chestiune este cine ce funcție primește.

Întrebarea de bază – care se află la originea litigiului – este cine decide numirea celor mai puternici șefi în edificiul european: Consiliul guvernelor sau Parlamentul European? Acesta din urmă a inventat așa-numiții candidați de vârf, care sunt nominalizați de grupurile politice majoritare pentru a prelua conducerea. Nu este însă clar pe ce anume se bazează afirmația că acest lucru este foarte democratic. Ce legătură are votul unui alegător conservator din Bulgaria cu nominalizarea lui Manfred Weber? Poate că nici nu-l cunoaște. Acest lucru ar urma să se schimbe abia odată cu stabilirea listelor transnaționale la următoarele alegeri europene.

Președintele Franţei, Emmanuel Macron, se opune ferm sistemului candidaților de vârf. În plus, el a fost de la început un adversar al candidatului german, Manfred Weber. "Are prea puțină experiență", a fost verdictul de la Paris. La ultimul summit de la Bruxelles, situația părea complet neclară. Niciunul dintre candidați nu a reușit să aibă majoritate, nici măcar în Parlament. Taberele politice s-au blocat. După Osaka, totuși, ar putea apărea o soluție în măsura în care ceilalți șefi de guvern sunt dispuși să o accepte.

Îl păcălește Merkel pe Macron?

Sugestiile făcute de Merkel la Osaka indică faptul că a putut să determine PPE să ajungă la o înțelegere cu social-democrații. Dacă se reușește și cooptarea Verzilor ca element de sudare a unei majorități, voturile acestor trei grupuri sunt suficiente pentru alegerea unui președinte al Comisiei Europene. Pe de altă parte, Merkel nu a menționat grupul liberalilor, proaspăt întărit de partidul En Marche al lui Macron. Dacă planul ei funcționează, cancelara l-ar putea ocoli pe francez și planurile acestuia vizând repartizarea posturilor europene. Oricum, după ultimul summit de la Bruxelles, președintele francez i-a aruncat la coș pe toți candidați de vârf, inclusiv pe liberala Dane Margrethe Vestager. Niciunul dintre candidați nu este potrivit, a explicat Macron, reușind să-i irite chiar și pe susținătorii săi.

Reînvierea lui Fras Timmermans?

La ultimele alegeri europene, social-democrații au suferit la rândul lor o pierdere consistentă de voturi, reușind să ocupe un modest și fragil loc al doilea. Candidatul lor, Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei, vorbește cinci limbi și vine din Olanda, ceea ce reprezintă un plus în UE. Însă poziția lui a fost multă vreme fără speranță. Timmermans este acum sprijinit de premierul spaniol Pedro Sanchez, care, după 15 ani de guvernare conservatoare, solicită o "schimbare politică în președinția Comisiei". În plus, țările scandinave Finlanda, Suedia și Danemarca sunt guvernate din nou de social-democrați.

Este, deci, nevoie de un "deal". Nu este exclus ca Timmermanns să primească postul de șef al Comisiei Europene, iar Weber pe cel de președinte al Parlamentului. Acest lucru ar păstra principiul candidaților de vârf. Angela Merkel a declarat că nu va exista un "conflict interinstituțional", o dispută lungă între Parlament și Consiliu.

Cu toate acestea, împotriva lui Timmermans se vor poziționa statele din grupul de la Vișegrad, pe care Timmermans a încercat insistent să le determine să respecte statul de drept. Pe de altă parte, alegerea olandezului este posibilă în principiu și împotriva Poloniei, Ungariei, Cehiei și a Slovaciei. Este nevoie de o majoritate calificată, 22 de țări și 60 la sută din populație.

Caruselul vesel al candidaților

Unii observatori ai scenei de la Bruxelles consideră că întregul plan ar putea conține chiar și mai multe trucuri. Dacă Timmermans este lăsat să pice, fiind respins de guverne, acest lucru ar putea să-i deschidă calea danezei Verstager, care a impresionat UE din postura de cel mai competitiv comisar pentru concurență. Sau, poate, s-ar crea un culoar liber pentru francezul Michel Barnier, negociatorul Brexitului, mulțumindu-l în acest fel pe Macron. Deznodământul ar putea fi însă la fel de bine complet diferit. Există încă numeroși candidați în cursă, aproape toți ocupând până acum funcții în aparatul european.

Ministrul german al Economiei, Peter Altmeier, și cel al apărării, Ursula von der Leyen. Președintele României, Klaus Iohannis, și premierul croat, Andrej Plenkovic. Directoarea Băncii Mondiale, Kristalina Georgiev, și șefa FMI, Christine Lagarde. Și așa mai departe.