Subversiunea subtila a tiranului si falsificarea istoriei | Global | DW | 15.05.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Subversiunea subtila a tiranului si falsificarea istoriei

In preajma comemorarii Duminicii Orbului din 1990, e clar ce dezastre isca falsificarea istoriei. Votul liber acordat unui Ion Iliescu nu se explica decat printr-o ampla dezinformare. Adevarul, in schimb, e eliberator.

Papa Pius al XII-lea: complice cu nazismul?

Papa Pius al XII-lea: complice cu nazismul?

Noi date divulgate din surse universitare chineze releva ca regimul de la Beijing a mintit cu privire la numarul contaminarilor cu corona. N-ar fi fost 85.000, ci aproape 700.000. Nu atat minciuna unui regim totalitar e remarcabila, cat scurtimea picioarelor ei. Iscoditoarea minte a omului iubitor de libertate sfarseste prin a o demasca.

S-au stins, recent, doi autori ai unor scrieri de mare impact international, demascand biografii politice controversate si lamurind adevaruri istorice indelung si brutal, ori subtil si savant ocultate. 

Opera lor e cu atat mai importanta cu cat nimic nu ataca mai virulent sansele libertatii si nu destrama cu mai spornica destoinicie fina tesatura a democratiei decat perpetuarea dezinformarilor si mistificarilor propagandistice. Miscarile totalitare sunt silite sa se serveasca de ele spre a da perpetua dreptate liderilor lor presupus infailibili, a le justifica si falsifica trecutul si prezentul, a amplifica fanatismul si a augmenta numarului adeptilor lor.  

In SUA a incetat din viata, la inceputul acestei saptamani, Robert Levy, autorul unei extrem de bogat documentate biografii retrasand ascensiunea si debarcarea Anei Pauker, in original: "The Rise and Fall of a Jewish Communist".

Iar in Germania a murit Rolf Hochhuth, autorul, controversat el insusi, al "Loctiitorului", "Der Stellvertreter", o piesa de teatru tematizand atitudinea papei Pius al XII-lea in timpul exterminarii evreilor de catre nazisti si aliatii lor europeni.

Cartea lui Robert Levy a schimbat sensibil perceptia expertilor privind biografia si activitatea Anei Pauker si o parte substantiala a deciziilor care au marcat debutul erei comuniste in Romania postbelica.

Apartinand, potrivit propriilor marturii, grupului bolsevic al stalinistilor ortodocsi, prima femeie promovata in lume intr-o functie atat de inalta precum cea de ministru de externe, n-a fost doar sefa diplomatiei romane. Sau o personalitate neindoielnic patata de sangele unor crime sinistre. 

Descrisa la un moment dat de revista Time ca fiind femeia inzestrata cu cea mai ampla putere de pe glob, Ana Pauker a refuzat pozitia cheie de secretar general al partidului comunist. A preferat sa-i cedeze neevreului si neintelectualului Gheorghiu-Dej locul fruntas in omnipotentul aparat de partid si de stat al Romaniei incapute sub cizma sovietica. 

S-a afirmat, nu fara temei, ca, o vreme, Ana Pauker a jucat rolul de vioara intai in partid, pentru a se retrage apoi in pozitia secunda si a fi debarcata brutal, in vara anului 1952, de "numarul unu", cand "marele frate" roman a profitat de epoca de apogeu a isteriei antisemite a lui Stalin spre a se debarasa si de periculoasa lui rivala. Asa cum se debarasase Dej anterior de mai popularul si mai inteligentul sau tovaras, Lucretiu Patrascanu. 

In Romania, in ciuda importantei ei capitale pentru istoria comunismului si postcomunismului romanesc, de la Dej si Ceausescu la alegerea lui Ion Iliescu in Duminica Orbului, ori de la Adrian Nastase la Dragnea si Dancila, biografia ei politica ramane un mister parca la fel de impenetrabil pe cat de previzibila e sistematica demonizare a Anei Pauker intr-o istoriografie puternic colorata nationalist si falsificata antisemit. 

Or, optiunile si actiunile ei politice, extrase cu maxima acribie din documente si marturii si redate anamnezei cu probitate si constiinciozitate de Robert Levy, contrazic in parte flagrant atat imaginea pe care multi si-o fac in mod obisnuit despre ea, cat si pe cea pe care insasi Ana Pauker si-a zugravit-o la un moment dat.

In raspar cu prezumtivul ei stalinism ortodox si cu complicitatea la campaniile de represiune si arestare in masa, indeosebi a adeptilor regimului Antonescu, inaugurand domnia comunista pe malurile Dambovitei, Ana Pauker pare sa fi subminat sistematic hotarari ale lui Stalin. Li s-a opus si unora dintre cele mai abominabile crime comise de dictatura dejista in Romania. 

Astfel, Ana Pauker n-a vrut arestarea unor lideri ai opozitiei precum Corneliu Coposu, ordonata de Stalin, chiar daca s-a vazut nevoita s-o accepte. Cu atat mai putin pare sa fi sustinut, daca se da crezare unor marturii reproduse de Levy, debarcarea si asasinarea lui Lucretiu Patrascanu. Pauker a autorizat emigrarea in masa a evreilor romani. In plus, s-a impotrivit verificarii si epurarii noilor membri de partid impusa de Comintern si, mai ales, megaproiectelor constructiei canalului Dunare-Marea Neagra si colectivizarii fortate a agriculturii, ordonate de Stalin, care au implicat atrocitatea savarsirii unor crime in masa. Ii datoram istoricului american informatii legate de internarea ei la Moscova, pentru tratament si demararea, in absenta Anei Pauker si in contra vointei ei exprese, a colectivizarii fortate, proces pe care tot ea a incercat, dupa revenirea la Bucuresti, nu doar sa-l franeze, ci si sa-l inverseze.

Ca Pauker n-a impartasit soarta unor lideri comunisti evrei ca Zinoviev, Kamenev si, dupa razboi, Slansky, torturati si conditionati sa minta fabulos, spre a juca rolul de martori principali ai acuzarii impotriva lor insile, pare a se datora in special mortii lui Stalin, la scurta vreme dupa arestarea Anei Pauker de catre regimul Dej, in februarie 1953.

Ana Pauker nu e, desigur, singura personalitate politica deosebit de controversata aflata la timona si in apropierea ei in faze critice ale celor doua regimuri totalitare care au insangerat secolul XX. Nu mai putin demonizata si problematica, desi subtil subversiva fata de liderul totalitar, nazist, al Germaniei, la cheremul caruia s-a aflat cativa ani, s-a dovedit a fi atitudinea lui Pius al XII-lea fata de exterminarea evreilor europeni. 

Scriitorul german Rolf Hochhut a starnit aprige pasiuni cu piesa sa "Loctiitorul". Pe drept, sau pe nedrept, dupa cum sustine o carte a generalului Pacepa si a profesorului Ronald J. Rychlak, piesa lui Hochhuth, intitulata "Der Stellvertreter" (despre Suveranul Pontif fata cu Hitler, in calitatea sa de "loctiitor al lui D-zeu" pe pamant) l-a acuzat pe primul om al Bisericii de complicitate cu nazismul. In cauza ar fi, potrivit piesei, tacerea vinovata a Papei in raport cu exterminarea, de catre nazisti, a evreilor europeni. 

Varii naratiuni se bat si in acest caz cap in cap. "Disinformation", cartea lui Pacepa si Rychlak, demonteaza in parte credibil tentativele agitpropului sovietic de a crea, propaga si acredita dupa razboi, intre altele cu ajutorul "tragediei crestine in cinci acte" a lui Hochhuth, imaginea unui papa complet inadecvat, refuzand in 1943, ca simpatizant nazist, apelul unui coreligionar de a articula un viguros protest in contra Holocaustului. 

Dar a fost oare Pius al XII-lea realmente un simpatizant nazist? Un antisemit virulent? A cotizat la aberatia vehiculata de propaganda extremei drepte, punand un delirant semn de egalitate intre evrei si comunisti?

Cert e ca Papa n-a sustinut catusi de putin crimele in masa ale lui Hitler si ale acolitilor lui. Impreuna cu varii clerici catolici, Papa insusi a salvat de la exterminare numerosi evrei. E azi insa clar, pe de alta parte, ca Papa a stiut de exterminarile antievreiesti. Din pacate, nu le-a mentionat si condamnat oficial explicit. 

Comprehensibil, dar regretabil, Pius pare sa se fi temut de represiune si sa fi preferat, deci, sa procedeze la condamnari eufemistice. Spre cinstea si lauda actualului sau succesor, Vaticanul si-a deschis, in fine, arhivele, oferind unor istorici independenti, dupa decenii de cladit ziduri ale tacerii, sansa de a le demola si de a stabili, pe baza de probe, adevarul intuit si deplans de Hochhuth si folosit abuziv de propaganda comunista pentru o campanie anticrestina.