1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SUA îşi intensifică eforturile de pace în Orientul Mijlociu

28 iulie 2009

SUA şi-au intensificat eforturile de pace în Orientul Apropiat, prin delegarea în Israel a unei echipe de mediatori. Emisarul George Mitchell se întâlneşte astăzi la Ierusalim cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

https://p.dw.com/p/IyZ9
Colonie israeliană în estul IerusalimuluiImagine: AP

De când guvernul israelian şi-a comunicat intenţia de a extinde coloniile evreieşti în partea de est a Ierusalimului, locuitorii cartierului palestinian Sheikh Jarrah sunt revoltaţi. Activista Orly Noy de la organizaţia nonguvernamentală „Ir Amim“, explică :

"Trebuie privită harta. Există un plan guvernamental care prevede împărţirea Bazinului Sfânt în nouă parcuri naţionale, apoi mai există planuri de urbanizare şi iniţiative particulare, ca aceasta din cartierul Sheikh Jarrah, care au toate acelaşi scop : să împiedice Ierusalimul de Est să devină capitala unui viitor stat palestinian".

"Ierusalimul iese din discuţie"

Un asemenea plan ar îngreuna mult misiunea emisarului special american George Mitchell. Guvernul SUA se străduieşte să relanseze dialogul în Orientul Apropiat din care motiv şi sunt prezenţi săptămâna aceasta o serie de oficiali americani în regiune - de la şeful Pentagonului, Robert Gates, până la consilierul în probleme de securitate, James Jones şi desigur, emisarul special în Orientul Mijlociu, George Mitchell. Cu toţii vor să elaboreze o soluţie de pace complexă şi viabilă.

Ierusalimul iese însă din discuţie, a obiectat categoric ministrul israelian al infrastructurii, Uzi Landau :

"Trebuie să fie limpede ca lacrima că nu vor exista discuţii, consultări sau negocieri despre Ierusalim sau despre planurile noastre în acest oraş".

Miza : credibilitatea SUA şi reuşita misiunii lor

Dar nici comunitatea internaţională, nici palestinienii nu acceptă ideea Ierusalimului drept capitală inseparabilă a Israelului. Politicianul palestinian, Mustafa Bargouthi, a reproşat guvernului israelian că acesta nu ar fi dispus la nici un compromis în vederea soluţionării problemei Ierusalimului, a dreptului de repatriere a refugiaţilor palestinieni şi a extinderii procesului de colonizare. De aceea, el solicită guvernului american să nu mai ţină cont de priorităţile israeliene :

"Sunt în joc credibilitatea SUA şi şansele de reuşită a misiunii lor, de pe urma căreia ar profita locuitorii întregii regiuni. Totul depinde de capacitatea guvernului american de a exercita presiuni şi de a decide : 'Există o limită', nu permitem extinderea coloniilor".

Potrivit mass-mediei israeliene, administraţia de la Washington ar putea ceda într-o oarecare măsură în privinţa colonizării, acceptând construirea a 2400 de apartamente în perimetrul aşezărilor preponderent ortodoxe, după aceea ar trebui însă îngheţate orice alte lucrări de construcţie. Ministrul israelian al muncii, Beniamin Ben-Eliezer a declarat că Washingtonul începe să înţeleagă realităţile israeliene :

"Americanii încep să se corecteze, noi începem să ne corectăm şi cred că fiecare parte începe să înţeleagă aspectele problematice. Dincolo de asta, americanii ştiu că, în acest moment, statele occidentale nu sunt cu adevărat dispuse să ia măsuri care să includă sancţiuni împotriva Israelului".

Efecte imprevizibile

Dar tocmai de asemenea presiuni internaţionale ar fi nevoie, a declarat activista Noy de la organizaţia nonguvernamentală "Ir Amim". Proiectul de colonizare a cartierului Sheikh Jarrah din estul Ierusalimului nu mai poate fi oprit pe cale juridică, ci numai prin voinţă politică. În caz contrar, consecinţele extinderii colonizării în cartierul palestinian ar putea fi imprevizibile, a precizat ea:

"Coloniştii nu vin niciodată singuri. Ei sunt însoţiţi în primul rând de serviciile de securitate. Astfel am avea aici dintr-o dată nu doar o prezenţă israeliană foarte de dreapta ci, în plus, şi forţe de securitate înarmate care asigură protecţia zonei. Vreau să spun că Ierusalimul e şi aşa departe de a fi un oraş lipsit de probleme. Nu avem nevoie de noi tensiuni".


Autori : Torsten Teichmann/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor : Rodica Binder