Studiu: Bogații devin și mai bogați
27 mai 2026
Raportul Prosperității Globale, întocmit de Boston Consulting Group (BCG) și publicat miercuri, arată că numărul super-bogaților din Germania a crescut semnificativ. La finele anului 2025, în Germania existau 5.000 de persoane cu active financiare de peste 100 de milioane de dolari, cu 1.100 mai multe decât în anul precedent.
La nivel mondial, această categorie include 97.000 de persoane, ceea ce înseamnă că Germania găzduiește peste 5 la sută dintre super-bogații lumii, deși reprezintă doar aproximativ unu la sută din populația globală.
Averea germanilor este în creștere
Averea netă totală a germanilor, incluzând atât active financiare, cât și bunuri materiale precum imobiliarele sau metalele prețioase, a ajuns la 23,3 trilioane de dolari. Creșterea a fost de 14,8 la sută, peste media globală de 10,7 la sută.
BCG explică evoluția prin avansul piețelor financiare, stabilizarea prețurilor imobiliare și efectele de curs valutar, dat fiind că raportarea se face în dolari.
Studiul remarcă însă că prosperitatea nu este nicidecum distribuită uniform. Astfel, super-bogații dețin peste un sfert din întregul patrimoniu financiar al Germaniei, iar peste jumătate revine persoanelor cu active între unu și 100 de milioane de dolari. În schimb, 66 de milioane de germani au sub 250.000 de dolari fiecare. Această mare majoritate deține doar aproximativ fiecare al treilea euro economisit în conturi, numerar, fonduri sau titluri de valoare.
Autorii studiului avertizează că această diferență se poate accentua, deoarece cei care au deja averi mari pot investi mai diversificat și mai profitabil, inclusiv în acțiuni sau private equity. BCG estimează că ponderea super-bogaților în averea financiară a Germaniei va continua să crească până în 2030.
Potrivit Boston Consulting Group, cele mai mari averi financiare din lume se află în Statele Unite, cu 147 de trilioane de dolari, urmate la mare distanță de China și Japonia. Germania ocupă locul al patrulea, cu 12,4 trilioane de dolari.
Tot mai multe averi sunt plasate în străinătate. Hong Kong a depășit pentru prima dată Elveția ca destinație preferată pentru astfel de fonduri, pe fondul fluxurilor de capital venite din China continentală.
În Germania, peste jumătate din averea totală este investită în bunuri materiale, precum imobiliare, metale prețioase și alte active fizice. În schimb, acțiunile și alte investiții pe piața de capital sunt mai puțin răspândite decât în alte țări. BCG explică această situație prin faptul că germanii rămân investitori prudenți.
Discuții recurente privind redistribuirea
Studiile privind averile, realizate periodic de bănci, asigurători și firme de consultanță, capătă o relevanță sporită în actualul context politic din Germania, unde guvernul caută soluții pentru finanțarea unui amplu pachet de reforme. Partidul Social-Democrat, dar și unii reprezentanți ai Uniunii Creștin-Democrate, între care premierul Saxoniei, Michael Kretschmer, s-au arătat deschiși ideii de a-i taxa mai mult pe cei super-bogați.
Publicația Spiegel notează că datele prezentate în studiul BCG vor alimenta probabil ambele tabere din coaliție.
Pe de o parte, pe cei care cer o contribuție mai mare din partea bogaților, prin taxe de moștenire mai ridicate sau impozite mai mari pentru veniturile mari. Pe de altă parte, pe cei care cred că inegalitatea poate fi combătută printr-o mai bună educație financiară și prin încurajarea investițiilor în acțiuni încă de la vârste tinere.
Consultanții avertizează că averea netă a Germaniei ar putea crește mai lent decât media vest-europeană și globală, pe fondul apetitului redus pentru investițiile bursiere, dar și al unor probleme structurale precum stagnarea economică, îmbătrânirea populației și productivitatea slabă.