Străin în propria ţară

Christian Keller a realizat ce înseamnă să fii unul dintr-o mulţime abia cu scurtă vreme înainte de terminarea facultăţii. Era în Filipine, îşi pregătea lucrarea de diplomă. În jurul lui mişunau oameni, dar el nu atrăgea atenţia nimănui. „Era un sentiment de linişte: nu sar în ochii nimănui.” Dar liniştea era amestecată cu tristeţe. Christian şi-a dat seama ce povară l-a apasat în ultimii 30 de ani în Germania, ca german cu origini filipineze.

Christian lasă impresia că experienţele neplăcute, trăite printre germani, nu-l afectează. Berlinezul în vârstă de 42 de ani râde cand rememorează anumite întâmplări. De exemplu, pe cea petrecută într-un oraş din sudul Germaniei, pe care îl vizita impreună cu fiica sa. La vederea lor, o doamnă în vârstă şi-a întrebat partenerul în gura mare, fără pic de jenă, dacă este posibil ca fetiţa aceea cu păr arămiu să fie, într-adevar, fiica bărbatului cu păr negru şi ten întunecat.

Dar gluma are limite. “În Saxonia un skinhead mi-a strigat cuvinte rasiste”, povesteşte Christian. Era împreună cu soţia şi cu copiii. Pentru el însuşi nu se teme. Are un trup masiv şi afişează siguranţă de sine. Cine s-ar încumeta să-l provoace? Însă el spune că “radarul” îi funcţionează permanent, mai ales când se află cu familia la drum. E solicitant şi îl scoate din sărite.

Tratamentul egal şi Constituţia

Naţionalitatea germană se dobândeşte prin naştere sau în urma încetăţenirii. Şi pentru că toţi oamenii sunt egali, culoarea pielii sau originea n-ar trebui să conteze. Există poveşti frumoase cu oameni de origine straină care au devenit modele în societatea germană.

Este povestea baieţelului vietnamez devenit vicecancelar, liberalul Philipp Rösler (FDP). Este povestea lui Aygül Özkan, nascută într-o familie turcă, la Hamburg, devenită ministru al familiei şi integrării în landul Saxonia Inferioară. Sunt poveştile unor oameni trataţi cu respect mai ales pentru că, totuşi, au reuşit.

Probleme pe piaţa muncii

Cel mai caştigat e cel al cărui nume “corespunde”, adică sună nemţeşte. Christian Keller nu a avut niciodată probleme cu rasismul când şi-a căutat o locuinţă sau când a trimis aplicaţii pentru joburi. “Dacă aveţi un nume străin, s-ar putea ca aplicaţia dumneavoastră să ajungă rapid sub un morman de hârtii şi sa nu fiţi invitat niciodată la interviu”, afirmă Nuran Yigit, reprezentant al Reţelei Antidiscriminare Berlin (ADNB). 

Institutul pentru viitorul pieţei muncii (IZA) din Bonn confirmă declaraţia doamnei Yigit. În cadrul unui studiu, în vederea efectuării unei practici, au fost trimise mai multe aplicaţii cu conţinut identic, dar nume diferite. S-a constatat că CV-urile pe care erau menţionate nume germane au primit cu 14% mai multe raspunsuri pozitive comparativ cu aplicaţiile pe care figurau nume turceşti.

“Există acea promisiune a societăţii germane că îi vei aparţine dacă te straduieşti destul, dacă faci totul corect şi dacă înveţi bine, dar e o minciună!”, spune Nuran Yigit. Colegul ei, Serdar Yazar a testat o serie de cluburi din capitala Berlin şi a constatat că accesul străinilor este îngrădit: “Am trimis un grup de băieţi cu trăsături meridionale, iar portarul le-a spus că nu mai sunt locuri, le-a refuzat intrarea”. “Imediat la uşa clubului am trimis grupul de baieţi blonzi şi brusc n-a mai fost nicio problemă”, povesteşte Yazar.

“Discriminare cu zâmbetul pe buze”, numesc specialiştii atitudinea de respingere pe un ton prietenos de care au parte cei ce nu par a se trage din tată-n fiu din Germania. Brusc, locuinţa din anunţ “tocmai a fost închiriată”, în restaurant “are loc o petrecere privata” sau la hotel “nu mai sunt camere libere”. Cine se simte discriminat în Germania poate depune plângere la centrele de consiliere ale ADNB.

Există, însă, şi o formă de discriminare mascată, manifestată de cele mai multe ori fără intenţie: pentru un străin bine integrat sau născut şi crescut în Germania, atât de des rostita: “Vai, dar cât de bine vorbiţi germana!” e o jignire, nu un compliment.