Steinmeier: SUA, China şi Rusia pun în pericol ordinea internaţională | Germania | DW | 14.02.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Steinmeier: SUA, China şi Rusia pun în pericol ordinea internaţională

În deschiderea Conferinţei de Securitate de la München, preşedintele Germaniei a criticat politica egocentrică a SUA, Chinei şi Rusiei şi s-a declarat un adept al multilateralismului.

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a reproşat SUA, Chinei şi Rusiei că pun în pericol ordinea internaţională prin acţiunile lor egoiste. "Fiecare ţară ar trebui să vadă unde ajunge dacă pune interesele proprii mai presus de interesele tuturor celorlalţi", aceasta pare să fie deviza preşedintelui SUA, Donald Trump, a declarat Steinmeier în discursul de deschidere a Conferinţei de Securitate de la München. Totuşi, Steinmeier a elogiat cooperarea transatlantică şi a subliniat că aceasta trebuie menţinută.

"Nu se respectă dreptul internaţional"

Preşedintele Germaniei a reproşat Rusiei că a anexat Crimeea "fără a ţine cont de dreptul internaţional". Rusia "a recurs la mijloace militare şi la strămutarea violentă a graniţelor pe continentul european, făcând din asta iarăşi un mijloc politic", a subliniat vorbitorul. Nesiguranţa şi imprevizibilitatea sunt urmările acestor acţiuni, a mai evidenţiat el.

La rândul ei, China a devenit prin ascensiunea din ultimele decenii un actor important în instituţiile internaţionale. "Dar, concomitent, nu acceptă dreptul internaţional decât selectiv, acolo unde nu contravine propriilor interese", a punctat preşedintele federal. Acţiunile Chinei în Marea Chinei de Sud îi deranjează pe vecinii din regiune. "Iar acţiunile Chinei împotriva minorităţilor din propria ţară ne deranjează pe noi toţi", a spus el, făcând aluzie la relatările privind arestarea în masă a uigurilor.

"Mai multă neîncredere, mai mult armament, mai puţină securitate"

Pe acest fundal, Steinmeier a avertizat că există riscul reluării cursei înarmărilor. "Ne întoarcem la vechea dilemă de securitate. Mai multă neîncredere, mai mult armament, mai puţină siguranţă - acestea sunt urmările ei obligatorii. Care conduc spre o nouă cursă a înarmării nucleare, care nu va produce doar noi arme, ci şi noi puteri nucleare, cu toate riscurile de rigoare pentru stabilitatea nucleară, care este oricum precară", a avertizat Steinmeier. Revenirea la interesele naţionale slăbeşte comunitatea internaţională şi în contextul căutării de soluţii pentru problemele globale, între care schimbările climatice. Comunitatea internaţională ar trebui să fie "profund neliniştită" de faptul că instituţiile internaţionale sunt "blocate şi slăbite", a conchis el.

ia/os (afp, dpa, rtr)