Steinmeier: "Situația din China mă îngrijorează profund" | Germania | DW | 28.11.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Interviu DW

Steinmeier: "Situația din China mă îngrijorează profund"

Președintele Germaniei a vorbit într-un interviu în exclusivitate la DW despre situațiile din China și Ucraina. În opinia sa, discuții despre un armistițiu între Kiev și Moscova nu prea ar avea sens la momentul actual.

Președintele federal Frank-Walter Steinmeier | Interviu la Deutsche Welle 2022

Frank-Walter Steinmeier, intervievat de Deutsche Welle

Frank-Walter Steinmeier privește cu înțelegere protestele populației chineze față de politica foarte dură anti-coronavirus a regimului de la Beijing. "Imaginile din Beijing și din alte orașe chineze mă impresionează", a spus el pentru DW. Și în Germania, mulți oameni au fost afectați de măsurile anti-pandemie. "Putem doar să ne imaginăm cât de mare este povara suportată de oamenii din China, unde măsurile mult mai stricte și mult mai de durată se aplică încă și azi." 

China | Coronavirus - Protest la Beijing

La capătul răbdării: oamenii protestează în China față de politica anti-coronavirus a guvernului

"Beijingul trebuie să respecte libertatea de exprimare" 

Indignarea oamenilor față de politica de zero Covid a guvernului chinez a dus în ultimele zile la proteste masive în Republica Populară. Incidentul care a declanșat totul a fost un incendiu cu zece morți joia trecută într-o clădire de locuințe din Urumqi în regiunea Xinjiang, din nord-vestul Chinei. "Ca democrat, pot să spun doar că libertatea de exprimare este un bun important", spune președintele federal. "Și ceea ce vedem în aceste zile pot să asociez doar cu speranța că autoritățile din China vor respecta acest drept la libera exprimare și dreptul de a protesta."

"Ucrainenii sunt amenințați de lipsuri, întuneric și frig"

Referitor la războiul Rusiei în Ucraina, Steinmeier a condamnat recentele atacuri ale Rusiei împotriva civililor ucraineni și a infrastructurii de gaz și electricitate din Ucraina: "Cred că este vorba de o parte din strategia de război a Rusiei. Ne confruntăm nu doar cu un brutal război de agresiune, purtat cu mijloace militare împotriva armatei ucrainene. Pe măsură ce iarna se apropie, devine tot mai clar că ne confruntăm și cu un brutal război asupra infrastructurii critice și, implicit, împotriva populației civile". Steinmeier se declară profund îngrijorat de situația în care se află oamenii din regiunile afectate de război: "Am văzut deja ce îi așteaptă pe oamenii din Ucraina: lipsuri, întuneric și frig".

"Discuțiile pe marginea unui armistițiu ar consfinți furtul teritorial comis de Rusia"

Președintele german, fost ministru de Externe, crede că nu a venit încă momentul discuțiilor despre un armistițiu. "Toate recomandările privind un armistițiu în acest moment sunt desigur frivole, deoarece un armistițiu ar consfinți acum o nedreptate. Un armistițiu ar însemna că Rusia ar urma să păstreze teritoriile pe care le-a ocupat ilegal. Și ar mai fi consfințite astfel încălcările frontierelor, nerespectarea dreptului internațional și furtul teritorial." 

Ucraina război| Herson

Herson: Un bărbat stă în fața ruinelor casei sale, în care șapte persoane au căzut victime unui atac rusesc

Steinmeier a reacționat cu reținere la ideea acordării de către Vest și Germania de posibile garanții de securitate pentru Ucraina înaintea unor negocieri între Kiev și Moscova. "Ne aflăm deocamdată într-un stadiu în care nu putem preciza cum ar putea arăta aceste garanții de securitate." 

"Între timp, Kievul este recunoscător Germaniei"

Întrebat de rolul Germaniei în conflictul din Ucraina, președintele german a subliniat că iritațiile de la început dintre politicienii aflați la guvernare în Germania și Ucraina ar fi fost între timp rezolvate. Steinmeier însuși a fost nevoit să renunțe la o planificată vizită la Kiev la începutul războiului, după ce guvernul ucrainean a anunțat că nu dorește ca șeful statului german să vină în Ucraina. Steinmeier a făcut până la urmă vizita, în octombrie. "Am fost în Ucraina, după cum știți, și pot doar să confirm că acele critici la adresa sprijinului militar german nu mai sunt de actualitate, acum domnește dimpotrivă recunoștința." Mai ales ajutorul german în apărarea aeriană a Ucrainei ar fi fost deosebit de important.

"Nu e voie să se ajungă la folosirea armelor nucleare"   

La începutul războiului, Steinmeier a fost criticat dur în Ucraina din cauza contactelor sale anterioare apropiate cu Rusia pentru un timp îndelungat. Amenințarea Rusiei de a utiliza inclusiv arme nucleare este considerată intolerabilă de către Steinmeier. "Această amenințare contrazice toate experiențele noastre istorice. Este vorba de o nouă escaladare operată de Rusia în acest război. Nu este voie să se ajungă la folosirea de arme nucleare!" 

Berlin | DW Rosalia Romaniec și Frank-Walter Steinmeier

Președintele german Frank-Walter Steinmeier, în dialog cu Rosalia Romaniec, șefa departamentului Current Politics la DW, la Palatul Bellevue din Berlin

"Îi sunt foarte recunoscător Bundestag-ului"

Președintele federal a salutat în dialogul cu DW intenția camerei inferioare a legislativului german Bundestag de a recunoaște săptămâna aceasta așa-numitul Holodomor din Ucraina și de a-l numi genocid. La începutul anilor '30, milioane de oameni au murit de foame în Ucraina din cauză că regimul sovietic de atunci a limitat și confiscat sistematic alimentele. Printr-o rezoluție comună, SPD, CDU/CSU, ecologiștii și FDP vor să recunoască acum aceste crime împotriva poporului ucrainean. Potrivit lui Steinmeier: "A fost strategia intenționată a regimului Stalin în anii 1932 și 1933 de a înfometa o parte din populația fostei Uniuni Sovietice." Steinmeier s-a declarat "foarte, foarte recunoscător" pentru această inițiativă a Bundestag-ului.

Ucraina | Vizită la un monument dedicat victimelor Holodomor la Kiev

Comemorarea Holodomor, foametea din anii '30 de care au suferit ucrainenii, provocată de conducerea de atunci a URSS

Consolidarea perspectivei aderării la UE pentru Balcanii de Vest

Steinmeier mai crede că războiul din Ucraina a schimbat și perspectivele țărilor din Balcanii de Vest, ceea ce ar putea duce la primirea unora dintre ele în UE. Steinmeier va vizita săptămâna aceasta Macedonia de Nord și Albania. Mai multe țări din regiune s-au plâns recent că UE ar lua în considerare doar o eventuală aderare a Ucrainei. "Înțeleg această neliniște, dar călătoria în Macedonia de Nord și Albania servește și pentru trimiterea următorului mesaj: dacă progresele interne necesare vor fi atinse, atunci și drumul spre aderarea la Uniunea Europeană va deveni mai clar."