Steaua lui Rice

In chestiune sunt deopotrivă conflictul cu extremiştii kurzi din Turcia şi nordul Irakului şi resuscitarea muribundului proces de pace israeliano-palestinian.

Vădita ei inteligenţă şi hotărîrea cu care Condoleezza Rice s-a impus în cercurile superioare ale puterii americane i-au conferit autoritate şi i-au sporit oştirea de admiratori. Multă vreme a fost considerată megastarul administraţiei americane. Lui Rice nu i-au reuşit însă prea multe. Recolta ei de rezultate nu e nici pe departe pe măsura abundenţei retoricii ei briliante.

Incît steaua ei pare să fi început încet dar sigur să apună, între altele din cauza controverselor iscate de reproşul controlului insuficient la care au fost supuse în Irak serviciile particulare de securitate. Audiată în congres pe această temă, Şefa diplomaţiei americane a răspuns săptămîna trecută că „regretă sincer absenţa controlului asupra acestor serivicii private de securitate, pentru care, personal” i-a una, ar fi „pledat cu multă putere”.

La 52 de ani, secretarul departamentului de stat este în defensivă. Controlul asupra unor firme de securitate precum Blackwater, care îi păzeşte pe diplomaţii americani din Irak ţine de responsabilitatea departamentului condus de Rice.

Or, Blackwater a făcut titluri de-o şchioapă în urma unor schimburi de focuri soldate cu mulţi morţi, precum şi a absenţei unei supravegheri adecvate din partea departamentului de stat.

Inaintea audierii din congres, Rice s-a văzut nevoită, colac peste pupăză, să se confrunte şi cu o demonstrantă, care a ameninţat-o cu Tribunalul Internaţional de la Haga pentru crime de război.

Probleme îi crează şefei diplomaţiei irakiene nu doar situaţia dificilă din Irak, sau corupţia enormă care domneşte între Eufrat şi Tigru, ci şi conflictul israeliano-arab. Ca şefă a diplomaţiei americane şi anterior, în calitatea ei de consilier pentru probleme de securitate al preşedintelui Bush, Rice n-a izbutit să mişte prea mult în litigiul dintre palestinieni şi statul evreu.

Mai nou, secretarul departamentului de stat încearcă să repună procesul de pace pe linia de plutire prin proiectata conferinţă din SUA asupra Orientului Mijlociu. Dar potrivit biografului Condolezzei Rice, Glenn Kessler „eforturile democratizării Orientului Mijlociu, pe care le-a invocat la începutul mandatului ei, au eşuat în mare măsură. Va fi greu să se schimbe acest lucru prin intermediul conferinţei din America”, a mai opinat Glenn, afirmînd că Rice ar fi comis o serie de greşeli, care nu s-ar mai lăsa lesne îndreptate.

Şefa diplomaţie americane şi-a păstrat totuşi intactă nădejdea că va izbuti să relanseze procesul de pace. Ea speră, concomitent, să-i convingă pe turci să renunţe la invadarea nordului Irakului spre a-i pedpesi pe extremiştii kurzi.

Or, americanii nu par dispuşi să se conformeze apelurilor insistente ale Ankarei, de a întreprinde ei înşişi o campaniei împotriva combatanţilor partidului kurd PKK, deşi Rice a evocat ceea ce a numit „acţiuni concrete” ale SUA în vederea susţinerii luptei turcilor cu interzisul partid al separatiştilor kurzi.

Misiunea şefei diplomaţiei americane e cu atît mai dificilă cu cît scade continuu respectul şi încrederea de care se bucură, iar sarcinile de rezolvat sunt de-o compexitate enormă, fie că e vorba de criza iraniană, de catastrofa irakiană sau de relansarea procesului de pace israeliano-palestinian.