Statul german se implică la CureVac, în căutarea vaccinului anti-coronavirus | Germania | DW | 16.06.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Statul german se implică la CureVac, în căutarea vaccinului anti-coronavirus

Statul german preia participațiuni la firma germană de biotehnologie CureVac. Compania face cercetări pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului. Firma ar beneficia astfel de securitate financiară sporită.

Statul german va cumpăra participațiuni la firma de biotehnologie din Tübingen CureVac. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei Peter Altmaier, de CureVac și de investitorul principal al firmei Dievini. Dievini este o societate de investiții care aparține fondatorului SAP, Dietmar Hopp, care deține 80% din CureVac. Statul german nu va avea niciun fel de influență asupra politicii de afaceri a companiei.

Banca de stat KfW Bank ar urma să achiziționeze 23% de noi acțiuni pentru 300 de milioane de euro. CureVac face cercetări, printre altele, pentru găsirea unui vaccin anti-coronavirus. Firma a intrat în atenția presei după ce SUA ar fi dorit să o cumpere. Președintele Trump ar fi oferit, potrivit unor relatări de presă, o sumă mare de bani pentru a asigura mai întâi un vaccin pentru țara sa. Firma a negat mereu aceste informații, inclusiv la ultima conferință de presă de luni Dietmar Hopp s-a exprimat în același sens.

160 de candidați la producerea unui vaccin

Tehnologia dezvoltată de CureVac ar avea potențialul de a crea noi vaccinuri și modalități de terapie pentru numeroși oameni, pe care să le facă disponibile în piață, a declarat ministrul Altmaier la conferința de presă convocată pe termen scurt. Implicarea la această firmă ar face parte din strategia industrială a guvernului german. CureVac este una din firmele implicate în cursa mondială pentru dezvoltarea unui vaccin anti-coronavirus. Dietmar Hopp a declarat că se bucură că "importanța biotehnologiei este recunoscută și de stat și că această ramură industrială cheie poate fi sprijinită prin efectuarea cercetărilor timpurii necesare". Guvernul german ar vrea astfel să consolideze securitatea financiară a companiei.

La sfârșitul săptămânii trecute, Germania, Franța, Italia și Olanda au anunțat o înțelegere cu concernul farmaceutic AstraZeneca. Cele patru state ar dori să asigure primirea a 400 de milioane de doze ale unui vaccin aflat în dezvoltare.

Potrivit unui studiu al grupului de cercetare și consultanță EY, 160 de firme ar lucra în prezent la crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus. La vaccin s-ar mai adăuga 240 de posibile substanțe terapeutice care ar urma să reducă simptomele în cazul Covid-19. Unul din cele mai cunoscute medicamente din această categorie este Remdesivir, de la Gilead Sciences. Inițial, medicamentul a fost creat împotriva virușilor Ebola și Marburg, dar nu a trecut la dezvoltarea sa și ultimul obstacol terapeutic înainte de a fi utilizat în aceste afecțiuni. Se analizează acum în faza a treia de studiu, cea finală, dacă medicamentul ar putea fi utilizat în pandemia de coronavirus.

97% la gunoi

În timp ce costurile de investiții în medicamente deja existente destinate unor alte afecțiuni sunt încă suportabile, sumele de bani necesare pentru cercetările preparatelor noi sunt mult mai mari. Iar riscurile de a pierde acești bani sunt ridicate, în funcție de succesul sau eșecul noilor substanțe. Acest aspect a cântărit mult în decizia guvernului german de a se implica financiar la CureVac, decizie care extinde spațiul de manevră al companiei. Și în alte țări guvernele ajută cu bani firmele care lucrează la dezvoltarea de vaccinuri. Pe lângă riscurile financiare asociate costurilor de dezvoltare a medicamentelor, trebuie create și capacități de producție pentru a putea produce rapid un posibil preparat la scară largă și a-l distribui la nivel mondial.

"Nu există garanții că vom obține un vaccin sau medicament sigur și eficient. Potrivit estimărilor noastre, 97% din variantele de vaccin probate acum nu vor vedea lumina zilei", a declarat Alexander Nuyken, expert pentru tranzacții în domeniul Life Sciences. La final, rămân trei-patru preparate care vor ajunge să fie folosite terapeutic.

Mai multă cercetare, cifră de afaceri mai mare

Potrivit studiului EY, costurile pentru cercetare și dezvoltare au crescut deja de anul trecut semnificativ la cele mai mari 21 de concerne farmaceutice mondiale. Acestea au investit cu 14% mai mult în cercetarea de noi terapii și medicamente decât în anul precedent. Anul acesta se așteaptă ca trendul să continue, mai ales că se caută vaccinul anti-coronavirus.
Iar marile concerne farmaceutice s-au extins din nou în 2019, după un mic recul în 2018. Este vorba simultan de cifre de afaceri, profituri și investiții în cercetare și dezvoltare. "Mesajul principal este următorul: creșterea din industria farmaceutică s-a dezvoltat pozitiv în anul de dinaintea crizei coronavirus", a spus Gerd Stürz de la EY.

După profituri mai mici în 2018, concernele farmaceutice și-au sporit câștigurile cu 12% în 2019. La fel și în cazul cifrelor de afaceri.

Observatorii din piață cred că firma care va câștiga cursa dezvoltării vaccinului anti-coronavirus va face venituri suplimentare de miliarde. Posibil deci ca o astfel de investiție precum cea făcută de guvernul german la CureVac să se dovedească, pe termen lung, foarte profitabilă.