Statele vs. liberalism transnaţional

Cu o zi înainte de a pleca la Consiliul European, preşedintele Traian Băsescu a rezumat poziţia sa în câteva fraze: ”Abordarea mea va fi către colegii europeni: hai să nu credem niciodată 100% în promisiunile şi angajamentele Federaţiei Ruse, plecând de la concluzia că Rusia nu se va opri aici. Momentul nu-l putem prezice, dar, personal, ca şef al statului român, am spus-o şi public, o spun ori de câte ori am ocazia: este doar un episod, Crimeea, după episodul georgian.” Întrebarea care pluteşte în aer este dacă Rusia se va mulţumi cu Crimeea sau va încerca să avanseze şi în estul Ucrainei. De răspunsul la această întrebare depind natura şi nivelul sancţiunilor care urmează să fie aplicate Rusiei.

Dar răspunsul nu este uşor de dat, deoarece statele europene în marea lor parte nu îşi doresc să adopte sancţiuni economice grave, care s-ar răsfrânge asupra propriilor economii. Sancţiunile de până acum, care constau în îngheţarea conturilor unor oficiali ruşi de rangul al doilea şi a unor actuali responsabili din Crimeea, pot fi privite ca un averstisment. În paralel, administraţia Obama a fost mai incisivă, atingând cercul apropiaţilor lui Putin, dar fără să meargă nici ea mai departe.

S-a creat un conflict nou, cu efecte imprevizibile. Mediile de afaceri din ţările occidentale nu sunt solidare cu politica propriilor guverne. Mai ales în Germania, Franţa sau Italia, asociaţiile patronale, dar şi sindicatele dezaprobă intenţia adoptării de sancţiuni economice. Ele se tem, fireşte, de măsurile de retorsiune pe care le-ar adopta Rusia şi care le-ar distruge afacerile. De exemplu, Emmanuel Quidet, preşedintele camerei de comerţ şi industrie franco-ruse, s-a opus energic sancţiunilor, susţinând că ele ar afecta Franţa mai mult decât Rusia. Franţa a devenit în ultimii paru ani al treilea mare investitor occidental în Rusia, după Germania şi Suedia. Peste 1200 de societăţi franceze sunt implantate în Rusia şi aproape 7000 care îşi exportă produsele acolo. Auchan a devenit cel mai mare angajator privat de pe piaţa rusească.

În Germania, ambianţa nu e mai puţin încordată. Chiar dacă germanii admit că Rusia ar avea totuşi mai mult de pierdut din războiul sancţiunilor, mediile de afaceri cer multă prudenţă. Preşedintele federaţiei exportatorilor din Germania, Anton F. Börner, solicita guvernului să nu ”lanseze rachetele sancţiunilor”. Mediile de afaceri sunt preocupate să o convingă pe cancelara Angela Merkel să revină la tonul tradiţional al politicii germane mai conciliante faţă de Rusia. Germania ar fi probabil ţara europeană care ar pierde cel mai mult dintr-un asemenea război al sancţiunilor, căci este cel mai mare investitor occidental pe piaţa rusească. Cu aproximaţie, sunt 6000 de societăţi germane care au investit peste 20 de miliarde de euro.

În sfârşit, subiectul gazelor ocupă şi el un loc important, căci potrivit unor experţi ”nu există nicio alternativă reală la livrările de gaze ruseşti pentru Germania” (Kirsten Westphal, citat de Handelsblatt). Opinia publică din Germania este, de asemenea, puţin favorabilă unei poziţii dure. Potrivit unui sondaj publicat de ZDF (14 martie 2014), 44% dintre germani consideră că ar fi bine ca UE să nu treacă la sancţiuni economice, 26% susţin sancţiunile economice şi 3% recomandă o intervenţie militară europeană în Ucraina.

Italia, Austria, Bulgaria au la rândul lor relaţii comerciale pe care se tem să le pună în pericol. Austriecii cel puţin au investiţii directe de cel puţin 7 miliarde de euro în Rusia.

Politicile naţionale par să meargă în acest moment împotriva liberalismului şi împotriva ideologiei care a guvernat Occidentul în ultima jumătate de secol. Este simptomatic felul în care partizanii politicii dure culpabilizează mediile de afaceri, acuzându-le direct sau indirect de lipsă de loialitate. Guvernele însele caută să obţină din partea marilor concerne să asume sacrificii în numele ”moralei”. Unul dintre reprezentanţii mediilor de afaceri care s-a arătat mai favorabil solicitării cancelarului Angela Merkel a declarat că susţine guvernul căci, ”dreptul popoarelor primează” (Ulrich Grillo, preşedintele federaţiei industriaşilor germani).

Acesta ar fi aşadar tabloul: ”dreptul popoarelor” împotriva liberalismului transnaţional. Cei care susţin sancţiunile, cu preţul sacrificiilor economice şi compromiterii a tot ceea ce au creat ultimii 20 de ani de liberalism, argumenteză că Putin va distruge, dacă nu va fi oprit, toate libertăţile civile în Europa de răsărit. Dar, pe de altă parte, ce anume a susţinut mai bine libertăţile civile decât libera circulaţie a mărfurilor între Vest şi Est ? Capitalul occidental a purtat cu sine peste tot unde s-a dus ideile liberale şi a subminat puternic toate conservatorismele locale. Nimic nu este mai subversiv în Rusia lui Putin decât capitalul european. Or, o închidere subită a pieţelor, cu toate frustrările inevitabile, ar putea oferi un mediu excelent pentru resurecţia doctrinelor de tipul celei practicate de Alexander Dughin, bunăoară. Abia războiul sancţiunilor ar putea scoate la iveală partea cea mai periculoasă din actualul regim de la Kremlin şi care a fost ţinută în frâu tocmai de relaţiile economice strânse cu Europa. Întrebarea pe care şi-o pune UE este dacă nu cumva reacţia politică la ocuparea Crimeei este exagerată

Partizanii sancţiunilor dure susţin contrariul: Rusia ar fi pornit deja cruciada antioccidentală şi orice slăbiciune ar fi fatală. Sacrificarea relaţiilor comerciale cu Rusia şi regresul de moment al liberalismului ar fi preţul necesar penru a salva temeiurile politice ale libertăţii.

La Bucureşti, preşedintele Băsescu analizează problema în termeni mai modeşti. Pentru el e o chestiune de raporturi de forţe militare şi nu a scăpat prilejul de a spune că a avut dreptate în 2008, când a susţinut propunerea preşedintelui George W. Bush de admitere în NATO a Ucrainei şi Georgiei. El este pro-american din instinct şi pare să nu înţeleagă mare lucru din frământările Europei occidentale. În fine, e clar că sancţiunile economice nu sunt uşor de luat, după cum e clar că statele care au mai puţin de pierdut vor afişa mai multă exigenţă, pe cheltuiala altora.