Stînga europeană în mari dificultăţi

Progresismul tradiţional al stîngii pare să nu mai aibă viitor. Comentatorii occidentali abordează azi pierderea de viteză, care-i confruntă pe socialişti şi social-democraţii europeni după ce premierul britanic şi-a anunţat retragerea.

Ziarele germane se ocupă şi de ceea ce Frankfurter Allgemeine Zeitung numeşte „perspectivele de loc trandafirii ale concernului german Telekom", zguduit de un conflict de muncă fără precedent. E vorba de o întreprindere nu de mult privatizată, ai cărei angajaţi, între care mulţi funcţionari publici, „se bucură de salarii duble şi de un program de lucru net mai redus decît ale concurenţilor lor”, mult mai competititivi de pe piaţa liberă. Motiv pentru care sindicatele, după cum sugerează cotidianul consarvator din Frankfurter, sunt silite să admită că salariaţii n-au cum să evite sacrificii dureroase.

Şi ziarele de stînga din Germania lansează greviştilor un apel cerîndu-le să treacă rapid la masa negocierilor pentru a rezolva problemele concernului şi a nu cădea victimă unei liberalizări necontrolate.

Der Standard din Viena le cere socialiştilor francezi să se reformeze, în timp ce Le Monde de la Paris deplînge decăderea stîngii europene. Ziarul marchează începutul degringoladei care ar coincide cu victoria liderei creştin-democrate Angela Merkel în Germania şi s-ar datora, în condiţiile schimbărilor globale, expansiunii dorinţei de ordine, autoritate şi valori .

In răstimp, un mare reformist al stîngii şi-a luat adio. Pînă şi ziarele de stînga din vestul continentului, care n-au scăpat nici un prilej de-al condamna pe Tony Blair pentru încăpăţînarea sa de rămîne solidar cu SUA în campania contra dictaturii lui Saddam Hussein şid e a resita în acest domeniu furiei criticilor săi se înclină astăzi în faţa marelui lider britanic.

Blair, scrie ziarul Trouw din Haga, „continuă să fie convins de justeţea războiului din Irak, ca parte a luptei contra răului din lume. Ceea ce l-a costat susţinerea majorităţii cetăţenilor britanici. Dar e nedrept să i se reducă importanţa pe eşichierul internaţional la rolul său controversat din Irak. In genere, Europa n-a prea avut parte în ultimele decenii de un om politic cu elanul lui Blair. La 54 de ani, Blair n-a părăsit încă scena globală, spre binele întregii lumi”, se mai bucură ziarul.

Blair, scrie Dagens Nyheter din Stockholm, „a propulsat lumea net mai mult decît ne imaginăm. Impresionantul său angajament include triumfurile sale electorale neegalate în istoria partidului laburist şi succesele sale din ultimul deceniu, ca lider pe scena internaţională. In ciuda criticilor enorme, parţial justificate, Blair şi-a păstrat verticalitatea şi fermitatea morală în alianţa sa cu SUA. Tot el a repurtat un succes istoric în aplanarea conflictului din Irlanda de Nord. Tony Blair”, mai scrie ziarul suedez, „s-a mişcat în permanenţă în centrul celor mai importante chestiuni ale timupului nostru, dînd lumii impulsuri mai puternice decît putem bănui”.

Şi Rhein-Neckar-Zeitung din Heidelberg concede că „istoria îl va trata foarte probabil cu net mai multă mărinimie decît contemporanii săi supăraţi, devreme ce performaneţele sale (ieşite din comun) le vor supravieţui erorilor. Că Blair nu şi-a pierdut instintcul politic a dovedit-o de altfel determinîndu-şi momentul propriei retrageri”.

Partidulului laburist, relevă şi alţi analişti, îi va fi mult mai greu fără el. Cu atît mai mult cu cît, după cum notează Tagesspiegel din Berlin, Blair a fost acela care a redat formaţiunii sale şansa de a fi votată şi acceptată de clasa de mijloc (britanică). „El este cel care şi-a modernizat partidul, inaugurînd indirect şi în rîndul opoziţiei conservatoare o mişcare de reformă. Extremismul a fost pus la colţ, deşi stînga radicală nu i-a iertat niciodată lui Blair opţiunile sale de dreapta”.

Iar ziarul berlinez Die Welt adaugă că „Blair e nu doar victima războiului irakian, alături de Saddam şi de George Bush, ci şi a propriei sale longevităţi politice”. Dar liderul britanic „şi-a modernizat partidul, păstrînd intact succesul economic întemeiat (în Regatul Unit) de reformele (conservatoarei) Maggy Thatcher.