″Sputnik″ ar urma să aterizeze în Germania | Germania | DW | 08.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Coronavirus

"Sputnik" ar urma să aterizeze în Germania

Guvernul german vrea să discute cu Rusia despre vaccinul anti-coronavirus Sputnik V. Ministrul german al Sănătății avertizează însă față de declanşarea unei pseudodezbateri.

"Vaccinurile nu au nicio ideologie", a clamat premierul bavarez Söder, înainte de a anunța semnarea unui precontract de achiziționare în regie proprie a vaccinului anti-coronavirus produs de Rusia. Acum, demersul său are adepți și la nivel federeal: ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a precizat că și el discută cu Moscova pentru eventuale livrări ale vaccinului Sputnik V în Germania. Totuși, trebuie să avem grijă să nu generüm o pseudodezbatere, un fel de "Fata Morgana", a spus el la postul public WDR.

Omologare, condiții, date, cantități

Urmăriţi videoclipul 03:26

Rușii se vaccinează în număr mare fiindcă au încredere totală în Sputnik V

Asta pentru că, înainte de a comanda vaccinul Sputnik V, trebuie depășite câteva obstacole. Spahn a atras atenția că serul trebuie mai întâi omologat în UE. "În acest sens, Rusia trebuie să pună la dispoziție informații (despre eficiența vaccinului - n.r.)." Cât timp aceste date nu sunt disponibile, vaccinul nu va fi aprobat în UE.

A doua problemă este apoi comanda însăși, potrivit lui Spahn. Comisia Europeană a anunțat deja că nu va mai semna contracte pentru cumpărarea de doze de Sputnik V, o abordare opusă față de cea practicată cu vaccinurile BioNTech, Moderna și AstraZeneca.

Macedonia de Nord, centru de vaccinare în Skopje

Sputnik V este folosit deja în lumea întreagă: de exemplu, aici, în Macedonia de Nord...

În plus, este vorba și de câte doze pot fi livrate și când anume, a adăugat Spahn. "Pentru a influența cu adevărat situația actuală, livrările trebuie să sosească deja în următoarele două până la cinci luni - altfel vom avea oricum destul vaccin până atunci."

"Sputnik V nu poate ajuta pe termen scurt"

Responsabilul cu vaccinurile în cadrul Comisiei Europene este sceptic. La întrebarea dacă seruri din Rusia sau China ar putea ajuta să se atingă pragul de vaccinare a 70% din populația Uniunii până în vară, Thierry Breton a scris pe blogul său: "Mă tem că răspunsul este NU."

Pakistan Sputnik V vaccinare

... în Pakistan

Francezul a insistat că nu are de ce să pună la îndoială eficacitatea, siguranța și calitatea unor vaccinuri produse în afara UE. Cu evaluarea acestor preparate se ocupă autoritatea europeană pentru medicamente EMA. Aceasta analizează vaccinul rusesc de la începutul lui martie. Dar orice firmă care vrea să producă un vaccin ar avea nevoie de minimum zece luni, potrivit responsabilului european. De aceea, ar trebui să ne concentrăm pe producția vaccinurilor care au fost deja sau urmează a fi omologate în UE.

Cât de sigură este producția în Rusia?

Ungaria a aprobat deja în februarie, în regie proprie, vaccinul Sputnik V și îl utilizează în prezent. Slovacia și Cehia au comandat de asemenea acest ser, fără să mai aștepte aprobarea EMA. Totuși, Slovacia a primit tranșe de vaccin rusesc care este diferite de cele analizate de EMA și de publicația de specialitate "The Lancet". Autoritatea slovacă a medicamentelor SUKL nu poate estima riscurile și avantajele celor 200.000 de doze de vaccin rusesc primite. De aceea, acest vaccin nu va fi până la urmă utilizat.

COVID-19 Sputnik-V Iran

... sau în Iran

Premierii de land germani au păreri diferite

În pofida acestor probleme, premierul din Saxonia Anhaltină, Reiner Haseloff, și ministrul Sănătății din Mecklenburg-Pomerania Anterioară, Harry Glawe (ambii de la CDU), cred că achiziționarea de doze de Sputnik V ar prezenta avantaje reale. Dacă Saxonia Anhaltină va aștepta decizia la nivel federal, Mecklenburg-Pomerania Anterioară a anunțat un demers singular, la fel ca Bavaria. Astfel de abordări pe cont propriu nu-i plac deloc premierei din Renania Palatinat, Malu Dreyer. "Pentru achiziționarea de vaccinuri este responsabil guvernul federal", a declarat politiciana SPD. 

os/maw (AFP, dpa, Reuters)