Spotmedia.ro: Nouă șefi de stat și șeful NATO discută la București despre apărarea colectivă în fața Rusiei | Vocile celorlalţi | DW | 10.06.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalţi

Spotmedia.ro: Nouă șefi de stat și șeful NATO discută la București despre apărarea colectivă în fața Rusiei

Şefii de state din Formatul Bucureşti 9 – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – se reunesc vineri, la Palatul Cotroceni.

România București B9 summit B9 Duda Iohannis

Inițiatorii summitului B9 de la București: președintele Poloniei, Andrzej Duda, și președintele României, Klaus Iohannis (arhivă 10.05.2021)

Este un summit găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

La reuniune va participa online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Iniţial, acesta îşi anunţase prezenţa fizică la Bucureşti, însă, în cursul zilei de joi, agenţia de presă Reuters, citând un oficial al NATO, a relatat că Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona zoster şi că va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România.

Conform agendei, ceremonia primirii oficiale a şefilor de state va avea loc vineri, începând cu ora 14:40, în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, urmată, la ora 14:55, de o fotografie de familie în Sala Unirii.

În deschiderea sesiunii plenare a summitului, care va începe la ora 15:00, vor avea intervenţii preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.

La ora 17:15 sunt programate declaraţii de presă comune ale preşedinţilor României şi Poloniei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

Agenda reuniunii vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 – 30 iunie, şi va aborda prioritar consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea.

Preşedintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale NATO cel puţin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambiţios şi ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare, se arată într-un comunicat de presă.

Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a „uşilor deschise”, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare a Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Formatul Bucureşti 9 este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

B9 este o platformă de coordonare şi consultare eficientă a aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic. Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015.

Citiți articolul pe Spotmedia.ro.