1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

 Sondaje și calcule electorale

4 octombrie 2016

Președintele Klaus Iohannis a dat de înțeles, într-o declarație de presă solicitată cu insistență de ziariști, că nu îl va desemna pe Liviu Dragnea cu misiunea formării guvernului.

https://p.dw.com/p/2QrLW
Imagine: Reuters/Bogdan Cristel

Sondajele de opinie publicate în ultimile zile surprind o situație favorabilă pe moment PSD și aliaților săi. Una dintre aceste investigații, prezentate de Nicușor Dan, liderul USR, dezvăluie un avans foarte mare al social-democraților, care ar avea 45% din intențiile de vor, fiind urmați de liberali cu 25%, de USR 10%, ALDE 7%, UDMR 5%, PMP 4% și PRU 1%. Sondajul realizat de KANTAR TNS România a fost comandat de USR și realizat prin telefon intre 14 și 23 septembrie.

Partidul Național Liberal a comandat la rândul său un sondaj care oferă o imagine asemănătoare: PSD ar obține mult mai puțin, dar s-ar plasa totuși pe primul loc cu 38%, PNL ar avea 30%, USR 9%, ALDE 5,5% și PMP 4%. Sondajul a fost realizat aproximativ în aceeași perioadă, între 17 și 24 septembrie.

Să observăm mai întâi că, în ciuda diferențelor extrem de mari între procentele pe care le-ar obține PSD și PNL, ierarhia partidelor este aceeași, ceea ce înseamnă că ea ar putea corespunde realității.

A doua observație este că USR ( USB-ul extins la nivel național) se află pe locul al treilea cu 9-10% (rezultat aproape identic în cele două sondaje), ceea ce, dacă s-ar confirma în alegeri, ar reprezenta o noutate semnificativă pe scena politică. Aparent nefiresc este doar faptul că, deși pare atât de popular în sondaje, noul partid nu a reușit încă să strângă semnăturile necesare. O explicație ar fi că USR nu are o structură organizatorică pe măsura notorietății sale, aspect care i-ar putea fi fatal.

În fine, a treia remarcă este că partidul fostului președinte Traian Băsescu se află la limita pragului, ceea ce înseamnă că ar avea totuși șanse să intre în Parlament.

Am prezentat însă aceste informații doar ca introducere la declarația pe care a dat-o marți președintele Klaus Iohannis. La insistențele ziariștilor, el a spus că nu va investi cu formarea guvernului pe niciun politician care a fost condamnat penal sau care s-ar afla într-un fel sau altul în vizorul justiției. Declarația are consecințe importante, căci, așa cum s-a observat imediat, ea ar putea să se răsfrângă asupra lui Liviu Dragnea. Din tonul declarației s-a mai înțeles că acest lucru nu este în niciun fel discutabil și nu pretinde explicații. Este ceva self-evident, după cum s-a exprimat Președintele.

Asta înseamnă însă că niciun partid cu șansa de a forma guvernul nu are în acest moment un candidat la funcția de prim-ministru. Sau mai curând că cel mai plauzibil candidat din acest moment este tocmai Dacian Cioloș, care este asumat univoc de PNL, dar care evită să formuleze un angajament clar. Ce-i drept, nici PSD nu îl propusese pe Liviu Dragnea, care profita doar de subînțelesurile derivate din poziția sa în cadrul partidului, dar acum este limpede că ar trebui să-și refacă socotelile.

În această situație în care partidele nu au lideri vizibili cu șansa de a deveni prim-miniștri și care să imprime puțin șvung campaniei, nu e de mirare că dorința alegătorilor de a se prezenta la urne este foarte scăzută. Pe de altă parte nu există nici așteptări mari și nici temeri mari. Este posibil, de aceea, să asistăm la un absenteism asemănător celui din 2008. Mecanismul politic va continua să se învârtă din inerție. Președintele va avea însă o misiune importantă și nu lipsită de dificultate, căci miza sa, așa cum a dat de înțeles, este să împace propriile criterii politice cu formele constituționale înțelese atât în litera cât și în spiritul lor. Altfel spus, el a anunțat de pe acum că nu va căuta să dezmintă o majoritate constituită.

Horațiu Pepine