1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sondaj: Schimbările climatice sunt cea mai mare problemă

7 aprilie 2023

Nemulțumirea față de politicile guvernului federal este în creștere în Germania, după cum relevă cel mai recent sondaj reprezentativ Deutschlandtrend, realizat la cererea televiziunii publice ARD.

https://p.dw.com/p/4PoWI
Clima, o preocupare pentru mulţi germani
Căldura persistentă și seceta au predominat în vara anului 2022 la lido Illmitz pe lacul Neusiedl EbbeImagine: Franz Neumayr/picture alliance

Peste 240 de oameni politici și reprezentanți ai societății civile i-au cerut cancelarului Olaf Scholz într-o scrisoare deschisă o implicare mai fermă pentru protecția climei. "Cu cât este mai mare ezitarea noastră, cu atât mai drastice sunt consecințele acesteia. Este de datoria noastră să acționăm deîndată", se arată în scrisoare. ”Suntem printre ultimele generații care pot opri ceea ce ne amenință: pierderea globală a controlului asupra crizei climatice provocate de om”, afirmă semnatarii documentului.

Scrisoarea reflectă opinia unui număr mare de respondenți în actualul sondaj ARD. Astfel, 44% dintre ei spun că progresul în domeniul protecției climei are un ritm prea lent. În rândul susținătorilor celor trei partide aflate la guvernare - Partidul Social-Democrat (SPD), Partidul Verzilor și Partidul Liberal-Democrat (FDP), ponderea este chiar mai mare.

Activişti de mediu
Activişti de mediu lipiţi de carosabil în ElveţiaImagine: Daniel Bockwoldt/dpa/picture alliance

În schimb, electoratul partidelor de opoziție întreține o părere diametral opusă. Aproximativ 45% dintre alegătorii grupului conservator CDU/CSU și 50% din susținătorii Alternativei pentru Germania, cunoscută sub acronimul AfD - dreapta radicală - afirmă că ritmul schimbărilor este prea rapid. La nivelul tuturor partidelor, una din patru persoane este de această părere, în timp ce 18 la sută afirmă că ritmul este potrivit.

Care trebuie să fie subiectele stringente pentru decidenții politici?

Sondajul realizat de institutul de sondare a opiniei infratest-dimap a fost realizat pe un eșantion de 1304 cetățeni cu drept de vot, abordați prin telefon și în persoană. Ei au indicat cel mai frecvent schimbările climatice drept problema care ar trebui să preocupe cel mai mult decidenții politici. O mare importanță pentru germani are și războiul actual din Ucraina, arată studiul.

Comparativ cu luna ianuarie, importanța subiectului imigrației și refugiaților a crescut din nou în mod semnificativ. Având în vedere situația tensionată din multe municipalități, acest subiect este numit în prezent ca fiind prioritar de unul din cinci cetățeni. Problemele legate de aprovizionarea cu energie îi preocupă în prezent pe 17 la sută dintre germani, în scădere ușoară față de perioada iernii. Un alt subiect important este inflația persistentă.

Germanii se agață de motorul cu combustie

Automobile
Transportul rutier este aglomerat în multe părţi ale lumiiImagine: Mike Blake/REUTERS

Deși protecția climei este subliniată în acordul de coaliție, partidele aflate la guvernare nu pot ajunge la un numitor comun în ceea ce privește amploarea măsurilor din domeniile climei, energiei și transporturilor care pot fi implementate pe termen scurt.

Dintre măsurile discutate în sectorul transporturilor, interzicerea vehiculelor noi cu motoare convenționale începând cu anul 2035, care a fost deja decisă la nivelul UE, întâmpină cea mai mare opoziție în rândul populației. În pofida excepției obținute de Germania, conform căreia motoarele cu ardere internă care pot fi alimentate cu combustibili sustenabili vor putea fi înmatriculate în continuare, 55% dintre respondenți consideră că o astfel de interdicție este greșită, în timp ce o treime (36%) consideră că este corectă.

Interzicerea motoarelor cu ardere internă este deosebit de nepopulară în comunitățile rurale și în orașele mici (62 sunt înpotriva interzicerii, 29 la sută sunt în favoarea ei). În orașele mari, aprobarea (41 la sută) și respingerea (51 la sută) tind să se echilibreze reciproc.

Trenul, o soluţie de transport prietenoasă cu clima
Trenul, o soluţie de transport prietenoasă cu climaImagine: Peter Kneffel/dpa/picture alliance

Pentru a muta cât mai mult trafic rutier pe calea ferată, rețeaua feroviară, care a fost neglijată în ultimele decenii, ar trebui să fie modernizată și extinsă semnificativ. În special ecologiștii doresc să impulsioneze această extindere, pe care 87% dintre cetățenii germani chestionați de sociologi o consideră corectă, indiferent de preferințele politice.  

56 la sută dintre cei intervievați aprobă planul liberal-democraților de punere în aplicare a proiectelor de autostrăzi deja aprobate, în timp ce majoritatea susținătorilor Partidului Verzilor se opun. Planul de a crește taxa de drum pentru vehiculele grele de marfă este salutat de 43% dintre respondenți.

Verzii își pierd credibilitatea

Ideile deseori contradictorii ale partenerilor de coaliție fac compromisurile mai dificile în cel de-al doilea an de activitate guvernamentală comună a social-democraților, ecologiștilor și liberalilor. Evidentă este tendința fiecărei formațiuni de a-și impune propriile idei în fața partenerilor de coaliție.

Din acest punct de vedere, liberalii par să se descurce mai bine, cu consecințe serioase pentru ecologiști. Dacă, înainte de alegerile federale, 48% dintre germani credeau că Verzii ar putea garanta o politică bună în domeniul climei și al mediului, cifra a ajuns acum la numai 32%. În consecință, partidul își pierde credibilitatea exact în domeniul său principal de competență.

Nemulțumirea față de guvern este ridicată

Ucraina, război
Războiul din Ucraina îi preocupă nu doar pe germaniImagine: Diego Herrera Carcedo/AA/picture alliance

În general, satisfacția față de activitatea guvernului federal a scăzut la un nou minim în această legislatură. Doar unul din patru respondenți are în prezent o părere pozitivă despre activitatea guvernului de la Berlin, în timp ce șapte din zece sunt critici. 

Satisfacția față de cursul guvernului federal în războiul din Ucraina a crescut semnificativ. Aproape unul din doi germani (46%, +10) este în prezent mulțumit, ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel de satisfacție în acest domeniu politic din iulie 2022. De asemenea, populația este mult mai încrezătoare în ceea ce privește asigurarea aprovizionării cu energie a Germaniei după o iarnă fără penurie de gaze și întreruperi de energie (43%, +16 față de toamna anului precedent).

Guvernul, în prezent fără majoritate

În schimb, opoziția conservatoare CDU/CSU nu poate beneficia de nemulțumirea tot mai mare față de partidele aflate la guvernare. Potrivit sondajului, Uniunea Creștin-Democrată/Creștin-Socială ar obține în prezent 30 de procente, cu un punct mai puțin decât la începutul lunii martie.

Dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare, SPD ar obține o cotă neschimbată de 18 procente iar Verzii de 17 procente - o valoare tot neschimbată. FDP a câștigat un punct în decurs de o lună și ar ajunge în prezent la șapte procente. Alternativa pentru Germania ar putea atinge 15 procente, în ușoară creștere în ultimele luni. Partidul Stângii a pierdut un punct față de luna precedentă și, cu patru procente în prezent, nu ar putea intra din nou în Bundestag.

Sabine Kinkartz
Sabine Kinkartz Sabine Kinkartz, reporter DW la Berlin, scrie despre politică și economie.