1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sondaj Gallup: Este criza coronavirus sub control?

30 iunie 2020

Președintele Gallup, Kancho Stoychev, explică în dialog la DW rezultatele ultimului sondaj al institutului internațional de cercetare de piaţă și a opiniei publice.

https://p.dw.com/p/3eZA3
Noua normalitate? Moda măştilor faciale în Camden Market din capitala britanică
Noua normalitate? Moda măştilor faciale în Camden Market din capitala britanicăImagine: Getty Images/AFP/D. Leal-Olivas

DW: Domnule Stoychev, pe 29.6.2020 Gallup International Association (GIA) a publicat unal treilea raport de la începutul crizei coronavirus. Ați chestionat aproape 18.000 de persoane în 19 țări, între care state europene foarte diferite, precum Austria, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Republica Moldova, Italia și Elveția, dar și țări îndepărtate ca India și SUA. Ce aduce nou acest ultim raport?

Kancho Stoychev: Teama de o infectare cu SARS-CoV-2 a rămas ridicată la nivel mondial, dar există și unele semne că îngrijorările mai scad. Deși în SUA, Marea Britanie și Italia s-au înregistrat 40% din totalul deceselor generate de COVID-19, rata infecțiilor scade și în aceste țări iar măsurile anti-coronavirus încep să fie relaxate. Totuși, frica oamenilor de o infectare a rămas mare – 71% dintre cei chestionați în SUA, 70% în Marea Britanie, respectiv 79% în Italia se tem că ei sau cineva din familia lor s-ar putea îmbolnăvi de COVID-19. În cele 19 țări analizate, 67% din oameni se tem să nu se infecteze, în timp ce 30 de procente nu îşi fac griji din acest motiv. 

Se pare că această teamă de infectare a atins punctul maxim la nivel global între sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai. După această perioadă, am remarcat o diminuare a acestui fenomen. Curba fricii mai crește, totuși, în SUA, Rusia, Japonia, Malaezia și India, în timp ce ea scade clar în Austria, Bulgaria și Marea Britanie.

Kancho Stoychev, preşedintele Gallup International Association (GIA)
Kancho Stoychev, preşedintele Gallup International Association (GIA)Imagine: Gallup International Association/Tony Tonchev

Pe de altă parte, 54% din cei întrebați de noi nu consideră că amenințarea acestui virus ar fi "exagerată", în timp ce 41 de procente cred că pericolul atribuit coronavirusului ar fi exagerat. Această ultimă impresie este cel mai des întâlnită în Bosnia-Herțegovina (66%), Kazahstan (61%), Bulgaria (58%) și Republica Moldova (58%). În schimb, doar 15% din populația Coreei de Sud, țară afectată în urmă cu câțiva ani de pandemia de SARS, consideră că amenințarea reprezentată de coronavirus ar fi exagerată.

În declarația de presă a Gallup sunteți citat cu următoarea frază: "Fără îndoială, la nivel mondial a început revenirea la normalitate, fără așa-numita 'nouă normalitate'". Aici în Germania străzile sunt pline, magazinele sunt deschise... dar pentru că toate cluburile de noapte, aproape toate cinematografele și teatrele, majoritatea barurilor și galeriilor de artă sunt în continuare închise, pentru că turiștii lipsesc, orașe ca Berlinul sunt încă departe de normalitate, nu doar din punct de vedere economic, ci sub multe aspecte. Sunteți sigur că această stare de lucruri nu este cumva 'noua normalitate'?

Observațiile noastre se bazează situaţia din țările în care restricțiile au fost deja complet anulate. În opinia mea, atât de discutata 'nouă normalitate' constă în ceva care este de fapt anormal. Izolarea într-o societate a fost și este ceva anormal. Omul se definește prin interacțiunea intensă cu alți oameni. Interacțiunea online este o completare a conviețuirii noastre, dar ea nu ar trebui să înlocuiască realitatea.

În cazul educației, nu este vorba doar de cunoștințele care acum se transmit prin Internet. Este voba de interacțiune personală, care nu poate fi înlocuită de învățământul la distanță. Munca de acasă poate fi privită pozitiv datorită rezultatelor eficiente pe care le generează, dar munca înseamnă mai mult decât rezultate, și anume o formă fundamentală de interacțiune umană. Acestea sunt doar două exemple pentru o 'nouă normalitate', care înseamnă de fapt o dezumanizare și care ne va îndepărta serios de libertate.

În Coreea de Sud, şcolile sunt dezinfectate înaintea reluării cursurilor
În Coreea de Sud, şcolile sunt dezinfectate înaintea reluării cursurilorImagine: Reuters/Yonhap News Agency

În raportul dvs. scrieți că sprijinul populației pentru măsurile luate de guverne împotriva coronavirusului ar fi în continuare ridicat – dar că există și schimbări importante. Ce s-a schimbat? Și unde?

Sprijinul pentru guverne rămâne ridicat: 63% dintre cei chestionați la nivel mondial susțin măsurile anti-coronavirus, doar 34 de procente le resping. În țări precum Coreea de Sud, Malaezia și Elveția, sprijinul populației este chiar în creștere, în Kazahstan și Bulgaria sunt cam aceleași valori din martie-aprilie.

În Japonia (33%), Bosnia-Herțegovina (36%) și Marea Britanie (38%), sprijinul populației este mult mai redus. Iar 40% din americani sunt de acord cu măsurile administrației Trump, cu 8 procente mai puțin decât în aprilie. Dar 55% din americani resping măsurile guvernului. În Rusia, guvernul a pierdut de asemenea 5% din sprijinul cetățenilor.

Sprijinul populației pentru măsurile luate de guverne este influențat desigur de starea de fapt: este sub control sau nu criza coronavirus? În această privinţă, părerile la nivel internaţional sunt împărţite: 44% din cei chestionați în țările analizate spun că DA, 49% cred că NU. Modul de reprezentare a acestor opinii variază foarte mult: de la 15% dintre japonezi, care cred că virusul este sub control, până la 95% dintre georgieni care sunt de aceeași părere.

Majoritatea celor întrebați sunt însă de acord într-un punct: urmările financiare nefaste ale pandemiei. În 14 din cele 19 țări analizate, majoritatea admite scăderea bugetului familiei în urma crizei coronavirus. Afectate în cea mai mare măsură sunt familiile din Filipine (88%) și Pakistan (87%).

Când se așteaptă oamenii intervievați de Gallup ca viața lor să revină la starea dinaintea pandemiei?

Aici avem o imagine clară. 41 de procente cred că totul se va normaliza până la sfârșitul anului, 47 de procente sunt de altă părere. Cei mai optimiști sunt oamenii din Kazahstan (65%), Bulgaria (61%), Malaezia (60%) și Pakistan (59%), iar cei mai îngrijorați sunt cetățenii celor trei state membre ale G7: Japonia (11%), SUA (28%) și Marea Britanie (20%). Optimismul legat de normalizare depinde de modul în care oamenii percep criza din țara lor și măsurile luate de guvernele lor.

Primii turişti străini sosiţi în Bulgaria sunt întâmpinaţi cu flori pe aeroport (26.6.2020)
Normalitatea post-corona? Primii turişti străini sosiţi în Bulgaria sunt întâmpinaţi cu flori pe aeroport (26.6.2020)Imagine: picture-alliance/J. Groeneweg

În declarația dvs de presă scrieți: "Se petrece ceva nou nu în corpurile noastre, ci în mințile noastre și seamănă foarte mult cu o nouă religie – un nou cult al egalitarismului". La ce religie, la ce cult vă referiţi?

Libertatea și egalitatea sunt valori fundamentale ale civilizației noastre occidentale. Aceasta este pe scurt esența gândirii dreptei politice: "Suntem egali, pentru că suntem liberi". Conceptul stângii este opus: "Suntem liberi pentru că suntem egali".

Reacția conștiinței globale la Covid-19 este mai degrabă de tipul stângii: libertatea noastră este proclamată prin trimtere la un obiect sfânt – corpul nostru. Logica pe care o recunoaștem sau nu a acestui raționament ar suna cam aşa: "Suntem egali datorită corpului nostru". Corpul este noul obiect de cult care va distruge civilizația noastră, pentru că el este dispus să jertfească personalitatea noastră și toate drepturile de bază pentru care au luptat și murit milioane de înaintași.

Virusurile nu au habar de "valuri". Virusurile nici nu atacă, nici nu se retrag. Virusurile nu pot fi nici exterminate odată pentru totdeauna – doar dacă ar exploda planeta. Virusurile sunt parte din viața noastră. Dacă vom contesta aceste realități, riscăm să devenim victime ale unui cult care va avea consecințe dezastruoase.

Kancho Stoychev este președintele Gallup International Association (GIA), o asociație internațională a institutelor de cercetare de piaţă și a opiniei publice.

Interviu realizat de Rüdiger Rossig.

Rüdiger Rossig
Rüdiger Rossig Redactor, autor și reporter pentru DW Programs for Europe.