Somnul raţiunii…

Ce fel de om poate fi un preşedinte federal care-şi închipuie că intervenind pe lîngă şeful redacţiei unui ziar, poate opri sau frîna jurnaliştii în descoperirea şi publicarea unor adevăruri neplăcute? Cine gîndeşte şi procedează astfel nu pune prea mare preţ nici pe libertatea de opinie şi nici pe efortul presei libere de a duce la bun sfîrşit şi publica rezultatele unor investigaţii penibile. Pentru un astfel de om, ceea ce contează este o concepţie ierarhică a societăţii.

Despre cine este vorba în comentariul publicat în DIE WELT p prima pagină, nu este greu de ghicit: preşedintele Germaniei Christian Wulff, care a intervenit pe lîngă conducerea tabloidului BILD, solicitînd blocarea publicării unor informaţii referitoare la controversatul credit particular, luat de la prieteni spre a-şi construi o casă în perioada cît fusese prim ministru al landului Saxonia Inferioară. În sine, faptul nu ar fi fost atît de grav dacă detalii ale afacerii nu ar fi fost tăinuite, ieşind la iveală abia acum, una cîte una.

Cu fiecare nouă dezvăluire,este tot mai greu de priceput ce se petrece în mintea lui Wulff şi ce pasiuni îl macină se întreabă STUTTGARTER ZEITUNG.

Şi mai gravă, scandaloasă de-a dreptul este intervenţia preşedintelui pe lîngă organele de presă.

Ecoul mediatic al acestei noi gafe este copleşitor şi devastator. Wulff nu se ridică la înălţimea funcţiei pe care o compromite chiar prin comportamentul său dă de înţeles SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, consternat de amestecul de naivitate şi insolenţă de care dă dovadă şeful statului.

Un preşedinte pentru care, notează ironic FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, libertatea presei este atît de importantă încît de trei ori a vorbit despre ea în ultimele trei săptămîni: prima dată fiind în vizită oficială în Quatar, a doua oară cu puţină vreme înaintea Crăciunului, cînd a făcut o nouă declaraţie despre situaţia sa şi a treia oară deunăzi, după ce a fost publicată o relatare pornind de la mesajul pe care l-a transmis redactorului şef al cotidianului BILD, mesaj înregistrat pe mail-box-ul acestuia din urmă. Toate acestea la un loc îl determină pe editorialistul cotidianului citat să emită părerea că Wulff pare a-şi fi pierdut cumpătul.

Wulff s-a comportat aidoma primarului unei aşezări din provincie care crede că poate dicta ziarelor locale regulile jurnalismului, observă TAGESZEITUNG.

Iar dacă Wulff a încercat realmente să exercite presiuni asupra redacţiei cotidianului BILD, trebuie dată alarma – opinează LUXEMBURGER WORT.

Cît despre demnitatea funcţiei – ea nu mai poate fi salvată, oricum nu de actualul preşedinte, afirmă sentenţios MÄRKISCHE ODERZEITUNG.

Rolul unui preşedinte federal este clar determinat. Preşedintelui îi este îngăduit să fie plicticos dar el este nevoit să-şi păstreze integritatea morală în orice situaţie – altminteri nu-şi poate exercita prerogativele de instanţă morală, de marele preot al Republicii – precizează DIE PRESSE şi deduce că Wulff nu a crescut în funcţia pe care o deţine ci s-a chircit.

Destinul său prezidenţial este aşadar periclitat.

Incertă trece şi realegerea, în 2012, a lui Obama ca şef al Casei Albe, o realegere care, scrie LE FIGARO, făcînd trimitere şi la alegerile prezidenţiale din Franţa, în acest an, nu depinde doar de bilanţul politic sau de programul electoral ci şi de diverşi alţi factori, iraţionali şi psihologici. Nu trebuie uitat că nu puţini americani nu-l iubesc pe Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite.

Cu totul iraţională este la ora actuală politica premierului Viktor Orban. Ungaria intră tropăind pe scenă iar noua sa constituţie, pe care liderul naţionalist conservator a putut-o impune, susţinut de partidul său Fidesz, contravine principiilor respectate în întreaga Uniune Europeană scrie NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG şi continuă: Partidul lui Orban denumeşte „revoluţie conservatoare” această modificare a legii fundamentale. Mergînd mai departe pe această cale, Orban şi Fidesz vor fi autorii unei inovaţii cu totul nedorite: pentru prima dată în Uniunea Europeană va fiinţa un stat autocratic. Şi ca şi cum puseurile totalitare şi populismul acţiunilor şi discursului lui Orban nu ar fi fost un rău suficient, politica sa financiară împinge Ungaria în pragul falimentului.

Conflictul dintre Iran şi occident se sustrage unei analize raţionale tocmai fiindcă Iranul nu este un stat normal constată CORRIERE DELLA SERA şi explică de ce: democraţia iraniană este atît de distorsionată încît devine o nălucă, puterea este supusă torsiunilor pe de-o parte de către autoritarismul preşedintelui Ahmadinejad, de cealaltă de către teocraţia ayatollahului Ali Chamenei, ceea ce declanşează în plan intern disensiuni de o virulenţă nemaiîntîlnită. Apoi Ahmadinejad este, după moartea dictatorului lbiian Gaddafi, singurul şef de stat în întreaga lume care doreşte distrugerea unui alt stat - Israelul.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident