1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Soluții românești pentru Europa

Horațiu Pepine
11 mai 2018

În ciuda apetitului redus pentru acest subiect, am putea identifica cel puțin două perspective diferite despre integrarea europeană a României.

https://p.dw.com/p/2xYZy
Symbolbild Rumänien
Imagine: AFP/Getty Images

După discursul lui Emmanuel Macron de la Aachen și elogiile Angelei Merkel subiectul Europei revine firește în primplan. Dar testul adevărului va fi dat la sfârșitul lunii iunie, atunci când va vea loc reuniunea Consiliului European. Se va vedea atunci în ce măsură vorbele sunt acoperite de fapte.

România nu va face parte din rândul protagoniștilor, dar nu este nici ea scutită de datoria unei reflecții mai aprofundate. Dacă mediul politic pare să nu aibă niciun interes pentru dezbatere, dacă intelectualii - în sensul omului de carte dedicat reflecției - par să fi întors spatele subiectului atunci când nu reiau clișee comode, doar economiștii au mai rămas pe baricade. Când și când mai apare câte un studiu despre adoptarea monedei comune care ne racordează la dezbaterea generală, deși nu este sigur că aceste contribuții pot influența mersul lucrurilor.

Cu câteva zile în urmă Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, publica pe blogul propriu o analiză privitoare la condițiile economice ale integrării europene (”Cum pot atitudinile diferite față de inflație să zădărnicească visul european”). Din punctul nostru de vedere, studiul este interesant mai ales pentru modul în care o dezbatere politică conflictuală și încărcată de pasiuni poate fi tradusă într-o terminologie perfect neutră. Problema suveranității, a federalismului european, conflictele Nord-Sud sau Est-Vest se reduc la ratele de schimb, conturile de capital și politicile monetare. Avantajul (pentru că există, desigur, unul) este că devine mai evident din punct de vedere tehnic ce ar trebui să se întâmple pentru ca propunerile unui Emmanuel Macron, de exemplu, să devină realitate.

Simplificând, Lucian Croitoru caută să demonstreze că nicio propunere de integrare economică nu este cu adevărat viabilă decât dacă este privită ca etapă intermediară a federalizării continentului. Căci el sugerează că țările fatalmente perdante (cele cu inclinații inflaționiste) se vor revolta la un moment dat împotriva aranjamentului general, ceea ce pune în pericol întreaga construcție. Ar fi de aceea necesar ca statele națiune să renunțe complet la posibilitatea unor politici monetare independente.

O asemenea perspectivă (lăsăm demostrația tehnică pe seama economiștilor) îngăduie o radicalitate imposibilă în dezbaterea politică curentă. Căci este greu să spui că, realist vorbind, moneda unică nu poate fi salvată decât cu condiția unificării politice, fără să nu provoci reacții de mare contrarietate. Federaliștii radicali ca Guy Verhofstadt, de exemplu, o spun, dar ei nu au o audiență reală decât în aula Paralamentului European, liderii politici naționali, fie și cei eurofili, preferând să-l asculte cu condescendență.

E adevărat că, teoretic cel puțin, zona euro ar avea viitor dacă toate țările, așa cum susținea recent un alt economist român, ar adopta modelul german bazat pe competivitate și excedent comercial, ceea ce sugerează că unificarea politică nu ar fi obligatorie dacă am asista la o omogenizare societală și de structură economică (Valentin Lazea). Dar studiul citat mai sus tocmai asta caută să arate și anume că omogenizarea ar fi de fapt imposibilă câtă vreme economia depinde de complicate ”cauze sociale, culturale, economice și politice” sau, cu alte cuvinte, câtă vreme istoria diferită  a națiunilor europene va continua să-și pună amprenta asupra evoluției lor, provocând ”atitudini diferite față de inflație”.

La acest nivel academic putem să identificăm cel puțin două poziții românești: una pretinde României un efort de reconfigurare economică de natură să-i sporească competivitatea și să o aducă, în mod natural, la nivelul țărilor euro (de model german). Din această perspectivă România nu ar trebui să adere la zona euro decât atunci când a devenit cu adevărat compatibilă. O alta (ilustrată inclusiv de Lucian Croitoru) nu crede în convergența naturală a țărilor europene și preferă de aceea ca România să fie ”preluată” într-o construcție federală în care firește se vor produce și transferuri de resurse, conform logicii democratice.