Solidaritate cu România: 20 de ani de la Revoluţie

Retrospectiv se poate afirma că nucleele opoziţiei răsăritene s-au concentrat de la bun început şi asupra celorlalte ţări comuniste.

În acest context, opoziţia civică a înfierat sistematic situaţia represivă specială a regimului ceauşist din România. Frank Wernick-Otto, un reprezentant al „Noului Forum“ din Potsdam, a declarat deja pe data 7 noiembrie că opoziţia RDG-istă „însoţeşte şi sprijină mişcările de opoziţie şi de reformă din toată lumea.“

„Aceste mişcări“, a mai declarat Wernick-Otto, „constituie o bucăţică a propriei noastre speranţe. Acum cînd schimbările au demarat, România nu va fi uitată“.

„Ziua internaţională de acţiune - România“, iniţiată cu un an în urmă de Comitetul pentru drepturile omului din România, sprijinit de fundaţia vestgermană „Heinrich Böll", s-a bucurat în RDG de un ecou neaşteptat. Pe data de 15 noiembrie în mai toate marile oraşe est-germane au avut loc demonstraţii, mitinguri sau lecturi publice dedicate aniversării revoltei de la Braşov din 1987.

Reprezentanţii opoziţiei au formulat atunci cîteva revendicări adresate conducerii de partid şi de stat care vizau direct relaţiile Berlinului de est cu regimul ceauşist.

În preajma congresului PCR, mai multe grupuri opoziţioniste au organizat o impresionantă manifestaţie în Berlinul răsăritean. În cuvîntările ţinute în faţa mulţimii s-a cerut insistent ca lui Nicolae Ceauşescu să i se retragă ordinul „Karl Marx“ care i-a fost acordat de către Honecker.

Totodată s-a cerut ca la congresul PCR să nu fie trimis nici un delegat RDG-ist. Silvia Müller a cerut înfierarea regimului dictatorial de la Bucureşti, deoarece „Ceauşescu îşi tratează poporul ca pe nişte iobagi“.

Ştirile despre morţi şi răniţi sosite după izbucnirea revoltei de la Timişoara au dat acţiunilor est-germane un nou impuls.

La reuniunea comună a celor două partide social-democrate, din RFG şi RDG, ce s-a desfăşurat în Berlinul occidental pe data de 18 decembrie 1989, viitorul ministru est-german de externe, Markus Meckel, a cerut ca ambasadorii celor două state germane să protesteze împotriva reprimării pastorului timişorean László Tőkés.

Participanţii la negocierile între putere şi opoziţie – reuniţi în cadrul aşa-numitei „Mese rotunde“ – şi-au exprimat public îngrijorarea în legătură cu atrocităţile comise la Timişoara. În faţa ambasadei române din Berlinul de est se organizează o veghe permanentă, iar nou înfiinţatul Comitet de solidaritate cu România insistă să aibă o întrevedere cu un diplomat român.

Pe 19 decembrie, delegaţia protestatarilor este primită de către un consilier. Delegaţia încearcă să-l convingă să permită trimiterea de ajutoare în România. Despre întrevederea cu diplomatul a relatat Silvia Albu-Stănescu într-un interviu telefonic, afirmînd că acesta a refuzat orice ajutor, invocînd faptul că România nu a cerut sprijinul RDG-ului.

Zvonurile, că în România ar exista foamete, sînt false, fiind puse în circulaţie de mass-media iresponsabilă din RDG, a mai spus diplomatul. Tot el a dezminţit toate ştirile despre reprimarea manifestanţilor de la Timişoara, calificîndu-le drept invenţii ale unei prese îndoielnice, inclusiv a celei din RDG.

În ziua revenirii lui Ceauşescu din Iran, pe 20 decembrie, se organizează o primă mare manifestaţie şi în Germania occidentală. La München un demonstrant apelează la opinia publică europeană să nu admită transformarea României în o a doua Chină.

O zi mai tîrziu, pe 21 decembrie, se desfăşoară şi în faţa consulatului din Berlinul occidental o amplă demonstraţie de protest.

Diplomaţii din interiorul clădirii stau ascunşi în spatele geamurilor întunecate.

Ştirile contradictorii transmise de radioteleviziunile străine devin tot mai alarmante. Într-o relatare a corespondentului televiziunii est-germane din Sofia, transmisă pe 21 decembrie, se vorbeşte despre 3 pînă la 4000 de persoane, ucise de către organele româneşti de represiune.

Acţiunile de protest nu au încetat nici după fuga şi arestarea cuplului dictatorial. Pe data de 23 decembrie grupurile de opoziţie din fosta RDG organizează un mare miting în piaţa centrală a capitalei, Alexanderplatz, la care şi ambasadorul român, Gheorghe Caranfil, cere să rostească o alocuţiune.

Ambasadorul, care numai cu cîteva zile înainte afirmase prin intermediul consilierilor săi că relatările despre România sînt invenţii tendenţioase ale presei ostile României, s-a adresat mulţimii în acel tipic limbaj de lemn, stîrnind din partea celor prezenţi reacţii vehemente de respingere:

„Vă asigur că pentru activitatea pe care am desfăşurat-o eu, poporul meu mă va judeca şi va decide în legătură cu activitatea şi cu persoana mea. Aş vrea totuşi să vă asigur că am făcut tot ce a stat în puterile mele ca să nu se ajungă la această vărsare de sînge în România. Pentru ce-am făcut, voi răspunde în faţa poporului meu. Am venit azi în faţa dvs. cu tot curajul, am venit în faţa dvs. cu dorinţa sinceră să vă mulţumesc în numele poporului român. Vă asigur că am transmis poporului român tot ce aţi scris dvs. Vreau să vă asigur că colectivul ambasadei este alături de noua conducere [fluierături, huiduieli] şi va activa pentru traducerea în viaţă a programului pe care l-a anunţat...“. [Voce din public strigă în germană: “prea tîrziu”].

Autor: William Totok
Redactor: Medana Weident