Solidaritate în vremuri de pandemie

Dorinţa de a ajuta s-a născut la cumpărături. Acolo, tânăra studentă Lena a văzut un om în vârstă stând în faţa unui raft gol, în care ar fi trebuit să fie conserve. După ce a rămas o vreme privind acel raft, bărbatul s-a îndreptat spre ieşire. E limpede că, pentru a se aproviziona cu tot ce-şi propusese, va trebui să meargă în mai multe magazine, ceea ce e desigur periculos din cauza pericolului de a se infecta cu coronavirus. Iată ce i-a trecut prin cap Lenei în acel moment, devenind conştientă, o data în plus, că epidemia de Covid-19 a scos la iveală o trăsătură umană urâtă: egoismul. În ciuda repetatelor apeluri oficiale, unii oameni cumpără în continuare în cantităţi extreme, făcându-şi provizii exagerate – mai ales de hârtie igienică, făină sau roşii la cutie. Tocmai vârstnicilor li se recomandă să stea acasă în aceste zile, fiind mai vulnerabili în faţa noului coronavirus.

Dar nu toţi oamenii sunt egoişti şi se gândesc numai la ei. Există şi cei care s-au organizat pentru a-i ajuta pe cei vârstnici din cartier – mai ales cu cumpărăturile.

Lena şi prietena ei Ana au creat, la mijlocul lunii martie, un grup pe Facebook care se numeşte "Ajutor Corona Bonn". În decurs de numai patru ore, grupul avea deja 400 de membri, povestesc cu entuziasm cele două tinere. Între timp, numărul membrilor a depăşit 1100. 

În criza declanşată de coronavirus, iese aşadar la iveală şi o altă trăsătură a noastră: dorinţa de a sări în ajutor. Acest ajutor are diferite forme – de la cumpărături, plimbatul animalelor de companie şi până la acordarea de sprijin voluntar în spitale – iar ofertele se fac fie digital, de pildă pe Facebook, fie prin bilete şi afişe lipite pe stâlpi sau în diferite locuri publice. 

Scindează actuala criză a pandemiei societatea noastră în egoişti şi altruişti? În cei care golesc magazinele de anumite mărfuri şi cei care îşi oferă sprijinul, de exemplu preluând cumpărăturile? 

Comportamentul prosocial

"Răspunsul la această întrebare este ceva mai complex", apreciază Anne Böckler-Raettig, psiholog la Universitatea Würzburg, expertă în ce priveşte aşa-numitul comportament prosocial. "Comportamentul prosocial are mai multe faţete şi fiecare îl manifestă în felul său. Cu toţii suntem câteodată foarte egoişti, iar alteori foarte corecţi, cooperativi şi prosociali", explică Böckler-Raettig. 

Fiecare dintre cei care îşi manifestă dorinţa de a ajuta are diferite priorităţi, determinate şi de propriile experienţe, povesteşte Lena. Unii vor să le sară în ajutor persoanelor fără adăpost, de exemplu, alţii personalului medical, alţii fermierilor. "O persoană din grup s-a oferit să dea telefoane şi să stea de vorbă cu oamenii care au probleme din cauza izolării la domiciliu. Acest lucru m-a emoţionat foarte tare", mărturiseşte Ana. 

Ce îi motivează pe aceşti oameni să pună la dispoziţie semenilor lor timp, energie, informaţie sau bani e diferit de la om la om.

Altruism şi empatie 

"Primul lucru la care ne gândim când ne oferim sprijinul este că vrem ca oamenilor cărora nu le merge bine să li se amelioreze situaţia, vrem să le reducem din suferinţă", spune Böckler-Raettig. "Aşa ceva putem defini drept motivaţie altruistă."

Definiţia altruismului nu e aşa simplă. Dacă există aşa ceva ca purul altruism, e controversat. Böckler-Raettig defineşte drept altruism toate motivele "care au drept scop să facă bine altora".  

Când Lena l-a urmărit pe domnul în vârstă, care stătea consternat în faţa unui raft gol, s-a întrebat: oare ce şi-ar dori ea dacă ar fi în aceeaşi situaţie?

"Empatia şi compasiunea reprezintă o motivaţie extrem de importantă pentru un comportament prosocial", e de părere Charlotte Grosse Wiesmann, neurocercetătoare şi psiholog la Institutul Max Planck din Leipzig. Ea este expertă în dezvoltarea abilităţilor sociale în anii copilăriei. 

Dorinţa de a ajuta este un comportament fundamental, subliniază Grosse Wiesmann, afirmând că deja copiii de un an manifestă dorinţa spontană de a ajuta şi ridică, de exemplu, un lucru căzut pe jos pentru a-l da adulţilor.   

Această trăsătură de comportament foarte timpurie nu prea are de-a face cu altruismul. Mai mult, ea serveşte consolidării legăturilor sociale. Prin recunoaşterea ţelului urmărit de adulţi şi acordarea de ajutor devin posibile acţiunile comune. "Doar împreună putem ridica o masă mare", spune Grosse Wiesmann, atrăgând atenţia asupra acestui pas important în evoluţia noastră umană.

Ea îl citează pe psihologul evoluţionist Michael Tomasello, care susţine că oamenii se definesc înainte de toate prin cooperare, iar faptul că recunosc obiectivele altora şi încearcă să-i ajute pentru a le atinge, reprezintă un pas important sub aspect evoluţionist. La vârsta de doi ani, copiii dezvoltă astfel de abilităţi. "Încep să intuiască emoţiile celorlalţi şi reacţionează la aceste emoţii – de pildă prin încercarea de a-i consola", mai spune Grosse Wiesmann. 

Mă ajuţi, atunci te ajut şi eu

Şi acest tip de gândire nu are mai nimic de-a face cu altruismul. Reciprocitatea este un alt motiv important care-i mână pe oameni să ofere ajutor. Lena şi Ana speră poate că, dacă s-ar pune vreodată problema să aibă ele sau familiile lor nevoie de ajutor, se va găsi cineva care să-l acorde. Acest principiu al reciprocităţii ar putea declanşa un efect de domino – atunci când tot mai mulţi oameni se ajută între ei. Cele două tinere observă, însă, că nu se duce atâta lipsă de disponibilitatea de a ajuta, ci de acceptarea acesteia. 

Intenţia bună nu are mereu efectul scontat

Böckler-Raettig nu este deloc surprinsă de această constatare. Există riscul creării de dependenţă – dependenţa celui care primeşte sprijin de cel care-l oferă. Pe termen lung, persoanele care primesc ajutor nu-şi mai iau soarta în propriile mâini, sunt slăbite, în loc să se simtă mai în forţă.

"Dacă oamenii ar şti cât de prosocial este să accepţi ajutorul…", atrage atenţia experta de la Universitatea Würzburg. De ce? "Pentru că a ajuta pe cineva, a fi generos, îi face bine şi celui care oferă sprijinul. De aceea şi cel care-l acceptă face, la rândul său, un bine”.

Solidaritatea: doar un foc de paie?

Dacă disponibilitatea sporită de a ajuta este un fenomen trecător, care va pieri odată cu pandemia de coronavirus, nu putem şti. Anne Böckler-Raettig este, însă, optimistă: cu cât manifestăm mai des un comportament prosocial şi constatăm ce bine ne face – fie în rândul societăţii, în cercul de prieteni, în viaţa privată – cu atât mai des ne vom comporta în acest fel. 

Între timp, Lena şi Ana se află şi ele în carantină. Reţeaua pe care au creat-o în prealabil pentru alţii le este acum şi lor de ajutor. De paste şi hârtie igienică nu duc lipsă, dar tare s-ar bucura de nişte ciocolată. Prompt, 11 persoane s-au oferit să le aducă câteva cutii. Fetele s-au bucurat enorm. În fond, spune Anne Böckler-Raettig, "şi cel mai mic gest contează".