1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Smirnov i-a interzis din nou lui Voronin să intre în Transnistria

Vitalie Călugăreanu4 noiembrie 2008

Bariera de fier de la vama transnistreană nu s-a ridicat ieri când cortegiul preşedintelui Voronin urma să treacă pretinsa graniţă ca să ajungă la sfinţirea bisericii din localitatea Corjova.

https://p.dw.com/p/FnDW
Igor SmirnovImagine: AP

Cu două luni în urmă, după întâlnirea avută la Soci cu Dmitri Medvedev, preşedintele Voronin declara încrezut că „Chişinăul nu a fost niciodată mai aproape ca acum de soluţionarea diferendului transnistrean”. Se pare că a mizat pe sprijinul Kremlinului care i-a transformat într-un mare eşec principalul as electoral (soluţionarea crizei transnistrene) cu numai 5 luni înainte de alegeri.

Chiar şi ieri, când a avut loc acest incident, şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, se afla la Moscova. Superiorii de la pretinsa vamă transnistreană au declarat că vizita lui Vladimir Voronin nu a fost coordonată din timp cu autorităţile de la Tiraspol. La rândul său, ministrul moldovean al Reintegrării, Vasilii Şova, a spus că „vizita a fost coordonată până în cele mai mici detalii” şi a apreciat incidentul ca pe „o nouă provocare îndreptată împotriva Chişinăului”.

Un consilier prezidenţial, ministrul moldovean al Culturii şi un deputatul comunist au traversat podul de la Dubăsari pe jos ca să poată duce mesajul lui Voronin la Corjova. Nu a trecut în Transnistria nici mitropolitul Moldovei, Vladimir, care îl însoţea pe liderul de la Chişinău. Potrivit presei, arhiepiscopul de Tiraspol şi Dubăsari, Justinian, a menţionat, în adresarea sa către credincioşi, „rolul semnificativ pe care l-a avut Voronin în reconctrucţia bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Corjova”.

Preşedinţia de la Chişinău a refuzat să comenteze incidentul de ieri, iar analiştii politici cred că Vladimir Voronin a înţeles că a fost umilit cu acordul Moscovei, dar nu vrea să-şi etaleze supărarea înaintea vizitei pe care urmează să o întreprindă la Chişinău, la 13 noiembrie, premierul rus Vladimir Putin. La acea dată, Chişinăul va găzdui summit-ul şefilor de guverne din CSI – reuniune în cadrul căreia Republica Moldova va prelua preşedenţia acestei organizaţii pentru un an.

Din anul 2001, preşedintele moldovean nu a avut ocazia să-şi viziteze satul natal, deoarece Smirnov i-a interzis intrarea în Transnistria chiar şi la înmormântarea mamei sale. Interdicţia a fost anulată la 11 aprilie curent, când Voronin şi Smirnov au reluat negocierile după o pauză de şapte ani. Satul Corjova se află, de jure, sub jurisdicţia Chişinăului, dar este controlat în mare parte de separatiştii transnistreni.