Sistemul de sănătate și instituțiile-persoane

Racilele sistemului de sănătate din România, deși multe dintre acestea au ieșit la iveală pe parcursul ultimelor decenii, s-au arătat în întregul lor în timpul pandemiei. În ultimii treizeci de ani s-au construit peste 8.500 de lăcașuri de cult și un singur spital, la Mioveni-Argeș. În momentul de față avem de 50 de ori mai multe biserici și mănăstiri decât spitale. Aici ne aflăm și în aceste condiții luptăm împotriva pandemiei.

Înaintea campaniei electorale pentru alegerile locale de anul trecut, fostul primar general al Capitalei Gabriela Firea anunța că a fost încheiat studiul de fezabilitate, care a costat 3,5 milioane de euro, pentru construirea unui spital în zona Pipera, care urma să fie cea mai mare clădire după Palatul Parlamentului. Conform obiceiului autohton, cele două trusturi de construcții care urmau să ridice edificiul megalomaniacei foste primărițe au subcontractat lucrările unor firme cu câte zece-douăzeci de muncitori. Proiectul faraonic al lui Firea s-a încheiat cu câteva săpături, după care a fost abandonat de actualul primar general Nicușor Dan, care a informat bucureștenii că vrea să construiască un alt spital. Am dat acest exemplu pentru a scoate în evidență eșecul din fașă al unor proiecte destinate sifonării banilor publici.

Infrastructura sistemului de sănătate din România nu numai că nu s-a îmbunătățit, ci s-a degradat de la un an la altul. Tragedia de la maternitatea Giulești unde, din cauza unei prize defecte, a izbucnit un incendiu în care șase nou-născuți din secția de terapie intensivă au fost arși de vii iar alți cinci au rămas cu sechele pentru tot restul vieții, s-a datorat neglijenței personalului medical, dar și infrastructurii rămase de pe vremea comunismului. Fostul manager al spitalului, Bogdan Marinescu, a scăpat cu șase luni de închisoare cu suspendare. Câți bani investiți în instalația electrică și în angajarea mai multor electricieni ar fi putut să-i scape cu viață pe cei șase nou-născuți care au ars în incubatoare? În orice caz, putem presupune că mai puțini decât afacerile fostului manager, care a deținut această funcție douăzeci și șapte de ani.

Tragedia de la Colectiv, în care și-au pierdut viața 64 de tineri iar 186 au fost răniți, dincolo de vinovăția patronilor clubului a scos la iveală și culpa reprezentanților Ministerului Sănătății, a managerilor și a medicilor, care au ținut morțiș ca tinerii cu arsuri foarte grave să fie tratați în spitalele din București, ascunzând faptul că în fiecare zi mureau răniți în stare critică din cauza infectării cu bacteriile nosocomiale. Când adevărul nu a mai putut fi ascuns, 20 de răniți au fost transferați la spitale specializate din străinătate. Dar pentru unii a fost prea târziu.

Numeroase incidente tragice au fost înregistrate în timpul pandemiei. În 14 noiembrie anul trecut, la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț zece persoane de la ATI infectate cu virusul SARS-CoV-2 au murit în urma unui incendiu. Medicul de gardă, care a sărit în flăcări pentru a-și salva pacienții, a suferit arsuri pe 80% din corp. Ancheta e în desfășurare. Din primele informații reiese faptul că personalul medical și cel auxiliar nu făcuseră nici un instructaj de protecție contra incendiilor și că nu știau cum să folosească un extinctor. Conducerea spitalului era însă acoperită de niște hârtii pe care fiecare angajat semnase că „a luat la cunoștință.“ Aceasta, în condițiile în care cei de la Prevenirea și Stingerea Incendiilor (PSI) nu fac inspecții cu anii, nu doar la spitale, ci la orice instituție.

Cel mai recent caz de nepăsare a conducerii s-a înregistrat la Spitalul Victor Babeș, unde ventilatoarele de la ATI s-au blocat, incident în urma căruia trei bolnavi au murit.

Politizarea sănătății pacienților

În sistemul de sănătate, de treizeci de ani am avut anul și ministrul. Legile sănătății au fost nu de puține ori adoptate la pachet prin asumarea răspunderii ministeriale. În virtutea faptului că o treime din medicii români au emigrat și lucrează în străinătate (numai în Franța și Germania sunt peste 9.000) era nevoie, de mulți ani, de o reformare a sistemului. Nici un guvern nu a pus pe primul loc această necesitate. Investițiile în modernizarea spitalelor și în dotarea cu aparatură performantă ar putea să mai scadă presiunea asupra sistemului, în condițiile în care bugetul public cheltuie în prezent 80% numai pe salarii. Același rezultat l-ar putea avea și promovarea rezidenților, care nu au loc de seniorii bisturiului. De altfel, listele de așteptare, lipsa de respect din partea superiorilor și condițiile precare din spitale i-au făcut pe mulți medici români să emigreze.

Politizarea lumii medicale a făcut ca o instituție să fie asimilată funcției. De pildă, Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) sunt conduse de afiliați politic, deși legea prevede ca funcțiile de conducere să fie ocupate prin concurs. Pe de altă parte, aproape jumătate din directorii executivi ai DSP-urilor nu au pregătire medicală, iar dintre aceștia cei mai mulți sunt juriști sau ingineri.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat o serie de cazuri de incompatibilități și conflicte de interese în care unii directori de spital erau și angajați ai DSP sau consilieri locali la primărie. De ce sunt atât de vânate funcțiile din sistemul de sănătate? Pe de o parte pentru bani – România se situează pe primul loc în UE la fraudarea fondurilor europene, conform Oficiului European de Luptă Anti-fraudă (OLAF), și e greu de crezut că vătafii sistemului de sănătate au stat și stau cu mâinile-n sân. Cea de-a doua parte a răspunsului ține de microbul puterii.

Atunci când directorul unui spital trece pe coridorul unei secții, nu se mai aude nici o șoaptă, iar persoanele care au ghinionul să dea față în față cu el se lipesc cu spatele de perete. La fel cum se întâmplă în armată când generalul își face apariția și dă față în față cu un căprar.